Si olimpicii iubesc

Azi scriu despre…genul ala de copii, în principal studenții de la Poli (Automatica), care e posibil să aibă probleme cu tenul, cu femeile (ok, fetele) și cu alte mici sau un pic mai mari frustrări.

Pe vremea mea frumos era sinonim cu mușchi, tatuaje, fotbalist, cel care dă mai tare cu pumnul, pumnal, cuțit, băutură, popular, bani, faimă, violuri sau orice care te putea scoate puțin în evidență față de ceilalți băiețași de vârsta ta.

Ceva mai târziu frumos a devenit sinonim al cuvântului cool. Adică băieții cu un păr bogat eventual și ondulat și puțin mai măricel, ori cei care schimbă treningul pe hăinuțe  la modă, cei care poartă ochelari de Stephen Hawking (în The Theory of Everything) – din aceia de tocilar au devenit noii băieți frumoși. Dacă respectivii aveau și ceva cultură pe lângă ochelarii ăia sau nu…habar n-am.

geek

Cam asta despre băieții frumoși. Despre cei deștepți…

Mi-au plăcut aproape întotdeauna cei deștepți. Cu mici excepții în școală și liceu. Dar de 10 ani recunosc cei deștepți sunt number 1. Nu aspir la oameni deștepți deoarece deștept e sinonim cu salariu bine plătit. Nici măcar nu aspir la ei. Oamenii deștepți, BĂRBAȚII deștepți de azi sunt cei care ieri (adică acum 10-15 ani) stăteau în laboratoare, învățau, descopereau. Poate jucau și fotbal, nu zic nu. Dar erau împinși sau singuri se avântau pentru a cunoaște. Era, anii trecuți, o emisiune pe postul public de televiziune România Deșteaptă – prezentată de Irina Păcurariu. Săptămână de săptămână îmi luam sticlă de Cola de 2.5 l, semințe sau alune și cu ochii cât cepele mă minunam de cât de deștepți sunt unii.

Când ai probleme cu tenul, cu banii, cu vocea aflată în schimbare și o piele albă ca brânza pentru că tu în vacanța ai stat să înveți, nu să te bălăcești, relația cu fetele poate nu stă tocmai roz. Am cunoscut oameni deștepți de vârsta mea, olimpici, dar niciodată nu mi-a dat prin cap să întreb; Tu pur și simplu erai prea ocupat cu școala pentru a te gândi la fete? Sau timiditatea exagerată adăugată la fizicul nu tocmai de nota 10 te făcea să îți iei gândul de la fete fie ele frumoase sau urâte?

I. Timp de câțiva ani, relația lui Victor a fost pentru mine IDEALUL de relație. Victor fusese elev al celui mai bun Colegiu Național din județ. Ii plăcuse matematica mai mult decât alte materii și fusese olimpic. Trecuse de faza națională și ajunsese la una dincolo de granițele României. Mai târziu ajunsese să studieze în Germania. Ăsta era EL.

Ea – o domnișoară cu ceva ani mai micuță, olimpică la aceeași materie, suavă. Slăbuță, blonduță, cu niște ochi colorați (albaștrii sau verzi). O mână de om. Care venea, de la Mama Natură cu niște buze de care eu cel puțin am fost îndrăgostită. Cu mult volum, colorate în roz pal și arse uneori de soare. Erau cuplul meu preferat. Ea nu stătea cu el pentru că avea bani, el cu ea asemenea. Erau drăguți, erau copii și se iubeau. Dacă aveau vreodată sa se plictisească găseau ei ceva amuzant în matematică. Distanța dintre ei? Ca dintre sudul României până în nordul Germaniei. La propriu.

El avea vârsta băiatului plecat din orașul natal tocmai la 2000 km unde nu îl întreba nici mama, nici tata, nici vecina ce face – deci putea face orice. Ea la vârsta la care ești copil și mai degraba începi să descoperi viața decât să te iubești cu un băiat care stă atât de departe. Și tocmai pentru că relația lor mergea – o adoram. Relația. Și pe fiecare în parte pentru sacrificiile făcute.

Apoi am început să aflu. Ușor-ușor. La început Alex (un prieten al lui Victor) îmi zice:

Știi ce poreclă are Victor? Ii zicem pedofilul!

Olimpic internațional cu porecla asta?

Sunteți nașpa! Cum să îi ziceți așa? Vin eu în apărare.

Să fim serioși Ana. Câți ani avea prietena lui când a început relația lor în adevăratul sens?

Da. Și Alex fusese olimpic. Și tot la matematică. Nu aveam de gând să mă întrec cu el la calcule. Păăăăi…zic eu

Da Ana. Avea 16 ani neîmpliniți.

Mă uit mirată. Așa, și? Vrei să îmi schimbi părerea despre ei? Tot cuplul meu preferat rămâne! îmi zic în gând. Ba îi admir mai mult! El băiat care știe ce vrea și care oferă încredere și siguranță, ea fată care nu se gândește AM 15 ANI! și e pur și simplu îndrăgostită.

El îi posta pe profilul de facebook videoclipuri romantice, ea îi posta You ve Got The Love de la Florence&The Machine. Vara mergeau la mare și în Deltă. Apoi câteva zile la sora lui care locuia pe Coasta de Azur. Anual, la mijloc de decembrie el venea în România și stătea toată vacanța cu ea. Erau lucrurile roz. Le vedeam EU atât de roz!!!

Dar parcă Nu avea nici 15 ani măcar m-a măcinat puțin. El – băiat matur, serios nu putea să mai aștepte puțin?

Și iar o țineam pe-a mea. Victor formează cel mai frumos cuplu la care mă pot gândi. Până când Ionuț (alt prieten al lui Victor și Alex) îmi spune, nervos.

Nu e cel mai frumos cuplu – bine? Au și ei probleme!

Probleme? întreb.

Da! Au o grămadă de certuri. Victor se culcă cu femei în Germania! 

Iubita lui avea 15 mi-am spus pentru o ultimă oară în gând. Cum e posibil că și o singură dată el să se culce cu altcineva? Și mi s-a luat de cel mai frumos cuplu. Cândva am aflat că după absolvirea a 12 ani de școală în România, ea a plecat în Germania. La el. Să urmeze facultatea acolo. S-au certat, s-au împăcat până când nu a mai mers deloc. Mult timp mai târziu văd poze de la absolvirea ei. Același copil bun, inocent și cuminte. Alături de alt bărbat. Crezusem că vor rămâne mereu împreună.

**********************

II. Alex. Pe Alex l-am cunoscut în urmă cu aproximativ 3 ani. Proaspăt admis la cel mai important program de master din Suedia poza în bărbatul fatal. 1.98 înălțime și 45 la picior. Imbrăcat la costum indiferent de vremea de afară, cu o mașină suficient de scumpă, mână largă atunci când era vorba de fete. Parcă îi citesc rândul înainte să ne cunoaștem.

Cu ce te-ar impresiona un bărbat la prima întâlnire?

Dacă-i deștept te asigur că mă impresionează = sunt eu tentată să zic. Dar îl întreb pe un amic comun ce să zic:

Spune-i să lase mașina la intrare în orașul tău și să vină cu un trandafir între buze și în patru labe până la tine!

Ii răspund: dar nu trebuie să mă impresionezi.

Ne-am văzut 2 zile mai târziu, pe o zi de iulie caniculară, la ora 14. Eu transpirată și leșinată de cald, el cu o mașină rosie, cu aer condiționat și cu un interior din piele albă. Lângă schimbătorul de viteze are o sticlă de apă minerală. Salivez văzând-o.

Cred că e cald afară. Vrei niște apă?

Ah, urăsc apa minerală dar sunt prea însetată.

Da, știu că fetelor nu le place apa minerală, se întinde și îmi oferă o sticlă de apă plată. Rece ca gheața. Privesc mirată.

Ah, da, și astea sunt tot pentru tine. Și îmi oferă o cutie de bomboane de ciocolată. 

E un bărbat frumos. Acum câțiva ani cucerea medalii la olimpiada de matematică pe țară. E genul de băiat deștept și cu bani. Dar mai ales romantic și cu bun simț. E…superb. Apoi aflu cele două minusuri. Ii place Bianca Drăgușanu (ok, poate și eu îmi doresc sâni ca ai ei, și mie îmi plac sânii ei dar Alex poate să fie cu femei mai frumoase decât Bianca). Și aflu ceva despre o problemă de sănătate avuta de …fosta lui prietenă.

Dacă ești bărbat în adevăratul sens al cuvântului nu povestești unei tipe nou-cunoscute despre sănătatea fostei. Apoi povestește că deși ține la ea încă, nu ar mai accepta o împăcare. Ea are niște probleme pe care e nevoie să le rezolve întâi. N-am știut niciodată despre ce era vorba. Dar Alex reușise să treacă pentru a nu doua oară peste respectivele probleme atunci când dăduse încă o șansă relației.

Apoi am aflat. Era în clasa a XIa când se îndrăgostise de Raluca – o fată cu un an mai mare decât el. Fata era deșteaptă cel puțin din auzite. Frumoasă? Posibil! Adică la fizicul lui nu mi-o puteam imagina comună sau urâțică pe femeia aia. Apoi am primit o poză. Cu ei. De la un Revelion. El superb, repet dar ea…ea nu era frumoasă și nici superbă! Ea avea asemenea fizic încât pur și simplu îl eclipsa! Era genul fotomodel.

Astăzi Alex are alături o frumoasă blondă natural ce a absolvit facultatea în țara ei natală. Ucraina!

******************************

III. Marius. Marius e una dintre cele mai grele categorii. El nu era olimpic la o materie. El era olimpic la toate științele. Fie ele predate în școală sau nu. Așadar inclusiv la Astronomie. Cum îl descoperisem? Citisem un articol în care Einstein răspundea unei eleve la întrebarea dacă oamenii de știință spun rugăciuni.

Oamenii de ştiinţă cred că orice întâmplare, inclusiv în relaţiile dintre oameni, este datorată legilor naturii. De aceea un om de ştiinţă nu poate fi înclinat să creadă că evoluţia lucrurilor poate fi influenţată de rugăciune, cu alte cuvinte, de o manifestare supranaturală.

Totuşi, trebuie să admitem: cunoştinţele noastre asupra acestor forţe sunt imperfecte, astfel că în final, convingerea că există un spirit suprem are la bază un fel de credinţă. O astfel de convingere rămâne larg răspândită în ciuda realizărilor actuale în domeniul ştiinţei.

De asemenea, oricine se implică serios pe calea ştiinţei, este convins că există un spirit care se manifestă în legile universului, fiind mult superior omului. În acest fel, calea ştiinţei conduce la un sentiment religios aparte, care este destul de diferit de cel simţit de o persoană mai naivă.

Apoi mi-am amintit de un prof de la Geografie care încerca să ne explice cât de mare este șansa ca Universul să mai aibă viață în afară de Terra. Că e imens și e incorect să pornim de la ideea că sigur nu mai există viață altundeva. Clar, ne-a spus că viață nu înseamnă omuleți verzi care se plimbă cu navele spațiale. Viață are atâtea forme diferite! Și așa am dat de Marius. Marius, olimpicul care susținea că el crede în viața extraterestră. Spunea el că fiind mai mult de 200 de milioane de stele, este imposibil ca una dintre ele să nu se fi dezvoltat într-un mod asemănător Terrei. Tot el spunea că dacă înr-o zi va veni sfârșitul lumii, atunci OMUL o să fie cel vinovat – cel mai probabil datorită unui război nuclear și nu credea că respectiva populație de pe altă planetă va veni să ne ditrugă.

In momentul în care am aflat despre el am aflat și despre Andrei.

Marius, într-adevăr un copil extrem de slab, cu un păr prea mare pentru un băiat, cu ochelari și o față cât o palmă era genul de olimpic ce niciodată nu și-ar găsi pe cineva. Prea cuminte! aș zice.

Surpriză! Aveam să aflu că EA după relația în care nu îi fusese bine alături de un amic al lui Marius, a vrut să încerce să vadă dacă Marius e într-adevăr ce caută. A fost la acel moment. Apoi au trecut 7 ani. Și Marius e încă ce a căutat ea. O fată deșteaptă, micuță de statură, cu forme e cea care îi stă alături. Se adresează unul altuia în termeni Tâmpito/tâmpitule și prostule/proasto pe post de alint. CLAR! 🙂

*******************

Iar Andrei? Provenit dintr-o familie numeroasă în care toți sunt deștepți, Andrei, spre deosebire de colegii lui care au ales Germania, Anglia sau SUA (Marius a studiat în SUA), a ales România. Până a avut posibilitatea ca la rându-i să traverseze oceanul.

Andrei e atât de cuminte, timid, speriat de bombe! Nicio fată nu s-ar apropia de el. Iar el…eh, nici el nu are curajul să se apropie de vreuna – chicoteam eu într-o seară de iarnă cu un prieten al lui. Plus că are părul ăla! (nu știu de ce tot am o problemă cu părul olimpicilor 🙂 ).

Știi tocmai vorbeam cu el săptămânile trecute – îmi zice persoana de lângă mine. A început să iasă cu o fată.

in extrem de bine minte cum m-am înecat cu sucul pe care îl beam.

Andrei cu o fată? Tu faci misto de mine!

A încercat să îmi explice cât de serios putea că-i adevărat. De crezut…l-am crezut vreun an mai târziu. Când printre cele 7 poze de pe facebook, Andrei a postat o poză în care ține o tipă în brațe.

*********************

Și ultimul…A fost femeia pe care am iubit-o cel mai mult. Dintre toate cunoscute până acum. Wow cât de romantic poate să fie un om despre care auzisem mereu că procentul de romantism avut este de 0%.

Dacă o iubești spune-i că îți place și Franța. Nu ești angajatul nimănui, ești propriul tău șef și poți munci de oriunde. Oriunde ai internet! Mutați-vă în Franța!!!! O iubești!

Și mi-am dat seama că cine zicea că nu=i romantic mare dreptate a avut. Inainte de romantism este realismul. Și faptul că era îndrăgostit nebunește de femeia vieții lui nu e suficient pentru a rămâne împreună  toată viața. Sau măcar până nu se vor mai înțelege.

Cum arată? Foarte slab și înalt. Știți expresia aia urâtă; Femeia-scândură? Așa e și el. Numai că nu e femeie. Nu are nimic sclipitor. De haine nu vorbesc. Poartă cămăși pe care nu știu unde le găsește. Din materiale dubioase și 5 mărimi mai mari. Pantaloni asemenea. De fapt creierul e singurul sclipitor. Nici măcar nu e în căutarea unei relații serioase. Cu el povesteam câtă dreptate au revistele dedicate femeilor. Și cum descoperim noi bărbații prin intermediul revistelor. Imi spune că dau bani pe porcării. Că nu e nimic adevărat în revistele alea.

Și apoi l-am cunoscut. E înalt. Dar nu de 2 m. Poate 1.80. Slab? Să spunem că nu e gras. Dar nu e scândură. Are amintiri de la matematica – olimpiadele de matematică – pătrățele așezate pe abdomen. El spune că-s ascunde dar eu îi văd abdomenul și pectoralii ca a unui om care numai olimpic n-a fost. Cât privește hainele. Știe perfect ce mărime poartă. Pantalonii scurți arată pe el de rămâi cu gura căscată. Mda. Dar n-a fost așa mereu. A fost și genul ăla de tocilar…mai puțin frumos

Pentru că nu înțelegeam de ce un tip care arată bine, e deștept și are și bani (dacă nu mulți măcar acolo 1000-2000 de euro pe lună tot are) nu are o relație serioasă a hotărât să nu lase revistele mele preferate să elucideze misterul. Mi-a trimis un articol scris de un tip care, spune el – mă va face să înțeleg mai bine oamenii cândva urâți și săraci și deveniți astăzi mai…altfel.

Spunea autorul blogului că știe tipi care au avut de luptat până să se pună în ordine, timp în care era de înțeles de ce aveau prietene urâte cu spume. Că stai într-un apartament mic și nu ai bani și te mulțumești cu orice femeie chiar dacă arată mai mult ca un băiat. După 5 ani, ai mașină, casă, bani de concedii, ai firma ta. De ce să ai tot categoria aia de…femei?

Mi s-a părut extrem de urât la început. Dar…trăim într-o lume reală și nu în basme. Realiștii au de câștigat în lumea zilelor noastre. Și realist vorbind, cam așa e.

EI SUNT COPIII AȘTEPTAȚI PE AEROPORT. PE EI ÎI INVITĂ PREȘEDINȚII ȘI MINIȘTRII EDUCAȚIEI AN DE AN LA PALATE.

EI DUC NUMELE ROMÂNIEI DEPARTE.

EI SUNT OAMENII CARE IERI ADUCEAU ROMÂNIEI MEDALII DE AUR. EI SUNT ROMÂNII CARE DIN ÎNTREAGA ISTORIE A OLIMPIADELOR AU ADUS ROMÂNIEI PRIMA MEDALIE DE AUR LA NIVEL INTERNATIONAL LA O MATERIE CARE NICI MĂCAR NU SE STUDIAZĂ ÎN ȘCOLI.

EI SUNT COPII DESPRE CARE SE VORBEȘTE ÎN EMISIUNILE DE ȘTIRI SPUNÂNDU-SE CĂ SUMA ALOCATĂ MINISTERULUI ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ȘI CERCETĂRII E PREA MIC ÎN COMPARAȚIE CU MULȚUMIREA PE CARE NE-O ADUC EI.

EI SUNT SPECIALIȘTII, PROGRAMATORII, INGINERII ȘI MEDICII CARE PLEACĂ.

EI SUNT CEI ALE CĂROR NUME SE REGĂSESC ÎN ARTICOLELE ALEA PE CARE LE SHAREUIM NOI PE FACEBOOK.

Dar dincolo de tot ce vedem din punct de vedere profesional, da, ȘI OLIMPICII ROMÂNIEI – de ieri și de azi – IUBESC!

sheldon

Big-Bang-Theory

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s