Ce am cumparat de Black Friday

Deși articolul acesta vine cu întârziere, m-am decis să vă povestesc ce mi-am cumpărat și eu de Black Friday. In primul rând nu mai cumpărasem niciodată cu ocazia acestei „sărbători” și m-am decis că a cam venit momentul.

Ceea ce nu mi-am cumpărat au fost haine (sunt foarte pretențioasă deși nu se poate spune că am vreun nu știu ce stil) și poate ceva mai multe cosmetice. Așadar comanda a fost formată din 3 produse de care sunt foarte mulțumită. 

De pe EMAG mi-am cumpărat un laptop. Nu e cel mai bun nici cel mai scump însă pentru ceea ce fac eu e mai mult decât perfect.

Mai aveam unul de la Asus pe care îl am de foarte mulți ani și indiferent ce îi făceam era nevoie să fiu chinuită minute în șir până reușeam să potrivesc încărcătorul și în plus mergea greoi. De asemenea, de foarte mulți ani minus 1 (față de laptop) aveam un notebook.

Este vorba despre acest laptop pentru care am plătit aproximativ 1400 lei.

res_268149176a1a3a403622983c7f8ef4c8_full.jpg

De pe site-ul cu Elefanți🙂 am mai cumpărat două produse. Știam foarte bine despre ce este vorba. In primul rând cartea SOȚIA DIN PARIS pe care în trecut o împrumutasem de la Bookster și mă atrăsese titlul. Franța, Parisul, Marsilia, lavanda, au fost niște locuri și cuvinte care ceva ani au însemnat foarte mult pentru mine. Cartea este despre relația lui Hemingway cu prima lui soție. M-a emoționat foarte mult cartea, povestea, eforturile și mi-a stors câteva lacrimi. 

Povestea cu Franța a fost că mi-am dorit foarte mult să merg acolo până într-o zi toridă de vară când am realizat că nu mai țin neapărat. Și totuși această carte mi-a amintit de dorințele mele. Mi-a amintit o parte din motivele pentru care îmi doream să stau toată viața acolo.:)

Cartea a costat, redusă 50% sub 20 de lei

sotia-din-paris

Cel de-al treilea produs a fost de la Revlon, un anticearcăn în cea mai deschisă nuanță. Și acesta a avut reducere de 50% și a costat, asemenea cărții, sub 20 de lei. 

Sincer nu aș putea să îmi dau cu părerea în cazul lui. Presupun că face cam ce face orice anticearcăn :) 

revlon-corector-anticearcan-solid-photoready-8386297

Așadar eu mă declar foarte mulțumită de cumpărături și…aștept următoarele runde de cumpărături.🙂

Sper că și voi ați reușit să vă cumpărați lucrurile pe care le doreați la prețuri mici.

 

Baiatul de pe Magheru

Multă lume mi-a zis să las poveştile despre călătorii şi cosmetice căci cele mai interesante sunt întâmplările pe care le trăiesc. Ok. Doar că de 2 ani, şi mai ales de 1 an din dorinţa de a fi mai bună şi a câştiga mai bine am ales să muncesc foarte multe ore. Iar într-un oraş nebun ca acesta, nu ai timpul să cunoşti şi trăieşti ceea ce trăiai într-o comunitate mică precum cea de acasă. Buuuun.

Imi lăudau unele persoanele o postare. Câtă imaginaţie poţi avea! îmi spuneau ele. Nu. De fapt am povestit în detaliu două întâmplări trăite in zile diferite. Singurul detaliu de imaginaţie a fost faptul că am spus că acele 2 intâmplări le-am visat într-o noapte când ele s-au petrecut ziua, la o distanţă de câteva luni. Postarea poate fi citită aici .

***

Acum două săptămâni vorbeam cu cineva. Văzând un autobuz care pleacă de la Păcii spre Bolintin îmi amintesc de o persoană de care nu mai ştiu nimic de mai bine de 5 ani. Am propus să mergem undeva, dincolo de Bolintin, într-un sat de care n-a auzit prea multă lume, Trestieni, Giurgiu pentru a afla dacă acea persoană e bine şi care mai e viaţa ei. Căci nu am niciun fel de dată de contact. Nici măcar colegii de liceu ai respectivei persoane nu mai ştiu nimic de parcă a dispărut de pe faţa pământului.

Şi tot acum două săptămâni discutam cu cineva să iau la rând localitățile de lângă București. Pentru a demonstra că atunci când caut ceva sau pe cineva … n-am cum să nu găsesc. Să demonstrez că în continuare sunt fata aia care era lăudată pentru dorinţa de a ajunge unde vrea, la cine vrea, stalkeriţa, care găseşte pe oricine doreşte chiar dacă înseamnă să ia ţara la control în lung şi-n lat.

Cred că cel mai mult mi-am dorit să cunosc 4 persoane!!! Pe altele le-am cunoscut şi au avut un rol şi loc foarte important de asemenea dar 4 sunt cele pentru care făceam …cam orice. Şi nu e ceva generic gen: CINEVA CARE SĂ MĂ IUBEASCĂ, CINEVA DE LA CARE SĂ AM CE ÎNVĂŢA etc. 

A fost IONUT. Pe Ionut  mi-am dorit să îl cunosc pentru că dincolo de aspectul fizic (băiatul de 40 de ani care arată ca unul de 18), cel vestimentar (cu haine în parte preluate din stilul hip-hop, parte elegant-casual), atitudine (băiatu de 1.60 m şi 61 de kg care bagă sub masă orice lungan de 2 m), avea VIAŢĂ! Trăia! Intens. De vis. Periculos şi plictisitor uneori.  Era ca un liceean care descoperă Vama deşi nu l-aş vedea mergând acolo. Avea calităţile şi maturitatea unui om cu vârsta lui dar simţea şi trăia viaţa precum un adolescent.

A fost Iohannis. Hmmm da…el. Nu zic că-i unul singur în ţară şi ar trebui să ghicească cititorii mei care-i ăla dar în cazul de faţă primul om cu acest nume la care vă gândiţi…acela şi e. Mutată în Sibiu acum 2 ani jumătate îmi petreceam mare parte din timp în Piaţa Mare. Eu voiam poză cu EL! Ok, el împărţea sarcini prin Sibiu şi era în mare plimbăreală pe ruta Sibiu Bucureşti Sinaia şi în general cam toată ţara. Căci în câteva luni avea să încerce să îl învingă pe candidatul celui mai mare partid din România. Şi chiar dacă erai primarul unui oraş precum Sibiul, chiar dacă aveai mentalitate şi nume de neamţ se părea că nimic nu-i suficient pentru a câştiga alegerile din acel an. 

La Festivalul de Gastronomie, când a fost anunţat că însuşi primarul o să îşi facă apariţia, am alergat câteva ore dintr-o parte într-alta a Pieţei de probabil am slăbit ceva kilograme numai pentru a prinde momentul unei poze. Şi l-am prins🙂

Valentin. Valentin era un fel de Ana. Doar că la masculin. Era omul cu, care aveam cele mai multe lucruri în comun. De fapt oricând puteam să găsesc 1000 de lucruri care să ne asemene. Valentin era cel mai mare fan Franţa şi Marion Cotillard iar la el în oraş se făcea vin. Ca-n atâtea regiuni viticole ale Franţei.

A patra persoană a fost Serban. Serban e un spectacol. E acel om al cărui nume îl scriu şi dincolo de semnul egal (=) scriu ADOLESCENŢĂ. Serban e omul adolescenţei mele. 

In câteva cuvinte aş spune că-i place arta, cultura, teatrul, publicitatea, rockul. Aş spune că îl asociez cu un COLIND deşi ascultă rock alternativ. Aş spune că e un om timid, liniştit, cuminte, atent şi atât de non-sexual (şi asta e o calitate în modul în care gândesc eu) deşi ştiu că deseori mănâncă picant, stridii, midii, curmale, vanilie, ciocolată (Toate alimentele puternic afrodisiace la care vă puteţi gândi pot să fie trecute aici)

Serban e omul pe care mi-am dorit să îl cunosc întotdeauna şi aveam de gând să călătoresc peste mări şi ţări pentru a-l găsi.

Dacă fiecare om are un înger păzitor, pe al meu l-am confundat cu Serban. Serban mi-a arătat al doilea film franţuzesc (căci primul fusese Roşu şi Negru, cel din 96-98 producţie Franco-Germană). Serban mi-a dăruit primele stele în momentul în care mi-a dăruit CD-ul cu Jeux d Enfants. Serban mi-a dăruit primul film la care NU AM VRUT SĂ MĂ UIT (WHAT DREAMS MAY COME – tradus O IUBIRE FĂRĂ SFÂRŞIT)

Povestea a început romantic. Bogdan – băiatul simpatic şi credincios din cale-afară pe care îl ajutam cu scrierea unei lucrări pentru terminarea liceului. TATA – şi poza mea preferată cu el la 19 ani şi o zi de iarnă. 

Bogdan îmi spune că tata seamană leit cu un coleg de la o clasă paralelă. Şerban. Ştie că simt nevoia să îmi am tatăl alături. Pentru că am 15 ani iar el nu mai e lângă mine de 10 ani. Iar Şerban înţeleg că are nasul, ochii, buzele şi sprâncenele tatălui meu. Incerc să îl găsesc. TREBUIE SĂ ÎL GĂSESC!! Ce dacă învăţăm în oraşe diferite? Da, e la 30 km depărtare şi eu am fost de 5 ori în  viaţa în acel oraş dar…trebuie să îl găsesc! Nu e tatăl meu, nu vreau să înlocuiesc pe nimeni dar e…E CEVA!

Şi-ncep şi caut. Trebuie cineva să îmi dea informaţii despre el. Fac orice! Mă fac de râs, fac urât, exagerez şi singurul lucru pe care-l aflu e că … e PREA TÂRZIU. Serban a plecat deja. In alt judeţ. Judeţul din care e şi tatăl meu. A renunţat la liceu şi a plecat la casa părintească. Fac rost de o carte de telefon din Prahova şi încep să sun la familiile cu acelaşi nume de familie. Dar sunt 200 de familii şi realizez că nu e o idee bună. Bună ziua, dumneavoastră sunteţi rudă cu băiatul care a făcut liceul în Dâmboviţa? Cât de horror sună???

Curând aflu că e puţin mai complicat. Aflu că omul al cărui nume de familie îl ştiam şi care avea părul şi ochii în culorile în care le avea tatăl meu (blond cu ochi albaştrii) a plecat. A renunţat la liceu pentru a pleca în Spania. 

Am fost atât de sigură că îl voi găsi încât, cu mintea de la 16 ani mi.am zis că Spania nu-i aşa mare şi într-o bună zi voi ajunge acolo şi voi lua fiecare locuitor al Spaniei dacă-i nevoie până îl voi găsi pe EL. Mai târziu am realizat că totuşi populaţia şi suprafaţa Spaniei aveau cel mai probabil să mă împiedice să găsesc ce doream. Dar facebook poate avea să mă ajute.

La mai puţin de 2 luni de când începusem să îl caut, am reuşit să ajung la faza judeţeană a Olimpiadei de Limba Română. Iar tata fiind cândva prof de română şi dorindu-l să-l am mai aproape, am luat o poză a lui şi ..la Olimpiadă cu mine. 

Mare mi-a fost mirarea când am intrat în clasa celui mai bun liceu dâmboviţean. Pe băiatul care stăteam în banca din spatele meu îl chema la fel ca pe băiatul pe care îl căutasem. Acelaşi nume de familie, acelaşi liceu, aceeaşi vârstă. Prenumele…pe cine naiba interesase prenumele?

Timp de 2 ore, până am primit subiectele, i-am spus câte-n lună şi în stele. Credeţi că e penibil să te trezeşti cu o nebună pe care n-ai văzut o niciodată şi îţi povesteşte viaţa ei, lucruri din familie, despre cât de imaturi şi proşti sunt colegii tăi  iar la sfârşit îţi întinde o poză cu tatăl ei, poză de acum 40 de ani şi te mai şi întreabă: EH, SEAMĂNĂ CU BĂIATUL ĂLA CARE S-A MUTAT ÎN SPANIA? Nu-ţi rămâne decât să simţi că totul e cel mai mare coşmar al tău şi să îţi doreşti să urli: VREAU SĂ PLEC DE AICI! Noi, nu. Ba chiar mi-a dat numarul lui de telefon. Băiatul era simpatic. Fix genul meu. Foarte deştept, foarte tăcut, blonduţ etc etc.

După olimpiadă, Bogdan, care în ultimele 2 luni nu mai vorbise cu mine, imi răspunde că în liceul lui fuseseră doi băieţi cu acelaşi nume de familie. Şi că a fost o greşeală să cred că cel care s-a mutat în Spania este cel pe care al trebui să îl caut. Omul care seamănă cu tatăl meu atât de bine e băiatul…DE LA OLIMPIADĂ! 

Da…eram în stare să iau la pas toată Spania în căutarea cuiva care se aflase timp de 5 ore lângă mine. Nu ştiam dacă să mă bucur sau nu. Da, îl găsisem. Şi avea să îmi fie toată viaţa prieten. ERAM SIGURĂ! 

Am căutat numărul de telefon. I.am trimis sms şi mi.a răspuns. Habar n-avea cine sunt. Ah nu, nu era nici din acelaşi judet, nici nu învăţa în acel oraş, avea alt nume şi prenume, altă vârstă. Totul era diferit. Inţeleg…băiatul de la Olimpiadă mi-a oferit alt număr. Nu a vrut să fie deranjat de mine. Am suferit mult. Mult de tot. Pentru că îl găsisem. Şi îl pierdusem. Inţelesesem mesajul. Sau..aproape. Căci următoarea săptămână am zis să mai fac o încercare. Am ridicat receptorul telefonului fix şi am sunat la acel…ORICINE E. M-am prezentat cu alt nume. El…el s-a prezentat cu numele din sala în care fusesem la Olimpiadă. De fapt numărul fusese corect însă m-a rugat să îl las în pace. Nu voia să fim prieteni, nici să aibă de a face cu mine. Nu voia să mă cunoască. NU VOIA NIMIC!

După aproape 6 luni am vrut să dau un beep. Telefon închis. Ce-i drept era seara. Am încercat dimineaţa. Inchis. După amiaza. La fel. Şi am realizat că ceva e în neregulă. Şerban fusese atât de deranjat încât şi-a schimbat numărul de telefon.

Alte 2 luni mai târziu, alături de cele mai bune prietene mă prostesc şi mai dau un beep. Iar telefonul face…ţââââr! Ups. Al cui număr era? Altcineva, alt abonat, din alt oraş a preluat numărul? Una din prietene a inventat că o cheamă Mihaela (deşi o chema Raluca), şi-a exprimat simpatia pentru el şi a cerut o adresa de email pentru a comunica. Hmm. El a întrebat dacă numărul a fost obţinut de la Diana şi a oferit o adresă de genul dianne…. Hmm mda. Cel mai probabil Diana era iubita lui iar Şerban a crezut că fata încearcă să îl prindă în cursă.

Următorul pas a fost să îmi creez adresa Popa Mihaela şi să îi trimit un email. Nu mai ştiu ce i-am scris dar după 2 zile aveam să aflu că a realizat cine eram.

10 zile mai târziu aveam să merg la el la locul de muncă. Aflasem unde lucrează, mi-am luat o geacă dubioasă, mi-am ondulat părul (în încercarea de a nu fi descoperită), peste cap mi-am pus o căciulă şi m-am prezentat la el la muncă. Uşa s-a deschis cu zgomot, el a întors capul şi privirile s-au întâlnit. N-am fost sigură că mă recunoaşte. Am plecat curând.

3 ore mai târziu mă sună. Eram tot în oraşul lui, tot cu prietenele, tot de la un curs (de Excelenţă de limba română) şi ne îndreptam spre autogară. Deşi descoperise că Mihaela eram EU, mă întrebam de ce mai sună? Ok, nu a dorit niciodată să vorbească cu mine. A înţeles pentru a 1000a oară că eu sunt aia care îl sună de pe orice număr posibil şi îi dă mailuri de pe adrese special create pentru el CE VREA? Raluca răspunde şi spune: Bună, Mihaela sunt, spune te rog.

El a rugat-o să termine cu prefăcătoria. VREAU SĂ VORBESC CU ANA! Aşa că Ralucăi nu i-a rămas să facă nimic altceva. Decât să spună Ana, vrea să vorbească cu tine! Probabil era atât de matur încât văzând că nu scapă de mine s-a hotărât să înceapă cu binişorul. Primul lucru spus a fost că mă văzuse la el la muncă. M-a întrebat dacă simt nevoia să vorbesc cu el. Că tocmai terminase programul şi…dacă mai sunt în oraş putem să ne vedem.

Prietenele ştiau cât îmi doream acest lucru aşa că au rămas. Nu o oră. Nu două. 4! Am luat fiecare câte ceva de la o cofetărie şi am stat la poveşti. Eu vorbeam. Serban dădea uneori din cap iar prietenele mele se bucurau pentru mine. Am crezut că mă va pune serios la punct. Deloc! M-a ascultat până la capăt. Iar eu am fost fascinată. Era…omul pe care îl căutasem. Era cum ma aşteptasem.

Şi…întâlnirile au urmat. Ne-am văzut de multe ori. De Paşte m-am certat cu ai mei şi am mers la el în oraş în parc. Am râs, am plâns. Mi-a povestit lucruri pe care nu le mai povestise nimănui. I-am povestit ce povestisem tuturor (eram firi opuse. El introvertit eu dimpotrivă). In anul 1 de balul Bobocilor am stat la cămin căci căminul meu era lângă blocul lui. Eram altă fire atunci. Alta acum. Şi un întreg an a fost totul perfect. Până nu a mai putut să fie. NIMIC! De fapt… mai mult de un pupat de 2 ori pe obraz nu a fost nimic niciodată. Dar au existat nişte surprize pe care el mi le-a făcut şi le voi purta toată viaţă într-un loc aparte al sufletului.

Şi apoi a urmat nebunia. Voiam să fiu ca el. Să am 10 pe linie. Şi în faţa primului meu examen m-am trezit spunând că URĂSC FILOSOFIA!  Că e posibil să nu iau acel …prim examen iar el…era preferatul tuturor profesorilor. Nu vedeam posibilă continuarea prieteniei lui cu o ratată ca mine. I-am trimis un mesaj oribil. Şi atunci s-a terminat tot. Am vrut să mă revanşez şi să îi fac o surpriză. Am făcut mai rău. Şi acela putea să fie sfârşitul.

PUTEA! Căci gândirea mea de fată care nu împlinise 20 de ani m-a făcut să spun că pot să fiu o fată ca oricare. O fată care a trecut odată prin viaţa lui. Sau pot să fiu mai specială. El nu are posibilitatea să urască. Dar dacă îl făceam să mă urască reuşeam să rămân unica persoană pe care avea să o urască în viaţa lui. Aveam să fiu memorabilă. Şi planul mi-a ieşit de minune. Dar cu cât eram mai rea, cu atât sufeream. Plângeam la şcoală, acasă, in baia de la cămin – cu Iulia, prietena mea alături, ştergându-mi lacrimile.

Cea mai bună prietenă a lui avea să îmi spună că Serban e extrem de deştept. Că trebuie să rămân la fel de bună ca atunci. Zi de zi să devin mai bună. Şi într-o bună zi Serban o să aibă nevoie de ceva. O să apeleze la mine şi o să mă reconsidere pietena lui. O  să se uite totul. O să îmi ofere un zâmbet şi mă va întreba ce fac. Mda. Serban nu era omul care să ţină supărare dar chiar exagerasem. Nu credeam să mai dorească vreodată să îmi spună măcar BUNA ZIUA.

Un an mai târziu de la cearta noastră, pe când el era la masterat în Bucureşti iar eu eram cea mai bună de la cursurile de la radio, avea să se adeverească ce a spus fata respectivă. El avea nevoie de o carte pe care nu o putea găsi. O carte despre radio pe care o împrumutasem eu de la biblioteca facultăţii. M-a rugat să i-o dau să o xeroxeze. Acel era momentul!!!  Da, apela la mine. Şi…eu aveam amintiri de la el. El nu avea de la mine. Era momentul să  o xeroxez şi să i-o ofer. A fost extrem de deranjat şi nu a vrut să o primească. A insistat până am realizat că relaţia noastră de prietenie nu mai are rost. AM LUAT BANII, I-AM ÎNTINS CARTEA ŞI ORE ÎNTREGI AM PLÂNS ÎN CURTEA FACULTĂŢII.  Era frig. Dar stăteam şi plângeam.

Şi anii au trecut. 1…2…3..4. Intr-o zi de august am decis să merg la nişte prieteni la Timişoara. Tren din Bucureşti aveam la 22 iar 3 ore le-am petrecut cu o colega de facultate în Bucureşti. Era 2012 şi era prima vizită serioasă în capitală. In copilărie veneam cu ai mei la en-grosurile de la ieşirea din Bucureşti. Apoi venisem de 2 ori la prietene şi stătusem numai în casă. Era prima oară când mă aflam în Bucureşti şi făceam cunoştinţă cu viaţa de aici. Prietena mea a ales Lacul Morii. Mă aflam la metrou pentru a doua oară în viaţa mea.

Am făcut nişte ochi mari iar inima mi-a bătut nebuneşte. Ce e? întreabă Andreea. Uite! și îi arăt cine se afla pe peron. SERBAN! A insistat să mergem să îl salutăm. Să mergem amândouă. Sau singură. Dar…era imposibil ca el să nu mă vadă. Şi în momentul în care privirea mea şi a lui s-au întâlnit s-a întors şi s-a îndepărtat.

La Timişoara a fost foarte frumos dar au fost şi momente în care m-am gândit cât de mare a fost coincidenţa să ne reîntâlnim. Și am regretat că am vrut să-l fac să mă urască. Faptul că trecuseră 4 ani și el încă era de părere că nu e cazul să ne salutăm, mă făcea să înțeleg că lucrurile pe care le făcusem cândva au fost de-a dreptul exagerate.

Și timpul a trecut mai departe. 2 ani mai târziu era tot august. Eu locuiam la Sibiu iar el și-a dat check in la 10 minute de mers pe jos de locul în care mă aflam. Am preferat să rămân acasă.

In prima zi a săptămânii ce tocmai se încheie, fiind la muncă, am împrumutat produsele de machiaj ale prietenei mele și am zis să mă machiez. Voiam să merg la Elefant la Romana să iau produsele comandate de Black Friday. Nu știu de ce am ales Piața Romană. Intotdeauna ridicasem coletul de la Unirii. Iar bucureștenii știu că e mult mai bine să te urci de la Pipera și să cobori în zona de sud decât să urci la Pipera și să faci oprire la Romana. Eh dar na. Asta a fost alegerea mea; Elefant – Romană (Magheru).

Și cum odată ieșită de la metrou m-am îndreptat spre magazin, m-a întâlnit cu Șerban. Era…ACELAȘI. Același din vremurile bune. Ne-am salutat. Amândoi ne-am oferit zâmbetele de acum…10 ani. Ne-am întrebat unul pe altul ce mai facem și cred că amândoi ne-am bucurat că ne întâlnim. 

Nu. Acum nu stăm la șuete pe facebook sau oriunde altundeva. Nu ieșim la cafele. Nu ne urăm sărbători fericite. Nu îmi reamintește cât de specială sunt sau faptul că ziua mea e în fiecare zi când sunt fericită iar când sunt tristă nu mai e ziua mea. Atunci când mă trezesc nu găsesc rânduri frumoase scrise de el. Nu îmi reamintește de teama lui față de fluturi. 

Dar a fost un om important în viața mea. Și mi-a oferit clipe frumoase. Șerban e omul pe care l-am reîntâlnit pe Magheru așa cum era în zilele în care eram prieteni. A fost o reîntâlnire minunată și mi-a lăsat cel mai frumos gust. Poate nu e tatăl meu. Poate nu e nici măcar îngerul meu păzitor. Dar a fost ACOLO într-o perioadă a vieții mele în care nu știam nimic despre…nimic. 

 

 

Că tot vine Crăciunul

Pentru fiecare dintre noi ultima lună a anului are o semnificaţie. Aproximativ aceeaşi cu anumite diferenţe. Pentru unii e Naşterea Domnului şi, pe lângă şi Crăciunul (Moş Crăciun, cadouri etc), pentru alţii invers – adică Ok vine Moş Crăciun, roşu, alb, cadouri, luminiţe, beteală şi globuleţe, brad, ah, da, şi Naşterea Domnului. Pentru alţii e întâlnirea cu familia. Cam asta este semnificaţia perioadei 24-27 decembrie. Şi fiecare se incadrează într-o categorie.

Ţin minte că la fostul job am avut un training de publicitate. Am fost întrebaţi care campanie publicitară, a cărui produs ne-a rămas cel mai puternic întipărită în memorie. Dacă am putea să alegem o campanie pe care să spunem NOI am făcut-o, ce am alege?

Amintindu-mi de cursurile de la facultate m-am oprit la PERSONAJUL din publicitate care spune cea mai frumoasă poveste, personajul care este probabil cel mai cunoscut în întreaga lume, personajul care astăzi arată în modul în care îl cunoaştem cu toţii datorită unei firme şi publicităţii. 

Ştiaţi că MOŞ CRĂCIUN pe care toţi îl cunoaştem cu barba albă şi costum alb-roşu nu a fost întoteauna aşa? Unii spun că era îmbrăcat în verde. Alţii că în alte culori. Dar, acum zeci de ani COCA-COLA şi-a dorit o promovare imensă aşa cum au avut-o atunci şi cum o au an de an. Şi-au dorit o imagine care să străbată continentele şi au hotărât să îl îmbrace pe acel MOŞ CRĂCIUN în culorile companiei de băutură răcoritoare. Au ales albul pentru barbă (doar nu alegeau roşul), iar costumul l-au făcut din aceleaşi culori ALB-ROŞU. Aşadar cei de la Coca Cola l-au îmbrăcat pe Moş Crăciun şi ni l-au prezentat aşa cum astăzi îl ştim cu toţii:) Apoi Coca Cola a introdus şi trenuleţul luminat în (aproape) veşnicele sărbători de Crăciun şi ursul polar.

Alt lucru care mă duce cu gândul la Crăciun sunt Târgurile special organizate cu acest prilej. Când spun Târg de Crăciun gândul îmi zboară la Europa Alpină – cum era ea notată prin cărţile de pe la a doua facultate. Austria, Elvetia, Germania, o parte din Franta m-au dus cu gândul întotdeauna la două lucruri MILKA şi Crăciun. Apoi mai e Finlanda, nordul Suediei şi Norvegiei şi Polul Nord. Ştiţi că întotdeauna ne gândim că Moş Crăciun vine de la Polul Nord sau din ţările nordice dar niciodată că vine din Islanda? Oare de ce? Căci Islanda e mai la nord de…ţările nordice.

Cred că mâine poimâine or să apară şi oferte la agenţii turistice care să ne îndemne să mergem la Târgul de Crăciun din nu ştiu ce capilată din Asia sau insule exotice anuntându-ne că nici măcar nu-i nevoie de bocanci şi haine groase ci de un simplu costum de baie şi şlapi.

In fine, dacă aş alege 2 Târguri de Crăciun din Europa pe care să le vizitez, aş alege pe cel din Austria (deşi Munchen şi Frankfurt au fost mereu în top) şi pe cel de la Strasbourg. Strasbourgul a aparţinut atât Franţei cât, o perioadă şi Germaniei şi cred că a luat de la ambele ce e mai bun şi frumos. Ah, da, şi Strasbourgul a avut PRIMUL TÂRG DE CRĂCIUN DIN LUME! (Da, o să scriu puţin şi despre ţările nordice – că am văzut,am cititori şi de-acolo. Despre Suedia o să scriu că-s de-a dreptul invidioasă-în sensul pozitiv dacă se poate spune aşa adică mă bucur pentru persoana în cauză şi îmi pare rău că nu am şi eu parte de aşa ceva. Suedia şi Finlanda au fost două din ţările pe care mi-am dorit de mult mult timp să le vizitez. Şi poate nu-s nici acolo câinii cu covrigi în coadă dar să ai lângă tine pe cineva drag alături de care să bei ceva cald sau să te uiţi cum ninge sau să te joci în zăpadă cred că-i tare frumos. Despre Norvegia – am şi de acolo cititori – o să spun că nu mi-am dorit niciodată să ajung în Norvegia şi că dacă totuşi aş alege să merg dintr-un motiv, aş alege faptul că acolo-i zăpadă de ziua mea şi de Crăciun şi pentru energia, atmosfera şi bucuria de a trăi pe care oamenii ăia mi-au oferit-o acum 5 ani. In fine şi pentru chestiile frumoase pe care le-am povestit despre ei acum câteva luni într-o postare.:))

Restrângând aria Târgurilor de Crăciun şi ajungând la tara noastră o să spun că un singur târg mi-am dorit să vizitez. (Mă apucă râsul când mi-amintesc de cel din Bucureşti. M-am mutat în Bucureşti într-o lună noiembrie. In acel an nici nu ştiam că există târg de Crăciun la Bucureşti. Şi mai ales habar n-aveam că locul meu de muncă se află la 5 staţii de tramvai de Piaţa Unirii:))) ) Mi-am dorit mereu să îl vizitez pe cel de la Sibiu. Prima oară mi-am dorit în anul în care s-a înfiinţat adică acum 10 ani. Mi-a plăcut Sibiul de la început. Nu a trebuit să locuiască acolo nu ştiu care oltean pentru a-mi plăcea. Anul acesta când am realizat că e pentru a 10-a oară când nu voi ajunge la Târgul de la Sibiu am zis…BA O SĂ AJUNG! Da, poate ar trebui să petrec altfel Ajunul Crăciunului. Ar trebui să am nişte şosete blănoase şi moie până la genunchi şi o rochiţă de noapte drăguţă şi să zâmbesc larg pentru că e AJUNUL. Poate Revelionul ar trebui să îl petrec în nişte tocuri de 15 cm cel puţin, să port gene false şi rochia aia strălucitoare la 300 de lei de la HM sau ştiu eu ce. Căci astea sunt imaginile perfecte.

Dar apoi am realizat că 24 decembrie nu-i 25. Şi că ce le e unora permis să facă pe 25 nu le e şi pe 24. Că poţi să faci lucruri atât de îngrozitoare pe 24 încât să trăieşti mult timp cu dezamăgirea că le-ai făcut. Şi…cine-s eu ca să întunec sufletul oamenilor. Cine-s eu ca să le impun să facă lucruri pe care nu le pot face pe 24. DE CE SĂ LE FAC PE 24 CÂND POT SĂ LE FAC PE 25? MORI O ZI???

Legat de Revelion…eram la o zi de naştere. Mama prietenei mele mă întreabă. CE FACI DE REVELION? Am simţit că regret că spun asta dar…NU AM NIMIC PLĂNUIT, PROBABIL O SĂ MERG ACASĂ SAU CEVA DE GENUL. Doamna se uită mirată la mine şi pentru că se aştepta să îmi petrec cu fiica dânsei Revelionul îmi zice: Dar Oana o să se ducă la munte. Credeam că mergi şi tu cu ea. 

Mda. Ştiam. Eram amândouă pe canapea în timp ce aşteptam să se facă celebrele ei paste pe plita din bucătărie. Vorbea cu cineva din grupul ei despre locul în care anul ăsta petrec Revelionul şi despre avans. I-am zis mamei prietenei mele că da, nu vom petrece împreună sărbătorile. Eu o să lucrez imediat după Revelion şi nu am cum sa merg la munte.

Târgul de la Sibiu…poate nu o să merg chiar de Revelion şi nici de Crăciun. Poate o să mă întrebe cineva Dacă nu mergi cu Oana, atunci cu cine? Păi o să merg singură. Da, ştiu, Crăciunul nu îl petreci singur, nici Revelionul, nici perioada dintre. Eu…eu sunt mai specială. Să îmi petrec sărbătorile singură, la Sibiu, e tot ce-mi pot dori. 

Unde o să mă cazez? Eeee păi în vară am descoperit un loc care mi-a plăcut. Şi are preţuri mai mult decât acceptabile. Promit să vă povestesc în următoarea postare despre el.

Amster…CATS

Probabil este foarte uşor de realizat despre ce este articolul de astăzi. Da, nu ştiu dacă în Amsterdam sunt câinii cu covrigi în coadă. Poate da, poate nu. Ce vă pot spune însă este informaţia despre pisici.

Pisicile din Amsterdam – sau cum îmi place mie să le spun pisicile amsterdameze – sunt mari şi grase. Fiecare pe care am întâlnit-o mi-a plăcut şi am vrut să o iau acasă (nu în România ci la el în Olanda) însă de fiecare dată m-am  gândit că poate au un stăpân care ar plânge după ele şi ÎN AL DOILEA RÂND El nu poate să ia o pisică în chirie.

Una dintre ele mi-a dat şi o idee în privinţa numele pe care îl voi pune următoarei pisici: Mika. Bineînţeles că nu a fost cineva care să ne facă cunoştinţă🙂 pur şi simplu eram în Haga iar pe o poartă era scris că s-a pierdut o pisică şi dacă cineva a văzut-o e rugat să ofere informaţii. Pe acelaşi anunţ era trecut şi numele ei – Mika.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Concurs

Pentru că a venit toamna şi cerul este gri deseori am hotărât să vă invit la un curs cu premii de la Avon.

Aşadar câştigătorul urmează să fie anunţat pe 20 noiembrie iar premiile sunt – la alegere Little Black Dress 30 ml sau Pur Blanca Elegance 50 ml şi o cremă de mâini la 100 ml

Ce trebuie să faceţi?

Să daţi like paginii de facebook a blogului https://www.facebook.com/anaulmanublog/, apoi să daţi share postării concursului şi să notaţi cuvântul particip.

Mult succes!

sa.jpg

O zi din viata unei stampile

Uneori am o imaginaţie bogată. Imi amintesc primul seminar din facultate, cel de filosofia limbajului şi semiotică când întrebaţi fiind dacă suntem e părere că imaginaţia are limite am răspuns grăbită că nu. Imaginaţia este ceva atât de vast, de infinit aproape încât, cu siguranţă este fără limite. Aveam să aflu atunci, cu exemple că ba da, are. 

Imi place să îmi imaginez, să mă pun în locul copiilor, a oamenilor maturi, a plantelor, a animalelor, în locul aproape al oricui şi a orice însă…nu al unei ştampile. Chiar, voi v-aţi pus vreodată în locul uneia? Sunt sigură că nu!

Gândindu-mă acum la ştampilele copilăriei mele pot spune că au fost 3. Prima a fost a familiei. Comandată de la Bucureşti. Având o mică afacere au avut neaparăt nevoie de una. Aşa că, ai mei apreciind calitatea au cumpărat-o de la cea mai bună firmă. Ştampilam tot ce nimeream cu ea. Foi, mâini, pereţi:)

A doua, tot a familiei. Insă din altă categorie. Era veche. De prin anii 30. Era o ştampilă datieră. Mă uimea faptul că eu trebuia să scriu mereu, în dreapta sus, în caiet data când de fapt totul era atât de simplu. Puteai apasă pe o ştampilă şi…gata. Da, ştampila aceea era genul de lucru vechi şi bun care nu se strică cu una, cu două şi nici măcar cu 60 (de ani!)

Cea de-a treia era cu cerneală roz. Hmmm ciudat, nu? Care document are crebilitate când vezi o pată roz? Exact! Niciunul! Pentru că era o ştampilă pentru copii. Era la set de 2 – una roz şi una verde. Imi cumpărasem atât eu cât şi prietena mea, Mira, ştampilându-ne cât era ziua de lungă. Era un fel de înlocuitor pentru tatuaj;) şi avea imagine cu Sailor Moon:)

Mai târziu a mai existat o ştampilă despre care o să vă povestesc, făcând parte tot din categoria stampilă datieră . 

Este frig. Temperatura este de aproape negativă iar eu încerc, cum-necum să mai dorm. Ştiţi cum e să fie frig, să fii peste măsură de obosit şi să te mai şi gândeşti că în câteva ore o iei de la capăt? 

Un sunet automatizat se aude, uşa se deschide iar un om îngheţat de frig se apropie spre mine. Mormăie şi înjură ceva, nu înţeleg ce şi, necontând că este abia 5 dimineaţa iar soarele urmează să răsară abia peste 3 ore, pornim la muncă. Incearcă să schimbe dată – lucrul acesta mă bucură. E ceva nou în fiecare zi. Insă are mâinile îngheţate şi nu reuşeşte. Porneşte motorul şi în curând temperatura devine acceptabilă. Incepem muncă. Ştampilează câteva bilete şi apoi mă pune în cutia lui. Chiar dacă poate părea că răul atunci începe nu-i chiar aşa. Chiar îmi place. In maşină se încălzeşte din ce în ce mai tare, avem muzică, iar câte lucruri aud eu zi de zi de la fiecare pasager în parte!!! nu vreţi să ştiţi! Am o viaţă frumoasă deseori.

Intr-adevăr mai şi muncesc. Uneori ştampilez 300 de bilete pe zi dar ce să-i faci? Asta-i viaţa, nu? Uneori mai şi muncim!

datiera

Proba aceasta a fost propusă de Colop la concursul SuperBlog din această toamnă. Cei de la Colop şi-au  format o clientelă în cei peste 10 ani de când se află pe piaţa de profil din România. 

Ştampilele Colop sunt fabricate în Uniunea Europeană în Austria şi Cehia iar speciale le face, pe lângă calitate şi faptul că sunt prietenoase cu mediul înconjurător, astfel ștampilele sunt realizate din plastic reciclat sau din materiale inovatoare – biopolimeri biodegradabili.

Cele 8 lucruri diferite fata de concediul de anul trecut – Olanda

Tocmai ce m-an întors din a doua vizită în Olanda şi m.am gândit să împart cu voi experienţa aceasta şi ceea ce am făcut/aflat diferit în comparaţie cu anul trecut.

Mâncare tradiţională

 

Nu mă plâng din cauza faptului că anul trecut am mâncat paste – atât gătite în casă – cât şi cumpărate, pizza şi MC doar că anul acesta am încercat şi lucruri de-ale locului. Auzeam într-o seară pe cineva povestind că olandezii nu au mâncăruri tradiţionale. Olanda, deşi o ţară micuţă are o grămadă de restaurante cu specific internaţional (chinezesc, japonez, mexican, italienesc, franţuzesc) încât cele olandeze nu îşi au locul.

Eh, eu am mâncat ceva ce se numeşte Hotchpotch stamppot (carrots, onions) with a meatball, sausage and bacon iar preţul a fost de 16.25 euro.

La început ne-a fost adusă pâine neagră cu seminţe de dovleac iar într-un vas nişte unt încălzit la temperatura potrivită pentru a fi delicios.

Locaţia este la adresa Spuistraat 275, 1012 VR iar dacă ajungeţi pe acolo şi doriţi să încercaţi acest tip de mâncare, mai multe informaţii găsiţi pe site-ul lor . App, clădirea datează de aproape 500 de ani.

 

De asemenea, am mâncat vafe cu Nutella. Din câte ştiu la mare căutare sunt şi în Belgia, probabil sunt un desert al Ţărilor de Jos în general. Pe acestea le găseşti oriunde, de la centrele marilor oraşe până la gară sau chiar în supermarket de cumpărat (fără Nutella bineînţeles). Noi am dat 3 euro pe una în Utrech şi 3.5-4 la gară în Amsterdam. Vafele sunt un fel de prăjitură FAGURE doar că presa este mai mare.

Tot in Utrech am mâncat (ca şi anul trecut) cartofi prăjiţi, cu sos de maioneză.

 

 

M-am plimbat prin mai multe oraşe

Dacă anul trecut am stat, în cea mai mare parte din timp în Amsterdam, anul acesta am călătorit. Utrech, Delft, Haga, Marea Nordului, Primark🙂

 

Ai grijă pe unde calci

 

Anul acesta am găsit lucruri pe jos. Suficient de multe. De la obiecte care nu ştiu ce sunt sau cum funcţionează până la pixuri sau lucruri comestibile. Am găsit un set de gumă Mentos – abia început. Habar nu am care este preţul însă gustul este foarte dulce şi bun. Ca să nu mai vorbesc de super designul cutiuţei.

Temperatura

 

Temperatura a fost unul dintre marile plusuri ale acestei săptămâni petrecute în Olanda. Deşi nu o dată am zis – ah, cum să mă mut într-un loc unde-i atât de rece iar vântul bate mereu? totuşi a fost mult mai bine decât anul trecut.

 

Interacţiunea cu gazda

 

A fost cu siguranţă mult diferită celei de anul trecut. Dacă atunci ne cunoşteam de doar 2 luni şi ne văzusem de 5 ori, acum, la 1 an şi 2 luni🙂 lucrurile s-au schimbat. Nu pot spune că modul de a mă comporta îmi va aduce ceva bun pe viitor ci probabil dimpotrivă dar, rămâne să vedem🙂 Apoi au fost şi momente în care m-am mai supărat la câte un lucru dar nu a fost ceva grav:)

 

Candy Crush

De vreo 2 luni tot rămăsesem pe la nivelul 451. Cu ajutorul lui acum sunt la 470. A văzut el că mă cam enervez din cauză că nu pot avansa şi m-a ajutat – deşi nu mai jucase până acum. Eh ce să zic…sper să înceapă să joace şi el:))

 

Flori gratis

 

Faptul că Olanda este cel mai mare exportator de flori nu mai este un secret. Eu însă am fost surprinsă atunci când am primit gratuit un buchet cu 19 trandafiri la supermarket. 

După ce produsele cumpărate de noi au fost scanate, casiera s-a adresat către noi întrebându-ne dacă vrem un buchet de flori. Da, într-adevăr, mă vedeam locuind în Olanda şi cumpărându-mi uneori flori dar nu chiar în acel moment. Eu am spus NU, el nu a ştiut exact ce să zică. Am aflat apoi că buchetul era gratis. A fost foarte drăguţ. Inţeleg că olandezii decât să ţină cu dinţii de preţ pentru ca apoi să arunce buchetul de flori la gunoi gândesc că probabil ar aduce cuiva o bucurie.

20161013_061605

 

Magazine/Joburi

In primul rând supermarketurile lor nu-s cât supermarketurile noastre de mari. In al doilea rând magazinele în general (H&M, Douglas, Esprit, Sephora, New Yorker etc) nu-s deschise ca la noi până la ora 22 ci până la 18. 

Nu o să spun că se găseşte uşor de muncă acolo însă am început să cred că te poţi descurca. Intr-una din seri căutând un produs în supermarket am hotărât să îl întrebăm pe domnul care se ocupa de aprovizionarea raftului. Ce să vezi? Nu doar că nu ne-a răspuns în engleză ci a făcut acest lucru în limba maternă (probabil), oferindu-ne informaţii în spaniolă.

 

 

Petrecerea de la munca? Ai incredere in tine, alege stilul Black Tie!

Vorbeam cu Iulia într-o dimineaţă, acum două săptămâni. Imi e cea mai bună prietenă, cea mai veche (încă de la grădiniţă) şi o persoană de care mă leagă multe lucruri. Până la urmă ne-am petrecut împreună aproape un sfert de secol!

In copilărie lumea credea că suntem gemene. Ne cumpăram aceleaşi haine, aceleaşi păpuşi, aceleaşi lucruri. Până la un moment dat. Când ne-am trezit că fiecare dintre noi se simţea bine în pielea ei însă adoptând un alt stil. M-am trezit că eu am şifonierul plin de blugi, colanţi, tricouri, maieuri, geci de fâş, treninguri şi adidaşi. Ea rochiţe şi pantofi cu toc.

Acum, la 28 de ani, eu sunt agitată, mereu pe fugă, mereu parcurgând distanţe lungi mergând pe jos, neavând o problemă în a dormi în cort, a alerga vara desculţă pe stradă (dacă e necesar). Eu sunt SPORT! Ea, este tot ceea ce eu nu sunt. Ea este feminină, mereu machiată cu grijă, cu mişcări sexy şi o atitudine de zile mari.

Pentru că ne aflăm în oraşe diferite, se întâmplă ca uneori să ne plănuim mersul acasă, la ţară, în aceleaşi weekenduri. Aşadar weekendul de la sfârşitul lui septembrie l-am rezervat pentru noi. Am început să discutăm despre stiluri vestimentare şi dress code-uri. Ale noastre, ale zilelor noastre, cele de „ieri”, despre femei care au rămas în istorie prin eleganţa lor, lucrurile purtate, atitudinea adoptată, prin eleganţă şi nu vulgaritate. Grace de Monaco, Audrey Hepburn, Coco Chanel, Jacqueline Kennedy au fost câteva dintre ele.

Şi dacă tot era vorba de eleganţă am profitat de ocazia să o rog pe prietena mea să mă sfătuiască şi în privinţa câtorva haine pe care le pot purta la petrecerea de sfârşit de octombrie a firmei la care lucrez. Pentru că este vorba de o petrecere fastuoasă, la care iau parte sute de invitaţi din diverse categorii sociale, am decis că alegerea perfectă se încadrează în stilul  Black Tie.

Recunosc, până atunci nu mai auzisem de acest stil iar când Iulia mi-a arătat cam despre ce este vorba mi-a plăcut foarte mult. In primul rând, fiind o persoană care nu este foarte înaltă dar nici mignonă (1.70m) cu o formă a corpului tip clepsidră, am ales  o rochie de seară neagră, dintr-un material preţios având o parte a spatelui gol. Pe aceasta am accesorizat-o cu o pereche de pantofi aurii, stiletto şi o pereche de cercei candelabru iar pentru machiaj, mă voi axa pe cel al buzelor folosind unul din rujurile din colecţia mea de…rujuri roşii.

Dincolo de alegerea şi evenimentul la care urmează ca eu să merg, cred că una dintre cele mai bune surse de inspiraţie pentru Black Tie sunt evenimentele precum Premiile Oscar şi Festivalurile de Film în general. Iar Black Tie nu înseamnă neapărat o rochie neagră lungă care îţi evidenţiază formele.

Black Tie poate însemna şi o ţinută formată în partea din jos dintr-un pantalon dintr-un material deosebit sau o rochie-sacou iar negrul clasic poate oricând să fie înlocuit cu alte nuanţe, de exemplu cu un bleumarin.

Lucrurile care însă nu fac „casa buna” cu acest dress code sunt hainele cu 2-3 numere mai mici, lenjeria la vedere – fie marginile acestea, fie o bretea de la sutien vizibilă prin danela rochiei şi mai ales pantofii – dacă alegi încălţămintea greşită, cu siguranţă efectul va fi unul nedorit.

Mai jos aveţi şi exemple de Black Tie total diferite unele de altele – da, Black Tie înseamnă şi rochie scurtă atâta timp cât silueta ţi-o permite – dar având în comun preţiozitatea şi eleganţa.

black-tie

sursa

blacktie.png

sursa

Acest articol a fost scris pentru competiţia Superblog2016, probă nr 1 a celor de la Answear.ro – magazin online de îmbrăcăminte şi încăltăminte.

Cateva produse…albastre

Pentru astăzi am hotărât să vă prezint câteva produse albastre🙂 Este vorba de câteva produse care îmi plac sau care mi-au trezit curiozitatea.

In ceea ce priveşte iaurtul cu fructe, de câţiva ani preferatul meu este cel de la Muller. De fiecare dată când merg la supermarket obişinuiesc să cumpăr câte un pahar din sortimentele cu fructe. Vişine, căpşuni, afine, mure şi zmeură şi piersică. De departe preferatul meu este însă cel cu vişine. Preţul pentru varianta mică este de 1.5 lei iar pentru cea mare în jur de 5-5.5 lei.

img_4239

Cremele de brânză preferate sunt Philadelphia si Almette. Ambele în varianta nature. Bine, pe Almette scrie smântână însă eu o numesc nature. Aceasta şi cea cu verdeaţă sunt singurele încercate până acum. Reclama de la Amette a fost întotdeauna una dintre preferate iar în copilărie când am mâncat pentru prima oară acest produs recunosc că alegerea a fost făcută pentru că mi-a plăcut reclama foarte mult. Puf de păpădie, munţi, iarbă şi văcuţe sunt imaginile cu, care o asociez. 

Laptele nu a fost niciodată un aliment care mi-a plăcut aşa, simplu. Cel mai des îl consum fie cu cereale Nesquick fie adăugat peste cacao de la aceeaşi firmă. Deşi preferatul meu este cel de la Napolact (de la aceeaşi firmă aleg să cumpăr şi smântâna sau untul – când este vorba de prepararea prăjiturilor) deseori aleg varianta mică a celor de la Zuzu în principal din motiv de cantitate. Niciodată nu aş putea consuma un litru de lapte în câteva zile. Aşa că 500 ml e cantitatea ideală pentru momentele în care mi-e poftă de ceva bun sau un mic dejun dulce:)

img_4234

Brânzeturile de la Frico sunt o descoperire de la muncă. De ce de la muncă? La intrare vin, cam o dată la 2 luni, nişte domnişoare cu pliante de la Mega Image şi cu câte o mostră din câte un produs. Acum câteva luni am primit o bucăţică de brânză de la Frico. Deşi nu am ţinut neapărat să o gust la un moment dat m-am gândit că dacă tot o am şi e atât de frumos ambalată, să încerc. Dacă nu aş fi mâncat în Olanda brânza la rotocol mic şi ambalat în diverse culori aprinse, probabil îmi placea şi mai mult cea de la Frico însă având experienţa brânzei olandeze…din …Olanda, o să îi dau celei de la Frico nota 8.5-9. 

Totul la ei arată foarte olandez. Cel puţin site-ul, pe mine cel puţin, numai privindu-l mă face să îmi doresc să ajung acolo cât mai repede.🙂

Cei de la Frico au 3 sortimente de brânză. Gouda, Edam şi Maasdam. Fiecare se găseşte atât ambalată-feliată (pacheţele de câte 150 gr la preţul de aproximativ 7 lei. Eu am cumpărat-o pe aceasta la promoţie şi am achitat 5 lei), fie bucăţi mai măricele (220-260 gr în funcţie de sortiment) fie sub formă de roată şi aici deja cantitatea diferă foarte mult – de la 1.9 kg greutatea brânzei Edam până la 13 kg pentru Maasdam.

Având în vedere că descrierea celei cumpărate de mine – Maasdam – este  un gust fin, dulceag și aromă de nuci, probabil nu a fost cea mai bună alegere, însă promit să vin cu impresii.

img_4232

Acum, dincolo de produsele albastre o să vă prezint alte două produse care înseamnă mai mult decât (un ambalaj) albastru. Inseamnă mult mai multe culori. 

Cartea de colorat pentru adulţi (anti stres) Armonie şi culoare pentru clipe de relaxare – are 28 de file şi am plătit pentru ea 18 lei cumpărând-o din librăria Librarium de la etajul 1 al Sun Plaza. Am cumpărat-o în principal pentru a colora în pauzele de la muncă. Deşi jobul de call center presupune întotdeauna un mediu destul de stresant de lucru, deşi eu sunt o persoană care se stresează din ORICE, pot spune ca la muncă nu am niciun stres:) Poate părea foarte ciudat. Totuşi în ultimul timp decizile pe care le am de luat îmi dau o stare mai puţin plăcută. Aşa că am simţit să îmi colorez puţin viaţa.🙂 şi a mă gândi la ceva la frumos decât lucrurile de zi cu zi. Imaginile sunt foarte divere, neavând o anumită tematică.

img_4229

Produsul cu, care am dat greş din păcate au fost creioanele colorate. Am ales unele cerate. Deşi sunt moi, nu trebuie să apeşi pe ele ca să coloreze şi clar, nici nu le ascuţi, problema lor este că sunt groase şi oricum ai încerca să faci, depăşeşti cu mult conturul imaginilor. In al doilea rând cred că mult mai potrivite pentru gusturile mele sunt cariocile având o culoare mult mai intensă şi un vârf mult mai subţire. 

Dacă totuşi vreţi să cumpăraţi nişte creioane bune pentru cei mici, le recomand pe cele de la firma Primo. Am plătit 6 lei şi le-am găsit în Carrefour.

IMG_4244.JPG

Voi aţi încercat aceste produse? Ce impresii v-au lăsat?

img_4242

Ultimele cumparaturi de pe Elefant.ro

Pentru că tot a venit vremea de toamnă  şi probabil stăm toate în casă la căldură (cine are:) ) am zis să vă prezint ultima comandă primită de pe Elefant.ro (sunt sigură că într-o săptămână o să vină iar căldura. Anul trecut eram la sfârşit de octombrie şi luam masa în curte, la ţară purtând un maieu şi pantaloni 3/4).

Aşadar, deşi am spus că nu mai dau banii pe niciun fel de produs cosmetic pentru că oricum nu mai am loc de ele şi nici măcar nu le folosesc, nu m-am putut abţine când am văzut reducerile de săptămâna ce tocmai se încheie de pe Elefant.ro.

Am cumpărat două produse iar preţul ambelor a fost de 58 de lei în comparaţie cu preţul întreg – 114 lei.

Ambele produse sunt de la Revlon. In primul rând avusesem vechea formula a fondului de ten Colorstay care era nuanţa 180 – Sand Beige. Nu pot spune că era o diferenţă mare între culoarea tenului meu şi acea nuanţă însă ea exista. Odată cu apariţia noii game, cea cu pompiţă, am decis să cumpăr o nuanţă mai deschisă iar 150 Buff este, cu siguranţă, nuanţa care mi se potriveşte. 

Ce am remarcat la noul fond de ten? Este mult mai lichid, lucru care nu mi se pare neapărat un beneficiu însă parcă acoperă chiar mai bine decât fostul Colorstay şi sunt mai mulţumită în rest de el (probabil şi datorită nuanţei:) ). Iar raportul calitate-preţ (40 lei) mi se pare chiar foarte bun.

Al doilea produs a fost pudra compactă nuanţa Light Medium – 830. Deşi am un ten foarte gras, nu am fost adepta pudrelor până la primul job în Bucureşti la firma Yves Rocher (unde mă machiam cât era ziua de lungă). Aşadar prima mea pudră a fost o minunăţie de la YR. Cuţia este împărţită în 2 părţi, într-una fiind cu blush cu sclipici şi efect bronzant, în cealaltă o pudră compactă o nuanţă mult prea închisă pentru mine (cu excepţia verii).

Aşadar, datorită preţului de 18 lei, a nuanţei deschise şi a brandului care m-a convins am adăugat în coş pudra de la Revlon.

Aceasta are un design foarte simpatic şi deşi nu ai crede că are şi oglindă, nu doar că are însă are şi un bureţel pentru aplicarea pudrei (eu folosesc pensulă dar e o pudră care…arată mişto:) ) 

Pot spune că nu m-a dezamăgit nici pe departe. Este un produs de calitate care fixează machiajul şi împiedică strălucirea feţei.

Ambele produse arată foarte natural pe faţă şi nici nu sesizezi că sunt acolo.

Voi aţi încercat aceste produse? Care sunt produsele voastre preferate pentru ten? Ce alte produse de la Revlon îmi recomandaţi?