Femeia aia draguta

Era cândva în aprilie sau mai acum mulţi ani. Mă certasem atât de rău cu ai mei (cei de pe lângă casă şi de la Târgovişte) încât am decis să plec.

Era Dumincă – prima zi de Paşte şi am ameninţat că plec. Eheee dar pe vremea aia rare autobuzele spre…orice destinaţie. La ora 13 am ieşit pe poartă şi în staţie am aşteptat probabil jumătate de oră un autobuz. Apoi am plecat pe jos spre Târgovişte. Şi într-un final, tot privind în urmă am văzut un autobuz. Am urcat şi…a fost ziua de Paşte petrecută în Parcul Chindia alături de George. George care tocmai ieşise de la muncă şi a acceptat să stăm împreună în schimbul statului acasă după ore întregi petrecute la muncă.

Era acum 9 ani! George a fost MIRACOLUL adolescenţei mele. Iar pentru colegele de la Jurnalism care îmi  citesc postarea da, e vorba de George, colegul cu un an mai mare decât noi. Ştiu, îl cunoaşteţi toate:) De la George am învăţat să nu judec oamenii iar faptul că prietenele îmi spun ca lupt până dincolo de orice limită pentru ceea ce îmi doresc cu adevărat ar trebui să ştie că odată cu George am învăţat că trebuie să fac TOT CE E POSIBIL pentru a-mi îndeplini dorinţele.

Aşadar eram elevă la sfârşit de clasa a XII-a, aveam 18 ani şi îi povesteam că nu îmi doresc să am copii. Dar dacă totuşi o să am îmi doresc să am la 22 de ani (mi se părea că o să treacă o eternitate până voi împlini vârsta) sau la 32 (2 eternităţi). Intre timp de 22 am trecut, până la 32 nu mai am mult. Nu îmi doresc în mod deosebit copii dar recunosc că mă sperie faptul că la un moment dat o să îmi fie greu să îi mai am căci voi împlini o vârstă la care şansele se înjumătăţesc. Şi parcă să mai fac cuiva câte 2 cozi şi căruia să îi cumpăr păpuşi îmi  doresc. Parcă vreau să zic cuiva GURA ŞI NU MAI URLA CĂ M-AI TÂMPIT! Să plimb cu mama un cărucior prin parc. Să merg cu el (nu ştiu care el căci eu o să am FATĂ! NEAPĂRAT!) şi cu mami şi cu Oana la cumpărături, să o duc să se joace cu fetiţa Iuliei la celălalt capăt de oraş şi cu Eugen la bar să bea Cola (tot am în gând partea asta cu EUGEN LA BAR). Imi doresc să o învăţ geografie şi franceză din cartea cu Jojo şi Roro 🙂 şi neapărat să simt ce înseamnă să ai STELUŢE DE FERICIRE ÎN PRIVIRE (îi mulţumesc enorm Mădălinei pentru această expresie). Să fac 10000 de poze cu burtică asta aşa, pentru că n-o să mai existe o data viitoare.

Pe de o parte…asta-s eu.

George în urma cu 2 ani s-a însurat şi probabil e foarte fericit. Pe care nu l-am mai vâzut din august 2012 când eu venisem să mă întâlnesc în Bucureşti cu o prietenă care nu îmi mai e prietenă iar el aştepta acelaşi metrou ca şi noi.  Nu ne-am vorbit.

 

***

In urmă cu ceva luni am văzut poză cu ea şi soţul ei. El stilul Bob Marley. Ea…ea! I-am văzut în nişte poze făcute de un fotograf profesionist – şedinţă foto dinainte de naştere. (Dinainte nu înseamnă o oră înainte 🙂 ci 2 luni probabil) Frumoasă…foc. Bineînţeles că nu se putea altfel…ea se ocupă, prin jobul avut de felul în care arată oamenii: piele (aluniţe, culoare, textură etc), păr, unghii. 

BLOG

 O femeie slabă cu o burtă mare, cu un păr mişto ca număr de fire (eu am un ciuf de mă apucă toţi nervii. Şi cu cât cade mai multe cu atât devine mai des), ondulat de la jumătate în jos, cu faţă de femeie (eu am o faţă foarte mare şi masculină), cu buze cu volum şi ruj roşu. Apoi îmbrăcată până în gât. Incălţăminte. Ca oricare. Nu toc, nu platformă, nu cizme până la genunchi. Rochie. Nici scurtă, nici lungă, nici transparentă. Verde cu buline. Peste ea un pulover. Cât lungimea rochiei. Iar la gât un fular ceva (bine ceva drăguţ mă refer…) de nu se vedea milimetru de piele. Totul atât de în neconcordanţă cu stilul meu – prea transparent, decoltat, dezbrăcat.

El urât. (Ce repede l-am descris:)) )

Ii arăt mamei pozele. Prin meseria avută, oamenii cunoscuţi şi poate şi vârstă e suficient să vadă undeva un om şi imediat îşi face o părere – în 80% din cazuri reală (încerc să îmi amintesc când nu a avut o părere corectă dar nu îmi amintesc…deh, poate s-a întâmplat vreodată 🙂 ) El i-a plăcut mult. Despre ea a zis că e foarte răsfăţată. 🙂 Şi din momentul respectiv mi s-a pus pata! AŞA VREAU ŞI EU!!!! 

Silhouette of the pregnant woman
Silhouette of the pregnant woman

Am revăzut’o pe actuala mămică între timp copilul s-a făcut şi mare:) plimbându-l prin cartier. Şi cum avem o cunoştinţă comună aflu că nu îi place mămicii „popularitatea” pe care parcul o are (probabil după ce în urmă cu puţini ani a fost renovat). M-a surprins în mod neplăcut.

Vorbind cu mama îi zic. Auzi dar ce-s fiţele astea pe ea? Să îşi facă parc propriu şi personal dacă nu ‘i place cine este în parc.

Replica mamei? In fiecare sâmbătă când ieşeam la cumpărături spuneai despre mai mult de  3/4 din persoanele pe care le întâlneam CE CAUTĂ ĂSTA PE STRADĂ? AH, NE ÎNTÂLNIM CU TOŢI NESUFERIŢII, AH NUMAI PE X NU MAI VEDEAM

M-a apucat râsul. Am şi eu ceva în comun cu persoana respetivă. Nu suferim unii oameni, nu ne plac locurile arhipline şi…NEAPĂRAT de spus…SUNTEM NĂSCUTE ÎN SĂGETĂTOR. Ambele! De la zodie ni se trage.

DA, tipa chiar arată radiind de fericire. Uneori mă compar cu ea, cu familia ei. Am un tată care nu m-a învăţat tenis şi are o problemă cu faptul că singurul cadou făcut de mine nu are buzunar în care să-şi ţină telefonul. Nu m-a învăţat nici matematică sau fizică şi dacă ne gândim că îi învaţă pe cei din jur pictură dar n-a auzit de Renaşterea italiană şi Florenţa deja asta spune tot. 

Eh dar totuşi în eventualitatea vreunui copil, vreodată…de la Ioana, verişoara mea o să înveţe engleză, cu Oana o să joace cărţi şi o să mergă după flori, cu Eugen la bar şi pe munte cu bicicleta. Anita o să îi cumpere hăinuţe de fiţe şi ne vom petrece unele vacanţe în Italia, domnişoara Vasilescu o să o înveţe franceză, cu Marius o să asculte Iris, Scorpions şi Rammstein, iar cu mine şi mami o să meargă sâmbăta la cumpărături 🙂

Dar postarea nu trebuia să fie despre copil. Ci despre mine şi relaţii. Despre faptul că tot ce fac e interpretabil. Dacă stau 18 ore din 24 cu cineva de vb ajunge să se plictisească. Şi el şi eu. Dacă nu stau interpretează că mă văd cu altcineva. 

DA! AŞA SUNT EU: INDEPENDENTĂ. NU AM NEVOIE SĂ MĂ AJUTE NIMENI NICIODATĂ. MAI ALES NU UN BĂRBAT. AM CRESCUT CU MAMAIE (fără tataie), CU MAMI (fără tati), CU OANA (fără bărba-so – ăla primul 🙂 te pup, Oana, să nu te buşească râsul te rog), CU FETELE DE LA BRUTĂRIE (care erau FETELE de la brutărie, de-a lungul timpului mai mult de 10 şi niciodată BĂIATUL de la brutărie), CU TANTI CATI (nu soţul ei), CU TANTI FILA (nu soţul ei care a murit mai demult), CU MIHAELA (nu soţul ei – care era în Grecia), CU ADI (femeie) ŞI TANTI CATITŢA (care nu aveau alături soţ)

Aşa-s eu: Nu-s prietenoasă dar oamenii dragi îmi sunt foarte dragi. Dacă ies cu un amic care’i bărbat ies pentru că îmi pare un om drăguţ. Nu pentru că apoi să ne petrecem noaptea în pat. 

Aşa-s eu: Mă port cu oamenii de parcă cine ştie ce se întâmplă între noi. Cu Eugen sau Gabi de la facultate am făcut nişte poze de arătam ca un cuplu cu vechime. Amândoi au ştiut că nu e cazul să fie ceva între noi.

Aşa-s eu: Dacă ies cu tine şi întreci măsura nu o să cedez. Pur şi simplu te las şi pleci. Am ieşit cu oameni la un suc. N-am enervat, m-am ridicat şi i-am lăsat acolo sub privirile oamenilor. Cu altcineva am ieşit la nişte prieteni comuni cu un apartament de lux. Eu tot repetam NU TE APROPIA, NU TE APROPIA…aşa, din când în când. Până m-am enervat. Era ora 5 dimineaţa, în ianuarie, eram la 5 staţii de casa, n-aveam baterie la telefon să chem taxi, eram îmbrăcată subţire şi purtam tocuri care mă făceam să merg cu greutate. Am deschis uşa şi am plecat. Am mers chinuită o staţie şi jumătate, mi-am dat apoi încălţămintea jos, am mai mers câţiva metri şi pentru că tocmai se apropia un RATB am urcat desculţă în el. 

Iar dacă îţi povestesc că tocmai o văd pe femeia aia şi că e mai bine să întrerupem orice legătură unul cu altul nu o spun pentru că tocmai mă văd cu un bărbat şi vreau să îi dedic lui cele 18 ore zilnic pe care până ieri ti le dedicam ţie. Inseamnă că nu mă  răsfăţată de tine cum e ea răsfăţată de omul de lângă ea.  

RESPECTUL ŞI RĂSFĂŢUL NU VIN DIN TERMENI PRECUM PALMĂ ŞI SALIVĂ ORI CINE ŞTIE CARE ALTUL (indiferent de contextul in care ii folosesti). Respectul şi răsfăţul le meriţi sau nu. Dacă nu le merit perfect, trec mai departe.  cineva sigur o sa considere ca le merit.

Cât despre NU MI AI CÂŞTIGAT ÎNCREDEREA, AR TREBUI SĂ MI O CASTIGI, eu nu plec de la ideea ca oamenii sunt rai pana la proba contrarie. Eu zic ca s buni până la proba contrarie. La fel ca Anna Frank. Desi vazuse ce aduce razboiul si intelesese soarta evreilor, desi a stat atatea sute de zile inchisa si pitita, inca scria „in ciuda tuturor lucrurilor tot mai cred ca oamenii sunt cu adevarat buni la suflet”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s