Am încercat să scriu postarea asta în toate modurile posibile. Toate modurile însemnând chiar multe. Incepusem să povestesc despre istoricul leșinurilor. Aveam nevoie de asta pentru că apoi, în postarea propriu zisă trebuia să scriu că era cât pe ce să leșin …în vis.

Apoi am ales o poză oarecare și pornind de la ea am zis să compun postarea. Nici așa nu a fost bine. Tocmai pentru că vreau să fie scrisă ok și să reflecte măcar puțin felul în care au stat lucrurile.

Zilele acestea am lucrat destul de mult (mi-a și plăcut, recunosc). Am învățat mult despre oameni și probleme, despre fericire, despre viață. S-au adunat multe. Și bune.

Dacă de obicei, oricât de odihnită sau obosită sunt adorm imediat acum două seri nu a fost la fel. Simțeam că n-am aer, mi-era când cald când frig și mi-era rău. Am stat așa toată noaptea. Apoi, în jur de ora 5 am adormit. Despre asta e postarea. 🙂

Ca urmare a visului care se va dovedi că a fost plăcut în cea mai mare parte gândul m-a dus la 0 anumită fereastră. Nu fereastră a sufletului, nu fereastră nu știu de care. Fereastră și atât. Cea mai frumoasă dimineață din viața mea a fost în 2012. În august. Iar fereastra din ziua aia o voi ține minte mult timp. Era o zi de luni care a arătat cam așa.

Eram obosită, eram foarte departe de casă și era cald. Purtam pantaloni scurți și un tricou alb cu scris verde cu albastru (PREVENTION) Eram foarte relaxată. Ascultam Decât să minți și Lasă-mă în lumea mea. 🙂 Țopăiam prin casa gazdelor și apoi m-am trântit în pat să dorm. N-am dormit! Dar așa trântindu-mă am văzut cum soarele inundă toată camera. Și dacă în respectiva zi era anunțat cod portocaliu de caniculă, la ora 9 era încă o temperatură ok. Și mi-a plăcut. Am făcut poza asta 🙂

tm

Despre asta a fost și visul de acum două nopți. A fost despre emoții, despre lucruri necunoscute, despre căldură. Dar a fost și despre lucruri mai puțin plăcute și vulnerabilitate.

Eram în pat. Habar n-am care .Al meu de la București nu, al meu de acasă nu. Oricare alt pat. Stăteam pe burtă. Și apoi ceva s-a întâmplat. Nu știu să descriu ce. Mă gândesc că poate lucrurile astea nu se pot descrie de către o persoană ca mine. A fost ceva pe care îl pot cataloga ca fiind PLĂCUT, NEPLĂCUT și în același timp ÎN NICIUN FEL.

Plăcut a fost pentru că. .. pur și simplu. Nu știu de ce. Neplăcut pentru că mă simțeam goală. Da, mă laud că arăt bine (poate nu e chiar așa) dar în vis nu simțeam că arăt deloc bine. Și pe lângă faptul că mă simțeam goală simțeam cum se uită lume la mine. Horror! În cameră…în afară de mine…nu era nimeni. Și totuși de undeva mă așteptam să aud în orice moment: Vaaai cât de grasă ești! sau Ce de celulită! sau De ce e atât de mult nu știu ce? Culmea n-am auzit nimic. Apoi am simțit că leșin. Am văzut gri în fața ochilor și începeam să văd numai pânze de păianjen.

Respiră profund! asta îmi zice mama întotdeauna când vede că urmează să leșin. Asta am făcut și eu și repede mi=am făcut vânt cu mâna. Mi-am revenit. Mă întreb cum e posibil să simți că leșini (adică devii inconștient) într=un moment ca visul când ești deja inconștient.

Mi-am întors privirea spre stânga. Era un geam. Soarele tocmai răsărea și se vedea mișto. Iar pe spatele meu…heeey apăruse ceva pe spatele meu. Nu vedeam ce. Nu mă puteam mișca deși dacă m-aș fi smucit cu siguranță reușeam. Pe spate era o greutate plăcută. Am simțit că zâmbesc și apoi mi-am reamintit cât de vulnerabilă mă simțisem înainte. M-am gândit că există oameni care nu reușesc să vadă sau nu îi las să vadă faptul că am calități. Și m-a apucat un plââââns. Am plâns mult. Din când în când mă gândeam la lucruri frumoase dar îmi impuneam să mă gândesc la cele urâte și o luam de la capăt cu plânsul. A fost o nebunie. Apoi nici nu mă mai uitam măcar spre fereastra din vis, mă gândeam la cea de acum 2 ani și atât.

Dintr-o dată nu am mai simțit nicio greutate în spate. Atunci a intrat cineva în cameră. O persoană cunoscută ce-i drept. Am realizat că am toate hainele sunt pe mine. Ne-am uitat mirați unul la altul. Probabil el avea de ce. Eram neagră de rimel pe toată fața. Apoi am evitat privirea respectivei persoane și am fugit să mă demachiez. Surpriză! Intru în sufragerie. Și mai multă lume cunoscută. Fiecare își vedea de-ale lui. M-am așezat pe canapea și am rămas tăcută. Nici mie nu îmi vine să cred că pot să fiu tăcută uneori. 

Și-apoi a sunat ceasul. Cu o zi în urmă intrasem la muncă la 11. Așa că alarma rămăsese setată pe ora 9. Val-vârtej m-am îmbrăcat și-am plecat la muncă:)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s