Port o bluză groasă. Gri. Cu glugă. E un hanorac. Şi îmi e bine. Mă simt în siguranţă în el. Deşi n-am motive să nu mă simt aşa. Am ascultat astăzi horoscopul. Pe Antena Star. E o doamnă acolo care se pricepe. Una din cele 3 preferate ale mele:) Atât de rubrica Sănătate, Bani cât şi Dragoste mi-a zis că voi încheia o etapă importantă din viaţa mea. Şi ceva despre casă. Şi feng shui.  

Cam aşa şi e. 🙂 Dar în primul rând voi încerca, pe cât pot să le mulţumesc persoanelor care mi-au fost alături în ultima săptămână cel puţin. Fetelor de la trainingul organizat la muncă. Sunt, majoritatea (celor de care m-am apropiat cât de cât) foarte drăguţe. N-am prieteni prea mulţi în Bucureşti. Şi simplul fapt că oricând pot merge în AFI, Sun sau Promenada şi să zic un Bună şi să ofer un zâmbet mă încântă. 🙂

Apoi, despre restul săptămânii…s-au schimbat atâtea lucruri şi am trecut prin atâtea stări! Am trăit atât de intens încât nu ştiu dacă sunt sigură că totul a fost real sau nu. Au fost zile în care am fost speriată. Zile în care am simţit nevoie să povestesc cuiva despre family stuff , despre situaţii şi situaţii. Despre lucruri triste. Şi a fost cineva acolo care poate nu m-a înţeles în totalitate dar m-a ascultat. Poate am speriat-o, poate am uimit-o sau doar plictisit-o. Se numeşte Corina. Şi e … aproape o şefă de coşmar:) Asta dacă n-ar fi atât de mişto.

negru

M-am confruntat cu situaţii noi. În care nu am ştiut dacă sunt singura căreia îi pasă sau mai există vreo altă persoană căreia să îi pese. Mi-am amintit ce mi-a spus Ciprian în prima seară când am coborât din maşină pentru a urca în garsonieră Preferi să urci la mine? Inseamnă că îţi place să rişti! Nu îmi plăcea să risc. Deloc chiar! Dar era viaţa periculoasă a unui om, viaţă pe care îmi doream să o cunosc. Şi-am descoperit că nu era periculoasă. Era…ok. Dar voiam să dau dovadă că îmi place. Săptămâna asta am avut ocazia să demonstrez acelaşi lucru. Dar posibilitatea era de 1 la un milion – pentru a cita pe cineva – să fiu nevoită să scot din buzunar 1500 de lei. Pe care nu îi aveam. N-am riscat:)

A existat o seară în care am ştiut că îmi va fi rău. Rău însemnând foarte rău. Mi-a amintit de Sibiu. 🙂 De anul în care m-am înscris acolo la master. De motivele din care nu m.am mai dus. De prima postare scrisă apoi. Spuneam că Bucureştiul îmi oferă cel puţin 3 prieteni extraordinari. La care pot apela în miez de noapte sau pe la 3-4 dimineaţa şi care vor lăsa orice treabă sau poate somnul şi vor veni să aibă grijă de mine. Siguranţa îmi era dată de faptul că acelaşi lucru l-aş fy făcut la rându-mi pentru oricare din cei 3:). In seara respectivă m-a primit să dorm un om care…A SCHIMBAT MULTE ÎN VIAŢA MEA. Şi acum e noapte şi se plictiseşte şi e posibil să îmi citească postarea. Îţi mulţumesc că m ai primit. Şi m ai lăsat să dorm în pat şi nu în cadă.:) Mda, persoana respectivă e a…4a:) Şi probabil am fost prea obosită. Am dormit atât de profund încât nu mi-a fost absolut deloc rău.:) Iar dacă mi-era, am certitudinea că avea grijă de mine.

De schimbări nu mi-e teamă. Nici de încheiat perioade importante din viaţa mea. Pentru că întotdeauna când am încheiat una m-am focusat mai mult pe ceea ce a urmat. Şi mi-a fost extraordinar. 

Ceea ce am învăţat în ultimul timp e important. Era 25 ianuarie 2014. Acum un an şi puţin. Cea mai bună prietenă a mea a ajuns la concluzia că-s foarte îndrăgostită. Eram în vizită la ea cu un tip. Trebuia să îmi aducă biletele de tren, legitimaţia de transport şi să plece. Dar era atât de plictisit de oraşul ăsta încât a decis să rămână câteva ore în plus. Cu un pahar de vin băut cât să fie puţin ameţit şi în ton cu cele 24 de ore de zăpadă viscolită (de era zăpadă de 1 m şi autostrăzile închise) a rămas. Şi am vorbit atât de mult, am zâmbit atât de sincer şi am râs atât de „din suflet” încât prietena mea a remarcat că-s îndrăgostită foarte tare. Şi că în preajma niciunui tip nu m-am comportat aşa 🙂 Niciunul nu m-a făcut atât de fericită. 🙂

Un an şi două săptămâni mai târziu mă văd în altă situaţie. Mă văd încheind un capitol important din viaţa mea. Nu o să zic că nu mai sunt fericită. Ci doar că e ceva ALTFEL. Cred că dacă mai continuam puţin încercam să dau dovadă că îmi pasă. Şi încercam ca eu să fie persoana care se chinuie.:) Dar uneori trebuie să ştii când e cazul să închizi uşa.

Citisem odată un articol. Titlul lui. Despre bărbaţii ÎNGER şi bărbaţii DEMON. Mi-a fost mereu teamă să încerc să aflu care în care din cele 2 categorii s-ar încadra el. Pentru că mereu m-am gândit că o să reprezinte demonul din viaţa mea. Adevărul e că…a fost îngerul.:) Şi dacă ştiam ce va urma … alegeam să fac de ani şi ani lucrurile altfel.

Postarea asta e pentru toate fetele de la muncă – cele drăguţe – pe care le am cunoscut – indiferent de sectorul din Bucureşti în care lucrează şi mai ales pentru bărbatul care crede că întotdeauna fac intenţionat lucrurile rele. Nu le fac!

P.S. Treaba cu hainele, legitimaţiile şi orice altceva. Am făcut-o întotdeauna pentru că mi-am dorit să am un motiv pentru a mă întoarce. Dar uneori când nu te mai simţi atât de bine precum îţi doreşti trebuie să spui stop în a mai lua lucrurile oamenilor şi a te axa mai mult pe Şefa ta de Coşmar şi toate fetele noi cunoscute. 🙂 Doar că … e greu să închizi capitolul unui om care ţi-a câştigat în 4 ani încrederea pentru a le oferi încrederea ta altora pe care nu îi cunoşti decât foarte puţin. Pentru că niciun om nu îşi doreşte să ofere încredere altuia care e posibil să se dovedească că n-o merită.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s