Fata din autobuz

E sâmbătă. Și e târgul de carte la Romexpo. E enervant de departe de mine dar după ce fostul chiriaș al doamnei la care stau eu acum a venit să-și ia un aviz primit de la poștă, pornesc spre Romexpo. O să ajung după o oră căci…merg 4 stații de acasă până la metrou. Apoi să tot fie 8-9 stații iar odată ajunsă la Aurel Vlaicu iar un autobuz. Nu știu care. Niciodată nu știu dar unde-i lume mai multă clar trebuie să urc și eu.

Ajung în Piața Charles de Gaulle și o sun pe prietena mea Elena. Ii povestesc despre doctor, despre ce-am mai făcut dar nu urc în primul autobuz ce oprește. Că-i cam gol. Următorul zic că-i norocos. Intreb prin stație dacă știe cineva…Merge la Romexpo? Nu știe nimeni și odată urcată iar ușile închizându-se în urma mea, o doamnă îmi zice că nu merge în respectiva direcție. Il rog pe șofer să redeschidă ușile și cobor în grabă. Tot la telefon vorbind. 

Vine alt autobuz, urc iar. Ăsta sigur merge în direcția dorită de mine. Și stând cam înghesuită aproape de ușă povestesc mai departe. Despre utimul tip cunoscut, cum ne-am cunoscut, ce și cum. Realizez, vorbind la telefon că e primul om diferit de ce a fost până acum. Relizez că vorbesc cu altfel de drag. Un drag care vine dintr-o anume reciprocitate. Că e ALTCEVA. Da, știu, fiecare om e altceva/altcineva/altcumva de toți ceilalți. Dar acum e total …diferit. Și de fiecare dată când mă gândesc ce fel de om e, mi-o amintesc pe Veronica. Vero care caracteriza într-un anumit fel un bărbat. Iar el … el e bărbatul caracterizat de Vero.

bus1

Stațiile treceau pe lângă mine și la un moment dat realizez că parcă trebuia să cobor 2 stații mai înapoi. Eh, îi comunic prietenei mele, mai merg și eu 2 stații și dacă nu o să am senzația că recunosc peisajul mă întorc eu! O voce din spatele meu mă întreabă Coborâți la prima? Ii spun că Nu și mă dau ușor în spate. Wow! Aurora Liiceanu…cred. Ii spun Elenei pe cine am văzut dar parcă…nu mi-o imaginez eu pe doamna Liiceanu mergând cu 131 sau ce autobuz era respectivul. 

Elena, Aurora Liiceanu, spun eu extrem de șoptit.

Elena nu înțelege ce zic și presupune că am spus că-i controlul.

Nu, nu controlul. Aurora Liiceanu, repet eu.

Coboara doamna, cobor și eu într-un târziu. O văd pe dumneaei mergând în locul unde erau autobuze și întrebând cum se ajunge la Romexpo. Ușor mă duc alături și spun: Și eu merg în același loc. Vă pot arăta eu drumul. Doamna a fost încântată iar eu mi-am dat seama că parcă seamănă. Cum cu cine? Cu Aurora Liiceanu! Dar parcă-i altcineva. Intotdeauna am problema asta. Am senzația că toată lumea seamănă cu toată lumea când de fapt nu aduce câtuși de puțin. 

In trecut citisem 4 femei, 4 povești , pe doamna n-o întreb dacă-i cine cred eu. Dacă totuși este doamna Liiceanu? Ar crede că habar n-am cum arată de o întreb așa ceva. Imi spune că nu se orientează foarte bine iar eu îi povestesc cât de greu mi-a fost mie anul trecut când pentru prima oară am venit SINGURĂ, fără mama la târg. Și că era întuneric și se lucra în zonă. Mă-ntreabă de unde sunt și îi spun că Fieni, Dâmbovița. Doamna de lângă mine știe. Vorbim despre fabrica de becuri. Vorbim despre piața muncii și chiriile din București. Realizez că mă duce cu gândul la profa mea de franceză de la Facultatea de Geografie. Cele două seamănă. 

Imi spune că o miră faptul că astăzi, camerele de hotel în care au stat teroriștii de la Paris se vând mai scump decât celelalte. Si că citea de dimineață că e alertă în Belgia. 

Apoi mă-ntreabă de unde vine numele de Fieni. Ii povestesc. De la Fii Enei. Era o femeie în acele locuri, Ena. Care avea mai mulți fii. Fii Enei…Fieni. Imi spune că nu se gândea la asta. 

Mai trec câteva minute și ajungem în fața târgului. Imi spune că o bucura faptul că m-a cunoscut. Și că a mai aflat ceva nou. Etimologia Fieniului. Ii zâmbesc cu drag. Dacă-i doamna Liiceanu, mă bucur. A fost o plăcere să parcurg timp de un sfert de oră același drum cu dumneaei. Dacă-i altcineva tot mă bucur, căci mi-a amintit de profa mea. Dacă-i cineva care, poate, nici nu seamănă cu profa …tot mă bucur. Căci e o doamnă frumoasă, care radiază bunătate. Ne despărțim și fiecare merge la treaba ei. 

Mărturisesc că n-am știut exact meseria dumneaei. Ceva între filosofie, psihologie, sociologie. Așa o vedeam. O asociam cu sentimente, cărți și femei. Și mai presus de orice cu Franța și Simone de Beauvoir. Simone de Beauvoir care-a scris cartea mea preferată Toți oamenii sunt muritori dar și Al Doilea Sex, carte din care EL îmi citea seara. De ce mi-ar citi un bărbat din cartea considerată Biblia Feminismului? Pentru că de 10 ani îmi doresc să o citesc. Și era o operă prea dificilă pentru mine. Să mi-o citească un bărbat deștept m-am gândit că m-ar ajuta mai mult să înțeleg.

După ce mă plimb pe la standuri, la un moment dat, la Polirom, vorbind la un microfon, aud aceeași voce din urmă cu o oră. Aurora Liiceanu își lansa cea mai nouă carte. Dragostea cea veche îți șoptește la ureche. Primele iubiri. Am fost emoționată. Am cumpărat cartea și mi-am dorit un autograf. 

Doamna stătea de vorbă cu cineva. A ridicat privirea. Am impresia că a rămas surprinsă puțin. Eu eram…pierdută cu totul. M-am așteptat să mă întrebe numele. Doamna Liiceanu se uită spre prietena dumneaei și îi spune că eu sunt fata din autobuz. Ii spun că mă cheama Ana. Mi-a spus că a vorbit despre mine. Și despre Fieni:) și că e o surpriză pentru dumneaei că am venit să iau un autograf.

A făcut în așa fel încât să nu uit modul în care am cunoscut-o

Anei, fetei din autobuz, cu gânduri bune și bucuriile surprizei. Aurora Liiceanu.

auora

Dacă ți-a plăcut articolul te aștept cu un like

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s