My super day

Anul acesta ziua mea o să mă prindă făcând cu totul altceva în comparație cu ultimii 25 de ani 🙂 Mă va prinde muncind. Da, m-am mutat într-un oraș care nu îmi place dar am un job drăguuuț 🙂

Am fost sigură că nu o să fiu eu cea aleasă însă în urma perioadei de probă șefa mea m-a plăcut cel mai mult pe mine. Unul dintre motive fiind acela că m-a văzut o persoană pozitivă, entuziastă, o persoană căreia se vede că îi place ceea ce face. Trebuie să recunosc că lucrul ăsta m-a făcut fericită. Uneori începusem să cred că excesul de zâmbete și voie bună, excesul de pozitivism și optimism duce spre lucrurile rele. De data asta n-a fost așa.

Buuun peste câteva zile urmează să fie ziua mea. 26 de ani!!! Imi amintesc cum eram înainte de 25. Cred că îmi voi aminti luna aia toată viața. A fost o lună superbă! In care am trăit foarte frumos și intens. Cred că în perioada aia am avut cei mai strălucitori ochi și am fost cea mai entuziasmată. Dar acum am 26 (aproape) și mă uimește că într-un singur an m-am schimbat atât de mult. Mai mult mă uimește însă că nu-s ca…ceilalți. Că nu-s …normală:)

De pe la 18 ani cred, mi se spune că odată și odată tot mă maturizez eu și voi deveni altceva…altineva. O să las în urmă copilăria și copilărismele. O să fiu o persoană presată de greutăți și probleme, lucruri care mă vor transforma. URAM gândul că mă voi maturiza așadar. Apoi mai erau persoane care îmi spuneau că Bucureștiul mă va căli (OMG E unul dintre cele mai urâte verbe).

fairy

Cum sunt de fapt acum? Mișto! Imi permit să spun asta și să susțin că nu mă laud. Realizez că sunt o grămadă de lucruri pe care ÎN SFÂRȘIT le văd cum sunt de fapt și nu prin ochii celei mai visătoare și aeriene persoane. Totuși sunt suficient de copil încât să mă bucur de anumite lucruri, suficient cât să mă pisicesc…

Am învățat că prietenii adevărați nu sunt neapărat cei 1100 din lista de facebook și că în unele situații fix aceia cărora le trimiți cerere de prietenie și îți dau decline te ajută. Și mai ales am învățat cum să reacționez în astfel de situații. Dacă până acum scriam 3 tone de înjurături și plângeam 3 săptămâni acum trec mai departe. Ce mă ajută mai mult? Să fie unul din 1000? Sau unul dintre puținii?:)

Am învățat să apreciez mai mult ceea ce am și să nu-mi mai fac griji pentru prostii. Și MĂ DECLAR MULȚUMITĂ ȘI FERICITĂ!

Am învățat că fericirea nu stă în bani neapărat. Știu pe cineva care câștigă 3000 de euro lunar. Oricine i-ar vedea poza l-ar numi oricum dar NU UN OM FERICIT. Orice i-ar sta în preajmă o lună ar realiza că n-ar mai putea sta încă o lună.

Știu pe cineva care câștigă 1500 de euro pe lună. Un om care se trezește la 7.30, începe munca la 9. O termină seara. Intr-adevăr poate să mai lucreze și de acasă dacă e răcit sau are vreo problemă. Are responsabilități enorme. Și trebuie să fie mereu pe fază. In caz de probleme serioase poate să fie contactat după miezul nopții pentru a le rezolva. Se întâmplă rar.

Faptul că are un salariu f bun nu îl scapă de frustrări. Toți le avem. Indiferent cine suntem. Indiferent cât câștigăm.

Adoarme seară de seară undeva după ora 1. Și de la capăt. Nu sunt ipocrită să spun că n-aș vrea să fiu în locul lui. Dar banii mulți nu aduc neapărat fericirea cu ei. Nu aduc lumi roz și curcubeu.

stele

Ce-mi doresc de ziua mea? Ştiţi partea cu „Îţi urez multă sănătate, fericire şi îndeplinirea tuturor dorinţelor?” Cel mai probabil nu am vârsta suficientă pentru a şti să apreciez lucrurile astea – sănătatea şi fericirea. Nu le apreciez pentru că le am şi în momentul în care nu le voi mai avea cu siguranţă o să le doresc mai presus de orice:) Nu voi spune că îmi doresc sănătate pentru că aşa e frumos să zici. Îmi doresc…MAGICUL şi obiecte.

Pentru fiecare om există o definiţie a magicului. Şi dacă cineva consideră că o clamă de păr sub formă de fluture reprezintă pentru el magia aia vreau să îmi dăruiască. Dacă pentru un altul e magică o oglindă e ok. Şi un glob e magic. O carte. Un sclipici. Un zâmbet. Tot felul de lucruri de genul acesta. 

Apoi îmi doresc să fie împachetat  dacă e vorba de un obiect. Foarte drăguţ împachetat. Iar dacă e un sentiment, dacă cineva îşi doreşte ca de ziua mea să îmi ofere un zâmbet, îmi doresc ca acesta să fie din tot sufletul şi nu „de formă”.

De ziua mea îmi doresc să şi ningă. Probabil dacă mă năşteam „la termen” aveam mai multe şanse. Cu siguranţă a te naşte în jurul datei de 28 decembrie e ALTCEVA cu a te naşte 20 de zile mai devreme dar da, pentru mine e foarte important să ningă câtuşi de puţin de ziua mea. 🙂

A facut sa…NINGA de ziua mea. Nu stiu cu cine a vorbit. Poate cu Dumnezeu, poate cu norii 🙂 poate cu fiecare fulg de zapada in parte.

Zapada a fost semnul de la el. Ca ma iubeste. Am incercat sa ma bucur de fiecare din fulgi pentru ca, asa inghetati cum erau, fiecare a purtat cate o bucatica din dragostea lui pentru mine 🙂

Poate nu stiu franceza asa cum spera el. Nu stiu nici rusa – nici macar un cuvant. Dar astea nu-s motive sa ma iubeasca. Ma iubeste…pur si simplu 🙂

(din decembrie 2013)

ana

Pe de altă parte am rugat pe cineva care se află pe undeva prin emisfera sudică să-mi dăruiască de ziua mea o poză cu plaja. 🙂

Mda, şi … cam asta îmi doresc de ziua mea.

Anunțuri

Un gând despre „My super day

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s