Couchsurfing sau cum ne cazăm gratis

Am schimbat câteva mesaje, numere de telefon și-am plecat spre Timișoara. Inainte de a pleca toată lumea s-a uitat ciudat la mine întrebându-mă ce e cu mine. Cum să te duci să dormi la cineva pe care nu cunoști?

couch

Odată întoarsă am fost întrebată același lucru. Și niciuna dintre persoanele care au aflat ce grozăvie am făcut nu mi-ar urma exemplul. Asta pentru că românii sunt reticenți atât în ceea ce privește primirea unei persoane total necunoscute în casa lor cât și vizitarea unei persoane necunoscute.

Ce este couchsurfingul?

Un serviciu de ospitalitate internațional gratuit. Mai exact, odată ce îți faci un cont, ai de ales o destinație în care vrei să ajungi, o persoană la care vrei să stai și care are o canapea/pat/saltea pe care o poate pune la dispoziția ta.

În 2013 existau peste 5.5 milioane couchsurferi in 207 țări, pe primele 5 locuri aflându-se țări precum Statele Unite, Germania, Franța, Canada și Anglia.

Locuind într-un oraș foarte mic nimeni nu a dorit să îmi viziteze locurile natale:) In schimb, așa cum am povestit la început eu am fost găzduită o noapte în Timișoara. In cazul în care nu ai posibilitatea de a găzdui pe cineva poți alege să mergi la întâlniri adică să încerci meseria de ghid. În cazul meu, în cea de-a doua zi petrecută în orașul de pe Bega, am ieșit cu o tipă foarte drăguță care mi-a povestit despre oraș și alături de care m-am plimbat. Asta pentru că locuia alături de niște prietene sceptice în ceea ce privește primirea străinilor în apartament.

Mai mult decât o cameră de hotel!

Apelând la couchsurfing ai ocazia de a trăi printre localnici, la fel ca localnicii, de a afla poveștile lor, locurile secrete din orașe – acele locuri neamintite de ghidurile turistice. Ai ocazia de a-ți promova la rându-ți țara/orașul. Iar dacă ești un gurmand ai toate șansele să descoperi gastronomia locurilor respective.

Couchsurfing în statistici

70% din couchsurferi au vârsta cuprinsă între 18-29 ani.

53% dintre couchsurferi sunt bărbați și 47% femei

46% sunt dispuși să gazduiască în propriile case, 69% sunt disponibili să iasă la o cafea și diferite activități, 21% călătoresc

3 milioane de membri vorbesc limba engleză, peste 700 de mii franceză, 700 de mii spaniolă, 600 de mii germană, 200 de mii italiană

Voi ați încerca(t) experiența couchsurfing? 

Anunțuri

3 gânduri despre „Couchsurfing sau cum ne cazăm gratis

  1. Eu si Cristi am folosit CS in Italia, Slovacia, Spania si Sicilia. Chiar daca nu folosim CS pentru cazare, incercam sa ne intalnim cu localnicii la o cafea. Este intotdeauna o experienta placuta. Iar la noi acasa in decurs de 4 ani am primit in jur de 50 de oameni de toate varstele. De toti imi amintesc cu placere si de la fiecare am invatat cate ceva. Am scris un articol detaliat despre cum sa-ti faci un profil de succes si despre avantajele sistemului. Dezavantaje inca nu am gasit!

  2. Folosesc Couchsurfing dar nu m-am cazat niciodata prin el si nici nu cazez pe altii. In schimb am fost la multe evenimente si intalniri, CS party, etc am organizat chiar „cine internationale” la mine acasa, cu alti CS straini, veniti la Cluj.
    Am fost la intalniri in Madrid si Sevilla si mi-a placut mult. Desi ma gandesc sa dorm la altii sunt mereu reticienta in sensul ca prefer sa dau 10 euro pe un pat de hostel si sa am libertate in vacanta, fara sa ma simt prost sau incomod si sa folosesc CS meetings ca sa ma intalnesc la povesti cu localnicii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s