Imi place Franta de…ma vad la Eroilor

Cu nişte pantofiori cu toc iau zilnic 202-232 câteva staţii, cobor, urc în metrou, schimb la Unirii şi cobor la Eroilor. Apoi traversez şi ajung la muncă. Patiseria-barul-terasa cu nume franţuzesc e cel care îmi aduce şi azi un zâmbet. Până la ora 10.30 o să văd zeci de persoane. Grăbite, nervoase, nemulţumite o parte din ele – apoi o să fie mai bine.

De obicei fac legături între oameni importanţi pentru mine şi locuri, nume, melodii. Cred că toţi le facem. Doar că eu sunt mai … exagerată. 

bus1

Ultimul exemplu – Mă ucide ea a lui Mihail. Cum aud melodia mă gândesc la un tip…1. pe care îl ştiu din vedere – l-am văzut de 4 ori. 2. nu am vorbit niciodată cu el 3. nu e cântăreţ. 4. nu are podoaba capilară în părăsire (ca Mihail) 5. nu e moldovean. 

Două din momentele în care am avut adevărate obsesii au fost, prima în perioada 2011-2015. Toată lumea asocia FRANŢA CU…ANA. Eu ştiam totul. Ştiri, melodii, actori. Câştigătorii de la Cannes. Ce se poartă. Detalii despre oraşe de care mulţi n-au auzit şi localizarea oraşelor mari şi mijlocii pe harta ţării. Istoria unor provincii, de unde vin nume de lacuri şi râuri. Ştiam orase, sate şi tradiţii. Aveam desktop cu lavandă în imagine iar fericirea o reprezenta pentru mine gândul la oameni care să iubească această ţară la fel pe cât o iubesc eu. Vaaai dar nu orice oameni! Găsisem unul DIN AUZITE! Cu el voiam să mă plimb pe tot cuprinsul ţării, să dormim în case de localnici în paturi separate (niciodată nu mi-a dat prin cap altceva) iar a doua zi o noua zi…de la capăt. Era dorinţa supremă! Oricând întrebai ce îmi doresc eu asta răspundeam. 

Pe mătuşa am rugat-o să îmi cumpere lavandă seminţe din străinătate, pe perete am lipit imagine cu Turnul Eiffel. Superb, ce să mai!

Şi apoi a venit o dimineaţă când un telefon m-a trezit din somn. 2 ore mai târziu, în ciuda faptului că nu se făcuse încă ora opt, un om cu un corp pus în evidenţă de nişte haine cam fixe se prezenta. Era omul acela pe care îl vedeam alături de mine străbătând Franţa. Il vedeam pentru prima oară în 4 ani. A fost omul care într-un timp foarte scurt a schimbat lucruri.

La a doua întâlnire m-a buşit râsul când i-am spus – Te-am asociat mereu cu Franţa. Credeam că Franţa e singurul loc în care te pot cunoaşte. Credeam că a colinda Franţa împreună e cea mai mare dorinţă a mea. Uite că te cunosc acum. Şi Franţa…e o ţară ca oricare.

Cu o piele strălucitoare în bătaia soarelui, cu o boxă cu înălţimea de 80 de cm din care se auzeau piesele lui Calvin Harris, cu o limonada cu zahăr, apă semi îngheţată şi bucăţi de gheaţă, locul de relaxare din spatele casei îmi părea o plajă exclusivistă din Franţa. Nu, acum nu-mi doresc să mai călătoresc prin Franţa. Nici să am într-un sat turistic o terasă.

La fel cu EROILOR. Mi.am dorit enorm să lucrez în zona în care se află şi staţia de metrou. M-am angajat la actualul job din două motive. Salariul nu a fost unul dintre ele. 1. Sănătatea consider că e resursa cea mai importantă pe care o avem 2. Nu cataloghez oamenii după meserii dar unele persoane o fac. Primul meu job în Bucureşti a fost ca şi vânzătoare la un magazin de produse cosmetice (consilier de frumuseţe – asta era denumirea drăguţă a jobului). In perioada respectivă îmi plăcea o persoană foarte deşteaptă. Să spunem că nu am fost neapărat pe aceeaşi lungime de undă dar ideea e că ştiind că mama lui mă iubeşte am … ocolit puţin adevărul. Mama lui mă dădea exemplu. Cât de sinceră e fata asta, cât de frumos zâmbeşte, cât e de deşteaptă, prietenoasă, te întreabă ce mai faci…

Hmmm nu. Eu nu-s aşa cu lumea. Eu eram aşa cu doamna în cauză. Până când aflu că fiului i-a plăcut o domnişoară educatoare. Doamna Mama a replicat – doar nu vrei să te căsătoreşti cu una care şterge copiii la fund!

Următoarea domnişoară … studentă la Relaţii Publice. Doamna Mama iar – ce, îţi trebuie facultate ca să stai la un ghişeu unde dai oamenilor informaţii? 

Cum era să îi zic că eu, preferata dânsei sunt vânzătoare? Eu eram în regulă cu jobul dar…I-am spus atât dânsei cât şi fiului că de fapt lucrez altceva.  

Aşa şi cu actualul job. Cum să îi spun mamei viitorului meu iubit că-s vânzătoare? Dacă găsesc un tip a cărui mamă pune accent pe meserie? Las că mă angajez aici (unde lucrez în prezent) şi până o să îl cunosc pe viitorul meu iubit şi mai ales pe mama lui ajung eu să şi avansez.

Inainte de a-mi depune CV-ul am vrut să lucrez în cadrul aceleaşi companii dar în zona Eroilor – aşa cum spuneam. Dar, abilităţile, competenţele şi calităţile ce aveam senzaţia că se cer pentru asemenea post îmi păreau greu de atins de mine. Trebuia să ai noţiuni de bază pe acel subiect iar eu …eu nu ştiam nimic. Aşa că am pornit de la prima treaptă – noţiunile de bază. La interviul final am spus şefului celui mare că eu voiam să mă angajez pe postul X.

Bine şi de ce nu ai depus CV pentru funcţia respectivă? I.am răspuns că nu consider că aş şti exact ce trebuie făcut şi prefer să capăt întâi noţiunile respective de pe altă poziţie. 

Omului i s-a părut groaznic de stereotipic. Probabil asta îi repeta toată lumea.

In prima zi de training ni s-a spus că postul nostrul este baza. Că angajările pe posturile imediat următoare se fac intern. Am fost întrebaţi fiecare pe ce posturi ne dorim să avansăm în viitor. Eu…cu acelaşi post rămăsesem în gând.

Am inspectat angajaţii respectivi, am inspectat drumul pe care ar trebui să îl parcurg zilnic, mă vedeam zâmbindu-le oamenilor şi copiilor. Şi, la o adică, dacă aveau să sosească momentele respective, prietenul să vină să mă ia de la job – jobul de la Eroilor avea ceva mai special pentru el dincolo de…locul în care lucrează prietena lui. In al doilea rând puteam să am şi o bilă albă – la nevoie – de la cineva din clădirea respectivă. 

Astăzi, pe o ploaie torenţială şi un frig teribil pentru sfârşit de martie mi-am zis că-i pierdere de timp să merg acasă. Ia să inspectez eu dinauntru atmosfera de la jobul pe care mi-l doresc…!!!

Şi mi s-a părut minuntă atmosfera. 

Şi pentru că tot ziceam eu ceva de ora 20. Seara asta la ora 20 am renunţat  atât la visul cu EROILOR cât şi la cel cu jobul în ţara respectivă. Ah, da…şi la visul de a avea cel mai draguţ blog – găseam eu un web designer sau programator să mă ajute – în care să povestesc…Viaţa unei românce în cea mai liberă capitală a Europei –  jurnal, turism, modă şi cultură

Dragelor vă mulţumesc că aţi fost şi sunteţi alături de mine şi vă pup dulce

flori

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s