Am avut un 2014 minunat. Probabil asta am gândit și despre 2013. Acela a fost anul Italiei 🙂 și a lunii noiembrie :)Mult timp am spus ca noiembrie 2013 a fost cea mai mișto perioadă din viața. Incă o spun. Dar acum susțin că e comparabilă și cu unele luni din acest an. 🙂

In 2014…a fost ianuarie. Cu nebunie. Cu cluburi de fițe – nu m-am simțit extraordinar – dar a fost suficient de ok. Ianuarie a fost și cu zăpadă. Pe 24. Atunci a nins foarte mult și a fost o seară mișto ce să mai zic…

Februarie a continuat. Mi-am dorit să mă mut la București dar mi se părea că distanța de Târgoviște e atât de mare încât nu aș putea ajunge. 🙂 Atunci era șansa mea mă gândeam. Tocmai pentru că aveam cu cine să stau în chirie, un om de la care aveam de învățat destul probabil. Trebuie să recunosc: a locui într-un loc în care nu cunoști și într-un oraș pe care, de asemenea nu îl cunoști și să locuiești cu niște oameni pe care nu îi cunoști nu e cel mai simplu lucru.

In martie eram în pline…cursuri. Am urmat niște cursuri profesionale pe care nu știu dacă le voi folosi. Îmi pare rău doar că am dat o grămadă de bani. Însă am și învățat niște lucruri interesante. Inclusiv despre un domeniu care nu crezusem vreodată că mă va interesa: oenologia!

In aprilie deja începusem să mă întreb ce e cu mine. Sibiu reprezenta din ce în ce mai mult pentru mine. Și mă mira. Era o atracție pentru un oraș pe care nu îl vizitasem dar care era orașul meu preferat 🙂 Simțeam că îmi poate oferi TOTUL dar nu știam ce înseamna totul 🙂

Una din ultimele zile ale lui aprilie m-a prins în maxi taxi. Venind dinspre Pucioasa. Era sâmbătă și știu că insistam destul de mult să merg în ziua respectivă la Pitești. 🙂

In primele 4 luni am tot mers la dentist. Dacă de fiecare dată leșinam la dentist, dacă mi-a fost luat de 2 ori sânge și am leșinat…în 2014 într-adevăr mi s-a luat mult sânge. Am și pierdut mult. La analize mergând asistenta m-a întrebat dacă am probleme cu stări de rău etc. I-am spus că da, de fiecare leșin. Apoi i-am întins foaia cu analizele de care am nevoie și uitându-se pe ea mirată mi-a zis Nu știu cum îți pot lua atâta sânge fără să leșini. Ai multe analize de făcut și trebuie să îți iau suficient sânge cât să ajungă în 3 eprubete. M-am speriat foarte foarte rău. Apoi, în timp ce îmi lua sânge mi-am impus să mă gândesc la 2 persoane apropiate vârstei mele și așa mi-a trecut starea de rău. M-am gândit la lucruri (ok, persoane) frumoase.:) Dar cum terminasem cu gânditul iar acul era încă în vena mea, asistenta îmi zice că nu mai e mult. Că la început a fost greu pentru că am niște vene atât de mici încât i-a fost greu să…Și m-am gândit la o a treia persoană. Care are niște vene atât de vizibile!!! Atunci am simțit că leșin:)

Cu dentistul. Da, și acolo mi-a fost foarte frică. Era nevoie de câte 3 anestezii. Au fost momente în care mă aflam în maxi taxi și mă durea foarte foarte tare și eram speriată. 🙂 Îmi curgea sânge tocmai mie, unei persoane care urăște sângele. In 2014 m-am gândit mult la faptul că au fost ani în care regretam că nu am grupe sanguine negative. Erau ani în care nici nu știam ce grupă am dar îmi doream să pot ajuta. Oamenii care fără mine ar putea să moară oricând. Apoi, într=unul dintre ani am aflat că grupa mea sanguina e, dacă nu cea mai des întâlnită, măcar pe locul 2. A2 pozitiv. Anul 2014 m-a învățat să mă bucur de lucrul ăsta.   

In mai, ușor ușor așteptam momentul să mă mut în Sibiu. Orașul ăla minunat în care aveam să o iau de la capăt. Nu știu care capăt. Poate încercam să fiu mai bună. 🙂 Cred că bunătatea de care pot da dovadă are legătură și cu oamenii din jur. Număram zilele până ajungeam acolo și până mă înscriam la master. 

Greșit! Ziua de 31 mai am rezervat-o planurilor de viitor. Și mi-am dat seama că nu pot trăi 2 ani la Sibiu. Oricât de minunat s-ar putea dovedi orașul respectiv. 

Iunie a fost un maraton. Cursuri, conferințe, examene, planuri. 

Și am plecat. N-aveam de unde să știu cum e Sibiul, puteam să îmi imaginez. Dar ceea ce am găsit acolo nu am mai văzut niciodată. Nicăieri! Am petrecut 3 luni minunate. Nu mi-a lipsit nimic. M-am încărcat cu energia și emoția unui oraș ca acela. M-am împrietenit cu oamenii unui oraș minunat. Cu oameni minunați. Și da, visez la o zi în care o să revin acolo – poate nu pentru totdeauna – dar pentru că MERITĂ. Pentru că mi-e foarte dor de unii oameni. 🙂 

A fost singurul loc din viața mea din care, cu toate că am dat de greu la un moment dat, nu aș fi plecat niciodată. Singurul loc în care m-am aflat SINGURĂ și de unde nu am simțit lipsa nimănui. Pentru că orașul ăla oferă atâta dragoste!!! Singurul în care am regretat că nu am o casă.

M-am întors cu planuri de a ajuta. A ajuta un om pe care îl văzusem acolo. Om ca noi toți dar în care mulți alți oameni își puneau speranța. Om care, după părerea unei optimiste convinse ca mine nu avea nicio șansă. Nu pentru că nu era bun ci pentru că cei din jur nu erau suficienți. De fapt, nu am ajutat cu nimic. ABSOLUT NIMIC! Dar mama a ținut un discurs minunat în fața a 10 oameni.:)

Plănuiam să mă mut la București. De fapt plănuiam de ani și ani. Mi-era frică. 🙂 Dacă Sibiul, la 250 km depărtare mi-a oferit numai lucruri și oameni minunați știam că Bucureștiul nu o va face. Chiar dacă distanța este la jumătate fața de Sibiu.

DA, BUCUREȘTIUL NU A FĂCUT-O!!! Singura persoană oferită de București a fost Corina. E șefa mea și probabil faptul că în prima zi am aflat că e născută pe 3 noiembrie m-a făcut să o îndrăgesc. Neștiind nimic despre ea i-am oferit toate calitățile. Și ușor ușor am început să o cunosc. Chiar le merită. E cea mai bună șefă pe care o poate avea cineva 🙂 

Tot Bucureștiul mi-a mai oferit și lucruri noi cu oameni vechi. Cristi a fost omul care știam că e bun dar care m-a ajutat mai mult decât am sperat. A avut motive să se poarte minunat și s-a purtat. 🙂 Nu voi spune că a urmărit ceva tocmai pentru că sună urât. Dar tocmai pentru că nu ma aștept să îmi mai citească blogul o să scriu ceva care în situația în care l-ar citi l-ar deranja. 

I-am repetat de multe ori că cea mai bună perioadă din viața mea a fost noiembrie 2013. A fost cea mai bună pentru că am încercat lucruri noi alături de oameni noi. Am trăit altceva și am trăit protejată. Perioada în care indiferent în orice loc public m-aș fi aflat, indiferent cine se mai afla în același loc…ABSOLUT NIMENI nu se lua de mine, nu striga după mine. Perioadă în care mă simțeam protejată deși nu mă așteptam ca cineva anume să îmi ia apărarea. A fost ceva NOU pentru mine. 

Și totuși…ca și idee…noiembrie și jumătate din decembrie 2014 trebuie să recunosc: au fost comparabile cu cele ale anului trecut. 🙂

Tot anul acesta am realizat că, chiar sunt oameni mișto care mă iubesc. Și că nu o spun doar așa ca să fie spus. Au existat pe la barul din orașul meu 2 persoane care îmi vorbeau frumos. Nu le-am crezut niciodată. Nu pot să aibă unii ca ei păreri așa bune despre mine. Unii ca ei însă nu-i jignire. Am avut în trecut – acum mulți mulți ani – o reputație nu tocmai bună. Pornise de la faptul că, la începutul liceului îmi plăcea un om care nu mă plăcea prea mult. Deloc chiar. Și am încercat destul de mult să mă bag pe gâtul lui. Un om care s-a purtat urât. Iar eu o tot țineam pe-a mea. Apoi s-a continuat cu stadionul și galeria pe care o făceam.

Iată că fix omul acela, de acum 10 ani, îmi spune azi (azi însemnând acum vreun an) că îi pare rău și că mă consideră minunată și nu mai știu cum. Nu l-am crezut niciun moment. Tocmai pentru că NU SUNT ALTFEL. EU SUNT CEA DE ACUM 10 ANI! De ce și-ar schimba un om părerea despre mine atât de radical dacă-s aceeași? MINȚEA! Sau…

Era ziua mea. Anul ăsta. Și împlineam 26 de ani. Am auzit o discuție. Respectivul, de acum 10 ani spunea despre mine că nu mă consideră razna, ciudată, nebună etc. Că atât el cât și prietenul lui (da, Luci, ma refer la tine) țin mult la mine și le sunt foarte dragă.:)

Eheeeeei ce să îți mai dorești de la 2014?? Nimic! 

Mă întrebau, la muncă, fetele ce îmi doresc de Crăciun. Am stat, m-am gândit. Mult. Și am realizat că nu vreau nimic. Nu îmi lipsește nimic. Sunt mulțumită cu tot ceea ce am. Totuși…recunosc acum, cu întârziere: ar fi bun un laptop. Cam atât. 

Iar despre planurile pe termen lung, chiar dacă nu se referă neapărat la 2015 da, am unul. Schimbarea locului de muncă. PROFESOARĂ ÎN MOMENTUL ÎN CARE ACTUALUL ȘI FOSTUL MEU PROFESOR DE GEOGRAFIE se va pensiona. Nu îmi doresc un salariu de mii de lei. Imi doresc un trai liniștit în orașul meu, cu o meserie ca asta. ATÂT!:)

In 2015 îmi doresc să fiu mai bună, să mă împrietenesc cu oameni, să vizitez oameni dragi, să plantez viță de vie și lavandă, să citesc și să zâmbesc. Atât! 🙂

Vouă…vă doresc să aveți parte de cele mai bune lucruri și tot ne vă propuneți pentru 2015 să devină realitate! 🙂euk

eul1

Anunțuri

Un gând despre „

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s