Ca asa-i in Romania

…dar măcar întâlnești oameni noi.

Dupa o zi obositoare si 2 nopti la rand in care intr-una am dormit 3 ore in alta 4, m-am trezit in centrul orasului. De aici complicat. Până acum coboram in centru, mergeam drept inainte, apoi luam autobuzul (habar n-am care) pana la gara. Si de acolo la Bucuresti. In autobuz cu bilet mereu. Doar ca azi n-am mai gasit statia. M-am plimbat aiurea fara sa o gasesc. Apoi am intrebat pe cineva. Bine pana aici. Urc in autobuz si o doamna care imi recomandase autobuzul respectiv zice…sa ne bifam biletele…si ma grabesc sa il bifez. Bine am facut. In statia in care urcasem eu…urcase si controlul.

Apoi…merg vreo 4 statii pana la gara. Un domn imi zice, afland unde merg:

– E 19.25 il prinzi pe ultimul.

– ULTIMUL?

– Da, la 19 30.

Un domn cu bagaj ne spune ca si el tot spre Bucuresti pleacă.

Ajungem in ultimul moment, eu mai grăbită decat domnul respectiv. Soferul langa masina:

– Domnisoara e ultimul loc haideti.

Mi-a parut rau de bietul om. M-am bucurat pentru mine. Cu mare placere mergeam in alta autogara dar nu azi. Azi chiar nu puteam.

Urc in autobuz. Intr-adevar pe cele 4 locuri din spate – unul liber. Intre randuri oamenii si-au pus bagajele inaintez greu. Si am un rucsac si ditamai geanta. Unde sa le pun?

Tipul de care ma despartea o singura persoana zice:

– Sa te ajut.

Sta cu rucsacul in cap si geanta in brate pana ma asez eu. Baiatul drăguț. Aduce a genul meu. Dar n-am chef de „genul meu” azi.

Mi le da inapoi. Mi se pare dubios de drăguț in gesturi. As spune ca urmareste ceva dar citisem dimineata pe un blog cu nume de „circulatie bogata a sangelui ca urmare a transmiterii anumitor semnale catre creier” – ca nu toti vor sa bage o femeie in pat si atat. In principiu despre asta e vorba si la asta se ajunge dar acum depinde daca e patul si inca ceva sau nu. Ca e posibil chiar si pe tinder sa putem gasi un barbat care sa ne scoata la o cafea, ca-s si oameni care chiar cauta o relatie nu numai aventuri.

Asadar baiatul dragut. Eu transpirata si lipicioasa, cu tot machiajul curs si par lipit de cap.

Nu dureaza mult privirile. Un barbat la vreo 30 de ani urca si se cearta cu o femeie de 50 ca i-a ocupat locul. Si iese penibil. Barbatul a ocupat locul cu o rigla si a coborat. Femeia n-a stiut si s-a asezat. Si care să rămână în picioare acum și care jos. Tânărul spune ca locul e al lui, a urcat și l-a ocupat.

Femeia că-i locul ei. Ce, e vina ei ca cel dinainte a ieșit să se plimbe pe afară?

Lumea a început care mai de care.

– Dar terminați odată. Aveți chef de ceartă?

Eu nu merg în picioare până la București zice bărbatul.

– Doar n-oi merge eu – zice femeia.

– Haideți doamnă ridicați-va. Că-i locul băiatului – se aud niște voci.

Mereu pe mijloace de transport aceleași discuții, aceeași ceartă – comentează doamna din fața mea.

– Poate vin să îți dau o palmă – amenință persoana care se ținea strâns de scaun. Să se ridice ultima persoană urcată în cazul ăsta

Ultima? Aia eram eu. Șoferul aude de afară gălăgie și intra în mașină.

– Domnișoara care a urcat ultima. Dumneavoastră trebuie să coborâți. Imi pare rău.

Am avut senația că nu aud bine. Cum eu? Ok, dacă era o persoană în vârstă, cu cea mai mare plăcere îi ofeream locul. Dar una de 50 și una de 30? Sunt obosită. Sunt tristă. Nu o să cobor. Ca să ce? Să caut altă autogară?

– E în regulă dacă rămân în picioare în autobuz? îl întreb pe șofer apropiindu-mă de el.

Băiatul drăguț din spate nu aude întrebarea mea și mă strigă. Mă atenționează că mi-am lăsat acolo rucsacul.

– Da, știu. Păi o să merg de fapt până la București.

bus

In spatele autobuzului, aproape de ultimele locuri e o treaptă. Imi scot pantalonii scurți din rucsac și ma așez acolo. Realizez că nu numai sunt transpirată iar peste s-a depus și un strat de praf de arat ca naiba. Am și machiajul curs, ochii umflați și cearcăne cât casa. Mi-am așezat în fața picioarelor bagajele dar cearta continuă. Aceeași. Doamna care fusese amenințată cu o palmă spune că așa-i în România.

– La ce vă mai certați doamnă? Cu cine vă mai certați? Aveți locul dumneavoastră pe scaun. Ce mai doriți?

Cineva mă atinge pe spate. La început nu mă întorc. Cel mai probabil mă atinge cineva din greșeală. Apoi întorc capul.

Era băiatul drăguț care mă ajutase cu bagajele. 

Hai, vino în locul meu, te rog.

Serios? Drăguț fizic și invitându-mă să iau loc pentru a sta el mai bine de 100 km în picioare? Nici nu știu ce să îi răspund. Hmmm. Offf la naiba cum să nu știu?

– Ah, mulțumesc. Nu e nevoie.

Omul insistă. Incep să mă enervez. De ce insistă dacă NU VREAU??

Și-mi amintesc de autobuzele noastre județene. In care oamenii se calcă în picioare. In care întotdeauna sunt mai mulți pasageri în picioare decât pe scaune. Imi amintesc de afișele alea cu Locuri pe scaune – 35. Locuri in picioare – 0. Dar pus înaintea lui zero cifra 2. Și așa 0 se transformă în 20. Imi amintesc de câte ori insistam eu ca o doamnă mai în vârstă să stea pe locul meu ori să țin un copil în brațe. Să fim serioși. Nimeni nu stă pe jos ori în picioare din plăcere. Oricare ne-am dori să avem locul nostru.

– Multumesc frumos. Dar chiar e ok. Dacă o să am nevoie o să îți spun.

Da, realizez că seamană cu cineva. Cineva necunoscut. Cu un băiat despre care citisem odată într-o campanie realizata de ziarul Gândul în care erau prezentate poveștile câtorva dintre olimpicii României. El, elev în clasa a XIIa, dintr-o familie modestă și numeroasă își dorise în copilărie să călătorească, să meargă la mare…dar parcă atunci când părinții-s părinți de 5 copii e mai greu. Așa că a început să învețe foarte bine, să meargă la olimpiade, faze județene, apoi naționale – îi placea, stătea la hotel în diferite orașe. Apoi olimpiade internaționale. Era admis acum la universități din străinătate dar alesese, din motive amintite în articol pe cea de Matematică. Din România. (Da – facultatea a început-o aici într-adevăr însă apoi a absolvit pe undeva prin America).

Acum vreo săptămână, ce mă gândesc, să caut informații despre fratele respectivului. Știam despre el (prietenii ăștia comuni) că a stat în  Sibiu ceva luni bune lucrând ca programator, apoi i-au ieșit atât de bine planurile încât s-a dus în Asia de Sud-Est, fix într-o țară dar mai ales regiune exclusivistă, în care, pentru a-ți petrece un concediu e nevoie de bani mulți. O regiune în care se filmează videoclipuri (Duke Dumont a filmat pentru I got you), cu plaje albe, maimuțe, elefanți și alte nebunii. El însă a stat mai mult decât orice alt turist. Aproape un an. Și s-a dus să muncească. Să facă programare.

Citesc așadar articolul. Omul câștigase (acum mai bine de 5 ani) nu știu ce medalie la Balcaniada de Chimie. Planuri de viitor? Să meargă la Facultate în Statele Unite. Ii plăcea Chimia și să ajute oameni – voia să devină medic. Hmm de la medic la programator parcă-i cale lungă îmi zic. La fel de lungă și de la SUA la Asia de S-E.

Rămân pe locul meu. Pe jos. Amorțesc și mă ridic. 

– Vrei să stai? mă întreabă el.

Ah, nu. Mă reașez. Și mai merg o vreme. Mă ridic și mă sprijin cu spatele de marginea unui alt scaun. La început stau cu privirea în față. Apoi cumva pe o parte. Incerc să trag cu ochii la omul respectiv. Să îl văd mai bine. Dar nu vreau să își dea seama. Intorc capul spre el ca din întâmplare.

Il prind ștergându-se pe față cu un șervețel. Stă înghesuit acolo. Nu e aer condiționat. 

– Nu mai pot de cald îmi zice el fără să întreb nimic.

– Ah! Unde stau eu e atât de bine! Deci d-asta ai vrut să facem schimb de locuri. Înțeleg. Și mă apucă râsul.

Mai schimbăm câteva vorbe. Il întreb dacă el mă știe de undeva. Căci mie clar îmi pare cunoscut (eu știam foarte clar despre ce era vorba. Nu semăna cu nimeni! Doar mă ducea cu gândul la oamenii de mai sus). Imi spune că cine știe – poate din vedere. (Care vedere? Că aveam să aflu că stă la Păcii și nu are facebook).

Mai schimbăm ceva vorbe. Cam prea multe chiar. Până încep glumițele. Dar, de ce vorbesc cu un necunoscut într-un autobuz? Doar pentru că am citit nu știu ce blog de dimineață? Fir-ai tu, Vali! Mi-ai trimis linkul de la blogul ăla!

M-a întrebat dacă suntem din același oraș și îi spun că nu. Sunt din Dâmbovița dar ieri seară am mers la un grătar la niște prieteni. 

– Serios? Grătar luni seară? Și te-ai dus așa, pentru o singură zi? Ai bătut atâta drum? 

In primul rând stătusem mai puțin de 24 de ore! Dar ce să comentez? Am realizat că am fost cam nebună să fac lucrul ăsta.

– Da. Chiar a fost un party reușit.

– Petrecere mascată?

(Hai că începe să se obraznicească. Știu că arăt ciudat. Ca tenul meu nu e în cea mai bună formă și chiar și machiajul e dispărut de pe jumătate din față. Dar cum își permite să îmi zică – Arăți de parcă porți o mască?)

– Adică? Ce vrei să zici?

– Ești roșcată și îmbrăcată în roșu. Crezusem că te-ai costumat în Scufița Roșie. 

Imagini-Scufita-Rosie-3

(Ah, deci nu era obraznic. Era pervers. Mă uit spre plasă și îmi văd borcanul de gem. Și mixerul. Mda. Ce să mai zic?)

Și mai continuăm discuțiile. Glumele. Mă întreabă lucruri despre mine. Nu îl întreb nimic despre el. Și ajungem la Păcii. 

– O să te urmăresc până acasă – amenință el. 

Eh până acasă îmi zic în gând.

– Normal  că mă urmărești. Luăm același metrou. Chiar, tu pe unde stai? (El știa unde stau). 

– Eu nu iau metroul. Stau aici, în zonă.

Ah, chiar vrea să mă urmărească. 

– Ai rucsacul deschis – îmi spune vrând să îl închidă.

– Nu, e stricat fermoarul.

– Păi bine atunci. Pa-pa.

Pleacă. Serios? Fusesem ferm convinsă că o să facem cunoștință.

Eu spre metrou aștept la trecerea de pietoni, el în direcția opusă. Imi dau jos rucsacul din spate pentru a-l ține în așa fel încât să nu îmi pice lucrurile din el. Când colo – rucsacul închis. Alerg după el. Se oprise să își aprindă o țigară. 

– De ce ai mințit că e rucsacul deschis?

– Păi era. Și l-am închis eu. Stăm un pic de vorbă? Te grăbești? 

– Nu mă grăbesc. Dar nu știu cum să zic. Nu, nu stau de vorbă cu oameni din…autobuz.

Până la urmă am stat de vorbă. Am făcut glume. Și-a spus părerea despre mine că se vede că lucrez la firma la care lucrez.

– Pentru că-s îmbrăcată în roșu?

– Nu. Pentru că vorbești mult! :)) 

Imi spune apoi ceva drăguț. Și îi zic…Ce vrăjeală. Și pe treaptă când stăteam nu știai cum să te bagi în vorba cu mine!

– Nu te-am invitat să stai pe locul meu pentru că voiam să mă bag în vorbă cu tine. Ci pentru că eu sunt bărbat și tu femeie. Dar dacă vrei pot să îți spun și că ești drăguță.

(măi omule pe cine crezi că minți tu???????)

– Drăguță? Superbă vrei să zici! (și mă apucă râsul pentru că îmi dau seama că nu-s chiar în cea mai bună formă.)

– Și modestia e altă calitate a ta spune el aproape șoptit.

Aflu că îl cheamă Andrei. Mă uit ciudat. Ieri numele Andrei mi-a amintit de un om care are o înregistrare pe youtube în care scoate niște sunete urâte INTENȚIONAT. Și care apoi spune că mirosul ține 30 de km cu geamul deschis și aerul condiționat dat drumul. (De ce s-ar filma cineva așa???) Care are niște glume atât de penibile de face aceleași lucruri INTENTIONAT de față cu femei. Ok nu spun că ideea în sine e scârboasă. Ci să faci lucrul respectiv intenționat. Probleme cu digestia avem toți la un moment dat. Dar parcă… 

Aflu și că-i născut în februarie. Dacă e Vărsător n-avem ce să vorbim! Dacă e Pești cu atât mai mult. Nu vrea să îmi zică. 

– O să aflu eu!

Cum te cheamă?

– Nu am facebook! Și insistă să îi zic de ce îl întreb dacă în Februarie la început sau sfârșit.

– Păi oamenii născuți la început sunt mai… (Ca Hank Moody din Californication – îmi vine să zic. Dar, dacă n-a văzut Californication?) Ce să zic…colegul de lângă biroul meu e născut la începutul lunii și când e vorba să îmi cumpăr ceva mai drăguț îi cer părerea. (Lucrurile nu stau chiar așa dar am avut cazuri în care am descoperit că Vărsătorii au un gust mai pronunțat către alegerea de haine care arată bine pe o femeie). De fapt tipului din maxi taxi am vrut să îi zic că m=a întrebat de costumatul în Scufița Roșie tocmai pentru că zodia îi aduce gândurile alea și imaginația bogată. Dar din ce i-am mai spus a înțeles el cam despre ce e vorba. Adică până și despre un om care e Vărsător și a cărui viață sexuală nu îmi doream să o cunosc am aflat că nu se mai satură. S-ar – – – – în continuu. (cât de penibil să îmi zici măi femeie asta despre bărbată-to? Chiar crezi că mă interesează de câte ori, câte minute, cu câte femei și în ce poziții o face taică-mio biologic? Ah mă enervez iar deja. In fine omul e și el Vărsător – ca și idee zic.)

Iar despre Pești – păi…chiar nu am amintiri plăcute cu zodia asta și zâmbesc.

– Nu e adevărat ce ai zis despre Vărsător.

Ok. Așa să fie!!!

Și cam asta a fost. 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s