1 an de Bucuresti

M-am gândit destul de mult zilele şi săptămânile acestea că se-mplineşte 1 an de la mutarea mea în Bucureşti. Mi-am făcut în minte tot felul de posibile postări şi am realizat că niciuna nu era suficient de bună. Aşa că o să o scriu pe această. Oricum e ea.

Cred că Bucureştiul mi-a adus mult mai multe decât am sperat vreodată. Primul an de Bucureşti a fost IMPLINIREA mea. 

Bucureştiul m-a învăţat că poţi să te ataşezi de o persoană. Şi că uneori ataşarea e mai importantă decât dragostea.:)

Bucureştiul m-a învăţat să trăiesc sub acelaşi acoperiş cu un om drag.

Bucureştiul m-a învăţat să ajut.

Bucureştiul m-a învăţat că pot să mă descurc singură în orice situaţie şi pot să trec prin orice oricât de grav este.

Prima jumătate de an la Bucureşti a fost foarte frumoasă. Au fost lunile in care mă machiam cu toate lucrurile posibile. Pe care până atunci nici nu le foloseam. Ser antirid pentru ochi, pudra, ruj, creion de sprâncene. Le-am cunoscut pe fetele de la YR – pe Corina în principal, colega şi şefa mea de tură. Cât ne-am prostit, cât am râs, cât am mâncat! Şi apoi cât am plâns. Cât de speriată eram şi cum era în stare să vorbească în locul meu pe facebook cu oameni pentru a clarifica lucruri. 🙂 Şi fetele de pe tura cealaltă – sincer mi s-a părut că am devenit mai apropiate după ce am plecat de-acolo dar a fost mereu bine. Mai ales când îmi placea să le păcălesc spunând mereu că o să am un bebe peste câteva luni :)) Eu n-aveam nici relaţie. De unde era să apară bebe?:))) Dar când unul zice, altul face. Mâine poimâine urmează să nască o fostă colegă:) Naştere uşoară, Geanina!

Am cunoscut în perioada aia pe toată lumea drăguţă pe care încă o vizitez cu mare plăcere. Pe Mary, Flori, pe Doina (mereu uit cum te cheama, Daniela TotEu) Adriana, Ioana. Pe fata de la Vodafone – cea blondă. I-am cunoscut pe Mironescu 🙂 pe doamna care cumpăra pachetul Pure System. Pe doamna care avea copil în cărucior. Sau care, pierzând copilul încă mai plimba căruciorul gol (Da, Daniela, recunosc: FEMEIA ARE COPIL!!! VIU! Iar faptul că îl numea ÎNGERASUL EI însemna că el există şi nu că e în cer printre îngeraşi :)))  

Am fost fericită. Am făcut pasuri importante în viaţa mea. Care m-au schimbat mult. Am trăit în viaţa mea nişte momente, sentimente şi situaţii pe care nu le trăisem până atunci şi care m-au făcut să văd partea cea mai minunată a lumii şi a oamenilor. Am povestit noaptea, când era trecut de ora 2, situaţii din viaţa mea. Şi plângeam. Dar cineva mă liniştea. Era o prietenie minunată. Am înţeles ce înseamnă să ai lângă tine pe cineva care e mai mult decât rudă sau prieten. Am simţit cum e să nu ştii cum să reacţionezi. Dar toţi cei din jur s-au coborât la…teama mea. Au făcut lucruri care le solicita extraordinar de tare forţa şi concentrarea. Am avut la cine să merg în serile în care pe prospecte de pastile scria că respectivele pot da reacţii adverse mult prea multe. Şi când mi-era teamă să merg să dorm acasă. 

Am cunoscut oameni în… cu totul alte situaţii şi ipostaze decât îi cunoscusem până atunci. Ştii cum e să te gândeşti la un om că FACE ŞI DREGE doar pentru că e Scorpion? Şi când colo să descoperi că nu-i deloc aşa? Ştii când îl cunoşti pe un om ca fiind calculat, ca ştiind în fiecare moment ce şi cum să facă (deşi auzisei de la frat-so că de fapt singurul domeniu în care ştie ce şi cum să facă e cel în care s-a pregătit) şi realizezi că NU E AŞA? Oameni care ştiu să facă hmmm caterincă din orice şi realizezi că de fapt au şi ei sentimente?

Am fost foarte fericită. 

Mi s-au făcut surprize. Ştiţi cum e să îţi placă să te surprindă lumea? Ştiţi cum e să îţi doreşti de vreo 3 ani să cunoşti un om? Şi ştiţi cum e ca, la 5 dimineaţa, sâmbătă, să sune telefonul şi să fie omul ăla? Să îţi dea toate planurile peste cap şi să ieşi, 3 ore mai târziu cu el în oraş? Asta înseamna să fii mafiot!:)

***

A doua perioadă a corespuns celui de-al doilea loc de muncă. Unde trainerul, Nicoleta şi George au fost oamenii mei dragi. Bunătatea Nicoletei şi poveştile noastre ca-ntre fete, George care mi-a suportat toate gafele şi toate lucrurile pornite de la mine şi deranjante poate, omul acesta pasionat de dans şi companii aeriene de o bunatate şi bună creştere ieşite din comun şi Ionuţ care…pur şi simplu NU MAI PUTEA! Cu siguranţă a cunoscut oameni mulţi care vorbeau mult dar încă trăiesc cu impresia că uneori visează când , în mijlocul cursului eu începeam: „Ionuuuuuţ ia să-ţi povesteeeeesc…” Ana şi Elena de asemenea 2 dulci. Şi neapărat, trebuie să îi numesc pe Răzvan şi Dan. Pe care nu i-am cunoscut. Dar care…eheeeei cât m-au ajutat:) şi cât de simpatici mi-au părut ei. Cât despre ce are Ana…da, are mere:) – după cum zicea Dan cu vocea lui de baubau:)

In a doua perioadă am început să văd meciuri în oraş. La vreo 8 staţii de metrou + alte 7 de autobuz dar…era o plăcere. E acolo în Colentina-Tei un restaurant pe care îl frecventam 🙂 

Cred că cea mai dură seară (spun dură nu în care am plâns sau ştie eu pe unde am ajuns) a fost cea în care beam un suc în oraş şi aud. Ăştia 2 vor să se mute. Am crezut că îngheţ pe scaun dar am avut puterea să zic. In toţi aceşti ani mi-am imaginat că grupul vostru de prieteni o să închirieze la un moment dat 3 apartamente de la acelaşi etaj al unui bloc şi vă mutaţi toţi acolo. 🙂 Cam asta a şi urmat.

Tot în a doua perioadă am început să merg des la Piteşti. Am făcut lucruri total ciudate. Nu ceva de care să îmi fie ruşine, doamne fereşte. Dar care mie uneia îmi par ALTFEL din simplul fapt că nu eram obişnuită aşa.

***

In Bucureşti le-am reîntâlnit în prima perioadă pe Loredana şi în a doua pe Evelina. Pe Lore nici nu ştiu cum de-am revăzut-o. Evelina… (fosta colega de cămin) întâmplarea a făcut să ne aflăm în acelaşi vagon de metrou. Ambele mi-au fost şi sunt dragi. Cu fiecare am mers fie la doctor sau zumba fie în parc şi restaurente de fiţe. 

Era începutul lui august, când îi spuneam Evelinei, aflându-ne pe un restaurant plutitor pe Herăstrau:) despre cum trebuie să fie EL. Păi trebuie să fie deştept foc. Şi asta acoperă totul – zic eu amuzată. Iar deştept foc e sinonim cu Automatică vine continuarea mea. Gata, în octombrie mă duc de la StudentPub un pic mai în faţă. Fizicul m-ajută să mă dau cu 5 ani mai tânără. Evelina îmi spunea că nici nu e nevoie să caut eu. O să apară când mă aştept mai puţin. Dar de unde era să apară? Să pice din cer?N-a fost nevoie de 2 luni. A fost suficientă o săptămână. Când nici măcar n-am căutat pe cineva (octombrie era luna cu Automatica!) şi în faţă la Student Pub a apărut tocilarul de la Automatică. Cu tot cu cap, educaţie, lucruri drăguţe şi, din păcate corp lucrat. :)))

***

Şi cred că tot ce mi s-a întâmplat de la mijlocul lui ianuarie până la începutul lui mai a fost atât de puternic şi m-a schimbat atat de mult…mai mult decât mă aşteptam. M-a făcut să văd lucrurile cu alţi ochi, să înţeleg nevoile oamenilor în alte moduri şi de asemenea nevoile mele.

Doar că, dintr-o imaginaţie prea bogată sau pentru că vreau să mă dau mare într-un mod care după unii e pozitiv după alţii nu – am ajuns să mă comport şi să vorbesc despre lucruri care mă lasă pe mine însămi cu gură cascată când realizez de ce-s în stare să zic.

***

Ştii ce-aş vrea în momentul ăsta? Il întreb pe omul de lângă mine. Nu răspund însă la întrebarea pe care eu însămi am adresat-o. Ci spun mai departe. Era 1 martie. O vreme oribilă. Şi eu mergeam la munca la care întârziasem o oră. Pe net îmi scrie cineva ca să mă liniştească. Nu ştii acum ce şi cum. Ce vrei si ce nu şi totul pare o experienţă neplăcută. Mai ai nevoie de puţin timp şi o să vezi cum o să se schimbe totul. O să înţelegi despre ce e vorba şi o să ai încredere.

Mă-ntreabă. Cine ţi-a spus aşa ceva? TU, FRAIERE!

M-am plâns apoi. Ştii, omul care primise de la mine medalia de aur pentru cel mai dubios om din lume mi-a spus ca eu sunt de 1000 de ori mai dubioasă decât el. Iar altuia i-am spus că de fapt sunt foarte timidă şi speriată de bombe doar că mi-e atât de ruşine de lucrurile astea încât folosesc o mască: a siguranţei, a dubioşeniei şi a vulgarităţii dar nu vrea să mă creadă.  

Omul de lângă mine a zâmbit. Zâmbetul acela de Ana, eşti o persoană bună (deşi lui cel puţin i-am făcut o gramadă de necazuri). Iar când am spus că-s timidă şi speriată de bombe a râs. Pentru că ştie că sunt într-adevăr speriată. Ştie că atunci când încerc să par rece de fapt sunt extrem de emoţionată. Ştie cât de multe defecte am. Le-a văzut pe toate. Şi ştie şi fiecare plus. Ştie că mă agit. Că pun suflet şi toată dragostea în ceea ce fac. Ştie că îmi place să alerg prin ploaie. Că am curaj să merg pe străzi singură, noaptea la 2 noaptea. Că am curajul să iau spitalele la rând iar că dacă eu însămi ajung la doctor îi înţeleg pe cei din jur şi insist să nu vină să mă viziteze

Sunt lucruri pe care încă îmi doresc să le demonstrez fiecărui membru al familiei, fiecărei prietene, fiecărei persoane dragi. Dar există un singur om căruia nu trebuie să îi demonstrez nimic.:) Pentru că ştie TOT!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s