Vis

Eram azi în parc. Dacă jumătate din timpul petrecut la muncă a fost oribil, având continuu o stare îngrozitoare de vomă și dureri de cap, am zis că o pastilă foarte puternică își va face efectul. Cam târziu ce-i drept dar până la urmă, aerul curat din parc, lumea și cartea m-au ajutat și chiar m-am simțit destul de bine. 

bilbioteca

Mai aveam câteva pagini de citit din Procesul de Kafka și-am zis să termin și cartea de citit. De ce Procesul? Prima oară îmi fusese prezentată cartea într-una din iernile în care trenul de la mine de acasă și până la facultate mai circula. Ca și companie aveam uneori pe o tipă studentă la Drept. Ea știind că citesc m-a întrebat dacă am citit respectiva carte. Aflând că nu, mi-a povestit-o. Apoi a venit una din zilele lunii trecute. In care m-am pus pe căutat. Informații despre cărți must read 🙂 am găsit un top realizat de Le Monde. Cele 100 de cărți ale secolului mai exact. Astfel, a fost creata o lista cu 200 de titluri iar 17.000 de francezi au răspuns întrebării Ce cărți v-au rămas în memorie. Pe lângă Străinul al lui Camus și In căutarea timpului pierdut a lui Proust, ei au completat podiumul cu un scriitor străin – Kafka. Și PROCESUL. Așa că, Procesul să fie!

Nu aș spune că mi-a displăcut. Ba chiar mi-a plăcut. Nu e cartea mea preferată. Nici în top 10 dar e ok. 

Și, printre rânduri, îmi mai ridicam ochii să văd cine mai trece pe lângă banca pe care stăteam. Apoi, m-am gândit la oameni. Oameni dragi și modul în care mi-au apărut în viață. M-am gândit la ce discutam și într-o zi cu un prieten. De ce oamenii se schimbă? De ce nu-s ca la început? EL, la început era super dulce! îi spun eu. Și acum nu mai e? mă întreabă. Acum e dulce în alt fel – am spus. Mi s-a spus ca unii oameni la început sunt extrem de timizi. Speriați. Nu știu ce și cum să facă. Apoi ajung să o cunoască pe respectiva persoană și nu mai e nicio timiditate. Imi puneam și eu azi întrebarea care variantă de DULCE îmi place mai mult. Cea în care un om crețuliu apare de habar n-ai unde, cu un păr poate puțin cam mare, un tricou verde și niște pantaloni kaki? Niște ochelari și o simplitate și o timiditate dulci? Care nu face glume. De niciun fel? Sau omul care se simte atât de familial cu tine încât nu îi pasă absolut deloc de…nimic? De fiecare dată, căci nu a fost singura dată când mi-am pus întrebarea, am răspuns același lucru.

Apoi m-am gândit la vis. La ultimele 2 mai exact. Dacă penultimul m-a speriat în cel mai serios sens, ultimul m-a trezit dimineața devreme. Și în ciuda oboselii și a faptului că imediat cum pun capul pe pernă adorm, n-am mai reușit de astă dată. Iar când ațipeam o făceam pentru 10 minute și mă trezeam din nou.

pat

Au fost despre afecțiune. In moduri total opuse. Psihologi și psihanaliști au făcut legături cu visele avute. Cele mai diverse legături! Clar, trebuie să fie ceva! Până la urmă fiecare avem dorințe pe care ne impunem mai mult sau mai puțin să le păstrăm ascunse. Sunt dorințele noastre! Dar par atât de imposibile încât nu le recunoaștem întotdeauna. Și le  păstrăm într-un sertar undeva în interiorul nostru.

Penultimul vis a fost despre memorabil. Personajul principal al visului meu era un om cuminte, timid și liniștit. Care vorbește puțin și încet (deși jobul îi cere debit verbal – tare și mult). Eram într-o încăpere mare și tocmai aveam să realizez că urmează să am posibilitatea de a fy memorabilă pentru el. Am zâmbit. Imi place să fiu în centrul atenției și să las celor din jur amintiri. Dar în situația de față, oricât de memorabilă îmi doream să fiu, mi-era frică să fiu! Nu e vorba că nu îmi  doream, era vorba de frică. A fost un vis atât de romantic și drăguț în principal! Dar m-a speriat oribil!

Nu același lucru se poate spune despre visul de noaptea trecută. Cel care m-a trimis astăzi atât de obosită la muncă. Parcă pentru a mi se demonstra cât de ireal e visul, curtea era ca pe vremea bunicii mele. Trecerea din curtea ei spre a vecinei se făcea printr-un gărduleț micuț din lemn. străbunicii mei cu ai vecinei fuseseră rude și au considerat suficientă portiță respectivă. Intre timp bunica a murit, vecina la fel și multe lucruri s-au schimbat. Dar iată că în vis portița încă exista. Pe actualul spațiu al curții bunicii era un teren de fotbal iar în spatele casei (dincolo de portiță – la vecina) era o sală de fitness în aer liber. Uimită, am început să cercetez cele 2 curți. Apoi, m-am întors în curtea mea și așezată pe jos cu picioarele sub mine priveam spre terenul de fotbal din apropiere. Și-atunci s-a întâmplat! O anumită persoană a apărut lângă mine. A făcut un singur gest. Care m-a șocat foarte mult.

Nu știu de ce am visat genul ăsta de lucru. Nu o văd pe respectiva persoană într-o astfel de situație și făcând astfel de gesturi. Nici față de mine, nici față de alte persoane. E o persoană mai degrabă repezită căreia îi e imposibil să ia lucrurile și situațiile ca în vis. Pe de altă parte chiar dacă în viața reală mi-am dorit o situație CAM CA ÎN VIS, niciodată nu mi-am pus întrebarea Dar in situația respectivă cum m-aș simți? Mda, se pare că visul avut mi-a răspuns la întrebare. Mi se pare tulburător ca un vis să îți ofere răspuns la o întrebare pe care tocmai ție, care îți pui milioane de întrebări să nu ți-o fy pus-o.

Și, ce trebuia să înțeleg până la urmă? Trebuia ca visul să îmi deschidă dorința pentru acel gen de lucruri și să înțeleg că pot lua o singură decizie? Trebuia să îmi prezinte o situație pe care nu am trăit-o în sensul respectiv niciodată? Habar n-am! Dar a fost atât de frumos!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s