Pitestenii – prietenosi oameni

In urmă cu puține zile am hotărât să merg la Ștefănești, cel mai nou oraș declarat al județului Argeș. Aveam târziu să aflu că în oraș se află Centrul de Cultură I.C. Brătianu, loc vizitat din afară însă unde voi reveni cu siguranță pentru poze și vizitare. In postarea de astăzi voi scrie însă despre cât de simpatici sunt locuitorii Piteștiului.

Că în orice pădure există uscăciuni era clar dar pentru mine Piteștiul era, din auzite, un oraș gri care primăvara devine un fel de oraș olandez întrucât vezi peste tot lalele. Mai legam orașul de numele lui Ion Antonescu și cam atât. 

Așadar din Ștefănești trebuia să iau maxitaxi până la Pitești. Mai exact la autogara Girexim (Autogara Nord). Mai fusesem o singură dată și atunci cu mașină, gps pornit și chiar și-așa am cam bâjbâit. Dar eram sigură că mă descurc. Așadar, cum așteptam în stația din Ștefănești, se apropie un domn. In jur de 30 de ani cu barbă și ochelari de soare. Arăta interesant. Eu…la telefon. Povesteam vrute și nevrute, agitată și nervoasă. Domnul care, ca și mine probabil nu era din zonă a vrut să se apropie. Când m-a auzit cât de urât fac la telefon s-a mulțumit să aștepte la o distanță considerabilă.

bratianu

Conacul Brătianu – Ștefănești – Argeș

Din depărtare se apropie un autobuz, închid telefonul. Oprește dincolo de stație, domnul se uită mirat la mine și întreabă. Oare ne ia și pe noi? Nu cred, trebuie să fie autobuz cu muncitori. – într-adevăr nu ne-a luat. Următorul autobuz, la fel. Eram, pare-se, în acea zi colegi de navetă și aveam la fel de mult ghinion.

Ah, pare că nu cunoaște zona și totuși cred că preotul din oraș! îmi zic. Un autobuz oprește în final. Eu îmbrăcată într-o pereche de pantaloni mult prea scurți și un tricou cu tot spatele gol. Ce părere o avea părintele? îmi zic în gând. Intrucât se mai strânseseră între timp câțiva oameni în stație, părintele m-a lăsat să intru înaintea dumnealui. Nu, numai că mă simțeam ciudat până atunci. Acum era și mai și. Al naibii autobuz nici n-avea trepte. Ci una singură care te făcea să ridici până suuus piciorul.

Părintele găsește loc exact în spatele meu. Alături de un copil de liceu. Eu, cu urechile făcute pâlnie. Să aud, poate aflu ceva. Părintelui nu numai că nu i se zicea părinte. Ci domn profesor. Ahaaa deci profesor de religie!

Inainte de intrarea în Pitești merg la șofer și întreb unde ar trebui să cobor și ce autobuz local să iau pentru a ajunge la autogara Girexim. Stă, se gândește și îmi zice că pot merge cu el la capăt de linie, apoi pot merge pe jos, dar e ceva drum de făcut. Nu mult, dar e.

Lumea-i sare în cap. Că e o prostie asta. Unde-i stația lui și unde-i autogara. Că-i o depărtareeee. Care mai de care sare să mă sfătuiască. In principal cică trebuie să cobor la stația de la Teatru, să iau autobuz până la gară și…aia e. Șoferul o ținea pe a lui că nu-i acolo autogara. Eu…în pom. Habar n-aveam unde e autogara. Cert era că nu prin mijlocul orașului.

Nu vă luați domnișoară după șofer, nu știe ce vorbește. Lăsați că vă spun eu unde să coborâți! zice o doamnă.

Și eu cobor ca să iau tot spre gară autobuz spune un domn. Când mă vedeți coborând, coborâți și dumneavoastră! 

Dar unde vreți să ajungeți? întreabă iar șoferul.

Păi la București!

Și iar ciondăneli. Oamenii o țineau una și bună cu gara, soferul cu varianta lui iar eu nu înțelegeam unde trebuie să cobor. Merg la locul meu.

Mă ia domn profesor la întrebări. Ii povestesc și lui de la capăt și uitându=se spre elev îi spune: Cred că e autogara nord girexim asta. Verifică pe telefon și spune că da. Dar nu știe cum să mă sfătuiască pentru a ajunge acolo. Imi spune aproape șoptit că pot lua autobuz și de la Gară. Că măcar acolo ajung mai repede. Și tot la București merg. O să cobor și eu în aceeași stație doar că eu nu iau autobuz local. Dar îți arăt unde e stația.

Elevul începe să povestească. I-a fost furat telefonul la ora de sport și și-a cumpărat altul.

Coborâm. 2 doamne îmi zic să merg după ele. Domnul care mergea la gară asemenea. Le mulțumesc frumos și le spun că e ok. O să merg cu domnul alături de care mă aflam (cu profu adica). Foarte protector om. A mers cu mine până în stație. Îl întreb. Ințeleg că sunteți profesor. Ce materie predați?

Matematică și informatică vine răspunsul lui.

Hmmm interesant zic. Ce era interesant habar n-am. Cel mai probabil faptul că tocmai descopeream că nu e preot. Că nu e nici prof de religie.

In drum spre stație trec pe lângă o clădire. Scris stătea că-i din a doua jumătate a secolului XIX. Frumoasă clădire. N-am văzut însă niciun text scris. Probabil era clădirea Teatrului. Mai târziu aveam de gând să mă întorc pt fotografii. Dar cu ditamai umbrela în mână, un aparat foto atârnat de gât și ditamai rucsacul în spate nu m-am simțit foarte confortabil.

Profu m-a lăsat vis-a-vis de stație, 3 din pasagerii din autobuz luându-mă în primire. Domnișoară să vă luați bilet neapărat zice una dintre persoane.

Da, mulțumesc de sfat, am luat.

2, 8 sau 19  trebuie să luați spre gară.

E a IV-a stație, coborâți cu mine odată – spune a treia.

Ajunge autobuzul. Nu e plin ca în București la orele dimineții dar nici prea gol. Vreau să urc pe ușa din spate.

Serios? îmi zice o doamnă. Nu vedeți că în spate sunt rromi? Ascultați la mine. De rromi să vă feriți toată viața. Haideți încoace pe ușa de la mijloc! și aproape mă trage după ea.

Nu, nu am o problemă cu rromii. Sunt oameni ca și noi. Care au avut o istorie nu tocmai plăcută. Care sunt puși la grămadă cu alți semeni ai lor – da, au și uscăciuni ca orice altă categorie de oameni. Dar eram în Pitești și m-am lăsat trasă de doamna în cauză.

Acum pe lângă bagaj, mai aveam și grija portofelului. Și paaac îmi cade portofelul din mână. O doamnă se apleacă repede, înaintea mea și mi-l întinde. Nu știu cum mă întorc și paaaac umbrela. Mă simțeam atât de mare! Parcă toți se încurcau de mine. Eram fix in mijloc și încurcam pe toată lumea.

Intr-adevăr de la gara din Pitești pleacă autobuze spre București. Nu la ore fixe ci în momentul în care-s pline. Prețul este de 20 de lei. Iar autogara la care este oprirea în București e cea de lângă metrou de la Păcii.

Așadar, în cazul în care ajungeți la Pitești, cereți sfaturi. Piteștenii sunt oameni foarte drăguți și vă vor ajuta cu siguranță 🙂

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s