04.02

Mi-l imaginez pe Mihai. Mihai e un tip pe care nu l-am cunoscut personal, care nu știu cum a ajuns în lista mea de facebook și care îmi citește de mult timp blogul. Și cu toate că persoanele despre care scriu pe blog n-au nume sau îi cheamă pe toți Cristi, el înțelege foarte bine despre ce sau cine e vorba în fiecare postare.

Cred că observă că public o nouă postare și se gândește: Oare Ana va povesti toate lucrurile direct? Sau mai pe ocolite? Oare va vorbi despre familia ei? Sau deloc? Oare o să dea întregului articol o tentă amuzantă? Sau oare se va răzbuna atât de rău încât le va scrie personajelor principale nu numai numele și prenumele ci și porecla și adresa și numărul de telefon? :))

Eeeei păi postarea e despre următorul lucru.

frezie

Am dormit noaptea trecută…neîntoarsă. Așa cum am adormit m-am și trezit. Câteva ore mai târziu. Cu un maieuț cu tot spatele gol și datorită oboselii m-a luat cu frig. M-am ridicat, mi-am luat un hanorac și m-am băgat înapoi la somn. Pe o parte cum prefer să dorm. Nici pe spate, nici pe burtă nici în vreun alt fel. A doua trezire a fost drăguță. In jurul orei 7. Cu un soare răsărit și un zâmbet pe buze. Zâmbeam pentru că realizasem că nu-mi fusese deloc rău în noaptea ce trecuse. Ba mai mult, mă odihnisem cum nu o mai făcusem de săptămâni bune.

O oră jumătate mai târziu am plecat. Cu un rucsac și o geantă. Cu geaca roșie. Și-am mers drept înainte spre tramvai. Am trecut pe lângă un magazin cu flori. Am aruncat o privire, am trecut mai departe iar apoi am făcut câțiva pași înapoi. Doar cât să mă mai uit o dată.

frezie1

Erau frezii. Ce-i drept nu albe. Era nuanța aceea de portocaliu. Dar erau atât de frumoase!!! Le-am oferit un zâmbet 🙂 și am plecat mai departe.

frezie2

Nu îmi place să primesc cadouri de la bărbați. Deși e și asta o poveste lungă. Depinde de bărbat. Am cunoscut odată un tip, Alex, din Buzău. De la oameni ca el aș accepta cadouri. E un anumit gen de om (foarte mișto) Apoi, dacă totuși mai sunt persoane de sex masculin de la care aș accepta totuși cadouri, un singur lucru nu îmi doresc să îmi ofere: FLORI!!! Da, poate florile sunt cel mai frumos cadou pe care îl poți primi de la un bărbat. Dar nu și eu. Culmea e că am aruncat direct pe apa sâmbetei, cu o zi înainte în jur de 80 de lei. Și trecând de magazinul cu frezii mă întrebam; Oare câte frezii puteam să îmi cumpăr de banii ăia? Oare câte pot cumpăra de 1000 de lei? Și deja îmi imaginam un buchet imens. Prea imens. Probabil n-ar arăta deloc bine. Cam 50 sau 100 de lei sunt suficienți pentru un buchețel drăguț zic tot eu. 

frezue3

Și-apoi mi-am amintit ce mi-au zis Corina. Și Mihai tipul de mai sus. Că merit ceva mișto. Lucruri frumoase. Hmm uneori nu sunt sigură că le merit. Mă gândesc că pentru a avea parte de lucrurile frumoase, trebuie să fiu capabilă să OFER lucruri la rându-mi. Iar acum…acum învăț despre ele. 🙂

Iar freziile de azi mi-am amintit de freziile de acum un an. Și de lalele. Acum un an tot mergeam la dentist. Și întotdeauna ajungeam cu 30 de minute mai devreme. In ziua respectivă, am decis să mă mai plimb prin oraș. Și atunci am dat cu ochii de frezii și lalele. De iriși. Erau minunate toate. Mi-am dorit ca într-o zi să mă mut într-un oraș mare. Să am camera mea pe care să o aranjez cum vreau. Am zis că nu m-ar interesa restul casei. Ci doar camera mea. Să am ghivece cu lavandă la geam, să am decor de cameră cu Franța, să am poze cu cei dragi, așternuturi moi în care să mă relaxez. Produse de machiaj de calitate,  muzică, lumănârele. Că în unele zile îmi voi cumpăra buchete de flori și le voi ține în apă. Îmi vor parfuma camera și voi fi cea mai fericită. Dar n-am știut dacă ziua aia va veni vreodată. Să stai într-un oraș mare într-o cameră pe care să nu o împarți cu nimeni, presupune anumite sacrificii financiare.

Dar…știți ce? Acum locuiesc într-un apartament. Stau singură în cameră, e atât de cald încât dorm în maieuț, pe perete am lipite un decor care e legat de Franța. Am niște cuburi de carton frumos colorate cărora nu știu când le voi găsi întrebuințarea, produse cosmetice și am lumânarele. Cât timp sunt acasă stau numai în pat pentru că e foarte pufos și odihnitor. Da, poate lipsesc unele lucruri, poate lipsesc freziile. Dar…sunt cea mai fericită. Și asta contează în primul rând. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s