pentru ca…weekend

Știi momentul ăla în care…NU ȘTII? Când se-ntâmplă lucruri care nu s-au mai întâmplat niciodată-n viața ta (aia de 27 de ani sau câți oi avea)? Și mai ales lucruri care nu se-ntâmplă alături de oameni pe care-i știi de mulți ani și ai încredere și îi iubești și toate cele ?

Să ai alături un om care NU E cum cauți tu. Ok, nu știi nici măcar cum cauți dar clar știi CUM NU CAUȚI. Un om care e atât de diferit față de orice altceva de până acum și mai ales, (MAI ALES să vă imaginați că îl strig) un om care nici măcar n-a fost prea drăguț vreodată. Ci pur și simplu e prea direct și care te-a mai și rănit prin toate metodele (fie că a vrut sau nu).

Cam ăsta era contextul. Și lume multă în jur. Din care nu cunoșteam pe nimeni. Oameni mulți pe care nu-i mai văzusem în viața mea.

Eram o umbră. Nu eram nici persoana care câștiga cel mai bine, nici cea mai bună, nici cea mai deșteaptă, nici cea mai frumoasă, nici care bea cel mai mult sau râdea cel mai “din suflet”. Aveam un singur lucru interesant: CORPUL. De nota 7! (Aveam să aflu atunci că 7-le respectiv echivalează cu 10-le din “viața reală”) Culmea. Descopăr că nici la el nu excelam. Exista cineva care arăta de 7 plus!

Apoi am descoperit că nu îi păsa. Gazdei nu îi păsa. Dacă plec sau rămân. Dacă râd sau plâng. Dacă vreau sau un vreau. Un clar NU IMI PASĂ! ȚI SE PARE CĂ IMI PASĂ?  

A trecut noaptea și a venit iar ziua. O dimineață minunată în care mă simțeam ca la țară. Aveam apoi să aflu că nu era nicio dimineață minunată ca la țară ci o dimineață minunată ca la oraș – chiar dacă orașu-i oraș de 10 ani. Și chiar dacă orașul care mie îmi părea sat era de fapt, de 2 ori mai oraș în comparație cu al meu (ca număr al locuitorilor cel puțin).

Buuun…m-am dus spre stația de autobuz, m-am întors, a fost brambureală. M-am oprit pe treptele magazinului de lângă casă, am stat la discuții…Apoi am avut nevoie de un produs. In loc să caut în «sat» un magazin, am luat un autobuz care m-a dus 4 stații mai departe până la cel mai apropiat oraș. Apoi am aflat că la 100 m de mine era ditamai magazinul dar deh, semăn cu taica-mio, nu întreb pentru nimic în lume. Mă duc de-a dreptul unde mă taie capul.

blog

Apoi…zi caniculara. Inchisă între 4 pereți în mare parte. M-am sucit și învârtit, am pus muzică, m-am uitat la filme. La Barfuss. E un film care mi-a plăcut mult cândva. Chiar și acum. Poate nu impresionează pe oricine dar nu poate ca măcar să nu-ți placă. Și-atunci…ATUNCI AM ZÂMBIT. Imi era bine. Eram relaxată. Ceea ce trăiam nu era neapărat intens. Era ok spre mișto. Nu eram sigură că se întâmplă sau nu. Pentru ca…OMUL DE LÂNGÂ MINE ȘTIAM CĂ NU E CAPABIL DE AȘA CEVA. Omul de lângă mine era capabil de un singur lucru. Duritate.

Apoi…aproape că s-a rupt firul. Nu de la haine. Ci am fost într-o situație în care n-am mai fost. M-am trezit neștiind ce înseamnă prea tare, prea repede sau prea…nu sșiu cum. Nu mă gândeam neapărat la respectivul lucru. Incercam să mă relaxez și uneori îmi dădeam seama că nu era ce trebuie. Și mă speriam.

Mai târziu, altă situație dubioasă. Omul iar m-a surprins. Parcă eram o jucărie pe care o ghida. Nu era neplăcut pentru mine să fiu ghidată, nici pentru el să mă ghideze. Sau nu neapărat neplăcut. Era o situație nouă pentru el. Era și pentru mine nouă. Era…nebunie! Mi-a spus o propoziție. Mai puțin de 10 cuvinte. M-am speriat. Am vrut să dispar. Și-apoi…apoi…nici nu știu. Am sărit din locul în care eram și am fugit. Parcă mă urmărea cineva. Totuși nu mi-era frică de nimeni. Doar fugeam. Și eram speriată. Atâta tot. Am coborât repede-repede scările. Deși în cameră fusese extrem de cald, pe hol și în întreaga casă era răcoare. Dar tot simțeam că-i prea cald. Am fugit în baie și faptul că nu curgea apă caldă nu a putut decât să mă bucure. Mi-am dat cu apă rece pe față. Aproape tremuram. M-am gândit că mi-ar fi mai bine dacă mi-aș scoate bluza neagră (în negru mă găsisem să mă îmbrac??), aș spăla-o și aș repurta-o. Am spălat-o. Cu multă apă. Apoi șamponul. Nu! Omul se mutase de curând în casă nouă. El n-avea șampon, eu la fel. Părul îmi atârna în chiuvetă. Apa era atât de rece și începeam să mă simt…perfect. Mi-am privit fața. Nu mai eram eu? Ba da! Mi-am prins un prosop în jurul capului, am lăsat tricoul în chiuvetă și am urcat în fugă treptele. Odată ajunsă la etaj am început să caut ceva de îmbrăcat. N-aveam. Incep să caut prin hainele gazdei. Iau un tricou, îl îmbrac și fug să întind tricoul meu pe sârmă. N-avea sârmă. L-am pus pe gard.

Apoi tip-til am reintrat în cameră. Eram superbă. Nu știam ce să zic. Mi-am dorit să nu fiu întrebată nimic. Nu am fost.

A fost ceva nou pentru mine. A fost foarte diferit de orice. Uitasem toate momentele neplacute din 2 ani de discuții online. Uitasem promisiunile făcute, uitasem părerea omului despre mine. Toate situațiile trăite în weekend mi le imaginasem întotdeauna altfel. Nebune. Dureroase. Inspăimântătoare. Dubioase. Imi imaginam cele mai mari porcarii. Discuții și glume de prost gust. Dar culmea niciunul din lucrurile astea nu s-a întâmplat. Ah, știu de ce, mi-am zis la un moment dat. E lume în preajmă. Așa că am plecat cu mașina spre mallul din oraș. Noi 2. Nici atunci nu s-a întâmplat nimic deplasat.

Omul și-a cerut scuze. Dacă a făcut ceva care m-a deranjat sau a spus ceva care m-a deranjat. Cred că a făcut ambele lucruri. A făcut lucruri care m-au deranjat în sensul de speriat – întotdeauna necunoscutul ne sperie. A spus și lucruri care m-au deranjat. Nu îmi doresc să fiu „fata cu un corp de nota 7”. Nu îmi doresc să mi se spună (la orice) NU IMI PASĂ! Dar cred că înțeleg situația respectivă.

Era undeva foarte devreme dimineața, în jur de ora 5 când i-am spus că toți prietenii lui și-au făcut o părere greșită despre mine. S-a uitat și mi-a zis “ NU IMI PASA!” Serios? Nu îi pasa lui dar mie da. Nu am crezut că își va aminti chestia asta dar, după câteva ore, aflându-mă la poartă a venit la mine. Imi pare rău pentru impresia care s-a înțeles până acum. Dacă vrei pot să rezolv lucrurile îmi spune el.

blog1

M-am uitat la el emoționată și i-am spus că nu. In momentul respectiv chiar un îmi mai doream să rezolve cineva situația și să rectifice totul. Dar a fost atât de serios și a vorbit atât de drăguț încât m-a topit. Si-n plus ce conta ce cred niște oameni pe care îi văd pentru prima și ultima oară? Dacă știam că mai există posibilitatea să îi văd a doua oară, sau dacă îmi doream să îi mai văd a doua oară era cum era dar așa…?

A venit altă seară. Crezusem că înjumătățirea oamenilor din jur mă va bucura. Nu! N-a fost așa. Situația m-a făcut să înțeleg. Nu ei erau cumva-oricum. Ei – toți 10-15 cu tot cu gazda, împărtășeau preferințe, amintiri, moduri de a trăi. Tocmai d-aia eu mă simțeam ciudat. Eu un împărtășeam nimic cu nimeni. Imi era puțin foame. Doar puțin. Am mâncat din farfuria lui jumătate de mic și jumătate de bucată de carne de porc. Și un cartof copt pe jar. Am încercat, după plecarea oaspeților să aranjăm prin casă. Mi-e atât de somn, lasă că oricum mă trezesc eu mâine devreme și aranjez. Hai la somn! N-a înțeles. A aranjat prin curte.

Puțin mai târziu m-am simțit jignită. M-am supărat. Faptul că e 10 seara nu mă împiedică să plec spre București! am zis. Si am plecat. Din cameră.

Aveam 17 ani și am mers pe jos 15 km într-o zi toridă de august fix prin câmp în jurul amiezei. Să merg printr-un oraș seara nu era mare scofală. Cu atât mai mult cu cât erau mai puțin de 5 km de parcurs. Oboseala m-a oprit însă. M-am așezat pe canapeaua din living (living care îmi amintește de cel al mătușii mele de care mi-e foarte dor). mi-am pus capul pe pernă și am adormit. Dimineața, probabil în jur de 6, pe când soarele răsărise m-am dus în dormitor. :p și-am dormit.

Aveam să fiu întrebată “Iți era frig sau îți era dor de mine de-ai venit?” In living dormisem învelită cu o pătură. In dormitor dezvelită. Deci nu era vb de frig. Cred că îmi era dor să fiu ținută în brațe.

La 8 m-am dat jos din pat. Si-acum? Ce să fac? Am pus filmulețe cu Franța. Cu Marsilia. Trailere. Toate erau plictisitoare. Am coborât. Eram frumoasă. In colanți și tricoul gri pe care îl găsisem ieri prin casă. M-am apucat de aranjat în bucătărie când mi-am dat seama că oalele nu am cu ce să le spăl. Ar trebui să iau detergent de vase îmi zic și plec. Din prea multa lene de a-mi lua sandalele, am luat adidașii lui. Si mi-am prins părul în coc. Arătam superb! (dar modestă m-a făcut mama, ce să zic). Ciocolată, chipsuri și detergent de vase. Ce bun-ar fi o limonadă! Dar n-avea lămâi la magazin. Am plecat spre un altul ceva mai departe. Si-apoi mi-am amintit. Ușa de la casă era deschisă. Chiar de perete. Poarta la fel. Ok, nu de perete, doar descuiată. Iar laptopul era la vedere. Să intre vreun hoț și să-l fure! Nu vreau să îmi imaginez cum voi sfârși.

Apoi am luat de la celălalt magazin șuncă presată, lămâie, înghețată. Mă simțeam foarte mândră de mine. Zâmbeam. După ce-am terminat toată treaba și curățenia, am tăiat pâine, am aranjat șunca presată, am feliat niște lime și am stors lămâie în 2 pahare. M-am dus să trezesc gazda. Ii era încă somn. N-a vrut să se trezească.

Am coborât, sendvișurile le-am acoperit și pus în frigider. Paharele nu le-am completat cu apă plată ci doar am pus apa la congelator, am mai aranjat câte ceva prin living iar după 15 minute din nou TREZIREA. N-a vrut. Am fost dezamăgită. Aranjasem prin casa (din plăcere), făcusem cumpărături și îmi doream să mai stăm în curte înainte de a pleca. Lui îi era somn.

Am coborat iar. Nici nu mai știu ce am mai făcut. După alte 15 minute am luat-o de la capăt. Până s-a trezit.

A ieșit în curte. TI-E FOAMEEEEEEEEE? am întrebat eu foarte voioasă. Nu îi era. Nici sete. Nici poftă de ciocolată sau chipsuri. Si m-am simțit oribil. In bucătărie nu văzuse că am aranjat, nici nu intrase acolo. Pe lângă living trecuse dar nu observase vreo modificare. Ai 2 mesaje de la 2 persoane pe Facebook i-am spus. A luat calculatorul. 

blog2

De obicei vorbesc enorm de mult. Atunci am tăcut probabil jumătate de oră. Nu mi-a părut rău că am făcut-o. A fost o pauză ok.

Am ajuns în autogară, am urcat în autobuz. Târziu mi-a spus că îmi mulțumește pentru că am aranjat prin casă. Nu crezusem că o să observe. Nu credeam că-i atent la detalii. După încă o zi mi-a repetat. Apropo, merci inca o data ca ai fost super draguta si mi-ai facut mic dejun. Si ai facut si curatenie in toata casa si ai spalat vasele si etc

Una peste alta, dincolo de temeri și negăsitul locului a fost, trebuie să recunosc, un weekend foarte drăguț. 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s