Profului meu preferat

Dedic această postare profesorului meu preferat din timpul primei facultăţi. Era prieten cu un membru din familia mea şi la un moment dat a apărut în faţa noastră în sala de curs. A fost preferatul meu din prima clipă. Un om sincer, care explica frumos şi care avea să mă înveţe exact ce-mi doream mai mult pe lume. RADIO!! 

Trebuie să spun, în primul rând că am o admiraţie deosebită pentru profesori. Nu pentru cei care habar n-au şi au ajuns din cine ştie ce motiv să îi înveţe pe tineri. Imi plac cei care ştiu să explice, care ştiu să se facă plăcuţi, care respectă înainte de a aştepta acelaşi lucru. Şi da, îi văd undeva mai sus decât pe cei din alte domenii. Probabil pentru că asta a fost şi meseria tatălui meu. Nu ştiu…badea

Eram în anul 2 şi eram îndragostită de radio. Chiar şi acum mă emoţionează această amintire. Incântarea că îl voi avea profesor a durat puţin. 15 studenţi aveam să fim repartizaţi la opţionalul de radio şi 15 la cel de publicitate. Şi ca să nu fie probleme primii 15 (în ordine alfabetică) au fost trimişi „din oficiu” la radio. Aşa se face că pe acel semestru eu am mers la ambele opţionale. La cel de publicitate trebuia să învăţ – doar susţineam examenul. Iar cel de radio … eeee, era radio. Şi era proful!

Proful? Ne-a spus clar, de la început din ce se compune nota finală. Activitate de seminar, activitate de curs şi prezenţă. Şi pentru că cele 3 însumau 9 puncte, 1 PUNCT SIMPATII PERSONALE. Ah, ce dacă nici nu aveam cum să susţin examenul respectiv? Mi-am zis: EU O SĂ FIU SIMPATIA PERSONALĂ. Şi am fost!

Am apreciat, din nou, faptul că au tot existat profesori care, poate pe ocolite încercau să ne prezinte beneficiile susţinerii unuia dintre candidaţii la preşedenţie sau la orice tip de alegeri. Sau, ne spuneau că îşi anulează votul sau…orice. Dumnealui ABSOLUT NICIODATĂ nu a întrebat nimic. Cu cine, de ce, când sau cum votam! Asta în situaţia în care avea a doua cea mai importantă funcţie politică din judeţ.

Am citit în perioada aia absolut orice nimeream despre radio. Am citit unele cărţi de două ori atunci când tot ce puteam citi se terminaseră. Pentru că asta sunt eu. Când îmi place un subiect citesc mult. Nu o să uit cartea MANAGEMENTUL RADIO – Manualul jurnalistului de radio. Cu aproape 500 de pagini eu tot timpul, în tren sau autobuz subliniam şi învăţam. La un moment dat profesorul ne dă un exemplu de mod în care se anunţa la radio ora.

„Nu e corect să spunem 14…” atât apucase profesorul să spună căci eu am şi continuat.

şi 18 minute, ci e de preferat să spunem este aproximativ ora 14 şi 20 de minute! am spus eu

Mda, era exemplul dat în respectiva carte de căpătai a meseriei de jurnalist de radio:)

Şi vă rog eu să ţineţi minte acest exemplu. Pentru mai târziu.

Ne dădea teme. Şi întotdeauna eram atâââât de conştiincioasă. Făceam chiar puţin mai mult decât trebuia. Ne spune într-o zi ca până săptămâna următoare să ascultăm o oră de la orice matinal de radio şi să trecem pe o hârtie structura acelei ore. Intre ce minute a vorbit prezentatorul, între ce minute a fost muzică etc. Ţin minte că aveam un anumit post local ca şi preferat. Nu doar mi-am notat respectivele lucruri. Dar s-a trezit proful că-i povestesc ceva de genul „şi de la ora 8.23 până şa 8.26 a fost o intervenţie cu o ştire despre câinele lui Lady Gaga – ştiti din videoclipul Poker Face care a murit” iar de la 8.36 la 8.41 melodia X. Se uită proful mirat la mine (cum să faci o temă atât de în detaliu?) şi zice „Eeee îl ştiu eu pe colegul de la postul respectiv cred ca şi-ar dori să aiba piese de la Led Zeppelin dar nu îi permite formatul”. Mda, dumnealui e şi proful care bea COLA. Multă, multă de tot. Şi întotdeauna era îmbrăcat IMPECABIL! Blugi şi cele mai de calitate sacouri pe sub care avea mereu cămaşă.

Cred că a ţinut la mine ca studentă. Ce profesor e deranjat de studente când ele învaţa atât de bine şi fac tot posibilul să fie foarte bune? Mi-am permis eu şi multe prostioare, recunosc. Ştiu că eram la un curs, eram plictisită şi mi-era foame. Aveam o pungă de chipsuri, luam câte un pumn întreg, le îndesam (cât mai muuuulte. Parcă eram la concurs) şi când închideam gura se auzea ronţăitul în toată sala. Nu o făceam din lipsă de respect şi nu odată i-am spus mamei că dacă ar avea nevoie de ajutorul meu în vreo situaţie l-aş ajuta fără nicio problemă. Pentru că mi-a fost cel mai drag profesor. Şi cum ronţăiam, profesorul ne povesteşte despre MONKEY NEWS (acum gândindu-mă mă întreb dacă aşa se numeau. Şi nici nu mai ştiu exact ce erau. Decât să scriu o prostie…!!!). Colega mea, Andreea se uită la mine cum ronţăi şi zice „Vezi Ana? Vorbeşte despre tine! Tu eşti o monkey news!:))”

Trec luni după luni şi într-una din zile, cel mai bun prieten al dumnealui din facultate vine la noi în clasă. ULMANU, AIA E PĂREREA TA DESPRE MINE. ŢI-AM DESCOPERIT BLOGUL!!! Dumnezeule! Aveam un blog pe care îmi spuneam părerile despre oricine. CINE SA LE CITEASCĂ? mă întrebam. Aşa că îmi permisesem să scriu lucruri mai puţin drăguţe despre unul dintre profesori. Apoi a urmat porecla dată de preferatul meu BLOGGERIŢA FACULTĂŢII!

Am ajuns în anul 3, am ales să îl am ca profesor îndrumător la licenţă. Aia despre ştirile radio.:) Iar apoi rareori ne-am mai întâlnit. Poate de 2 ori în 5 ani de când am absolvit. 

Azi mi-a venit rândul alături de câteva colege să mergem la un curs de consiliere în carieră. Un proiect POSDRU ceva…Şi cum Jurnalismul (sau o parte din Jurnalism) s-a mutat în curte cu Geografia îl văd şi pe proful meu preferat din vremea aia. (Imi e maaaaxim de drag). Mă întreabă pe unde sunt, îi răspund, încep să le povestesc colegelor mele c-a fost proful meu preferat, că-l cheamă nu ştiu cum, că are copil, data naşterii completă iar una zice „Aaaa deci doamna M.B care ne-a sunat să venim azi e soţia dânsului!!!” Vaaai proful meu avea să ne…consilieze în carieră. 

Cât timp am stat în respectiva clasă m-am simţit minunat. E adevărat n-am vorbit despre radio şi parcă era ceva ce lipsea. Mă întreabă la un moment dat:

Şi, ce faci, mai ai blogul? I-am spus că-l am.  

Apoi, când n-am mai putut şi m-au „năpădit” amintirile i-am spus. Domn profesor încă ceva. 

Ştiţi că nu e tocmai corect să se spună „este ora 14 şi 18 minute” ci mai degrabă „este aproape ora 14 şi 20 de minute” A zâmbit. Mda, de atunci a avut multe generaţii de elevi şi probabil tuturor le-a zis lucrul ăsta. Şi poate niciunul nu l-a întrerupt pentru a spune el, elevul continuarea. Probabil că nici nu mai ţine minte întâmplarea. Eu o ţin. Şi mi-e dor de „plăcinţelele” de la radio. Imi e dor de cursurile dumnealui şi da, mi-aş dori să mai merg într-o sală la un curs de radio. 

Depinde dacă te referi la radio sau tv mi-a spus. 🙂

DA, PROFESORUL MEU E UN MODEL DE PROFESOR. IAR ÎN MOMENTUL ÎN CARE, LA RÂNDU-MI ÎI VOI ÎNVĂŢA PE CEI DIN JUR GEOGRAFIE O SĂ-MI AMINTESC CU PLĂCERE DE MODUL ÎN CARE NE PREDA. PENTRU CĂ E UNUL DINTRE OAMENII PE CARE, LA PUŢIN TIMP DUPĂ CE L-AM CUNOSCUT AM SPUS „MI-AŞ DORI SĂ ÎI SEMĂN!”

P.S. App, interesant modul în care au apărut topurile muzicale!:)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s