Cum l-am cunoscut pe…

Stăteam astăzi şi mă gândeam că în ultimele două săptămâni am cunoscut nişte oameni pe care nimeni nu a ştiut că îmi doresc să îi cunosc. A fost secretul meu cu…mine 🙂

Probabil am început să învăţ să păstrez şi lucruri pentru mine. Căci a mai fost cineva pe care timp de 3 ani mi-am dorit să îl cunosc şi din toate părţile auzeam atât: Nu o să vă fac cunoştintă sau Nu o să ne cunoaştem pentru că…

L-am cunoscut pe TUDOR!

La sfârşitul verii trecute, într-o noapte cam la prima oră trecută după miezul nopţii eu tocmai ieşeam din Herăstrău. Băusem o limonadă la o terasă iar lângă mine se afla Gabriel Cotabiţă. Ştiţi, a avut probleme extrem de serioase de sănătate iar mie nu îmi venea să cred că fix el se află la masa de lângă. M-am tot uitat la el 30 de minute până am realizat că nu, nu era el. Buuuun.

Şi ieşind din parc sunt întrebată dacă aş spune DA unei relaţii la distanţă. Mă puteam gândi la Alex şi Raluca .- el bărbatul aproape fatal, ea manechinul foarte deştept după care toată suflarea masculină suspina. Şi uite aşa el a plecat în Germania iar ea s-a dus de la Buzău la Bucureşti. Şi nu, n-a mers relaţia.

Mă puteam gândi la Bianca şi Victor. Şi cum el avea relaţii cu diverse în Germania. Iar ea…ea habar n-am. Ea avea 16 ani şi învăţa în Craiova. Şi au avut relaţia asta cât a fost el cu facultatea şi ea cu liceul. Şi a fost minunat. Aveau postări drăguţe pe facebook şi poze cu el ţinând-o în braţe într-un club nemţesc în drăguţa şi micuţa el rochie neagră. Şi …cele mai frumoase buze pe care le-am văzut la o femeie.

DAR NU! La întrebarea dacă aş avea o relaţie la distanţă, mi-am amintit de TUDOR. Tudor din Hunedoara, student în Danemarca şi Ioana din Bucureşti. Studentă în Bucureşti. 

Aveau într-un Ajun de Crăciun check’in-uri în localuri frumoase din Bucureşti. Şi apoi check în uri împreună la Hunedoara. Sau doar la Bucureşti. Ceva de genul. Da, asta era o relaţie pentru mine. Sau parte din ea: check inuri împreună de sărbători. Lumânări, ambalaje de cadouri şi funde. Petrecerea sărbătorilor cu persoana de lângă tine.

Pentru mine relaţie nu era din capitolul: s-a terminat postul, hai să ne destrăbălăm. Pentru mine relaţie era: ea e mama, bunica, străbunica, verişorul din partea mătusii bunicii, vecina verişoarei din partea soţului surorii mătuşii şi tot aşa. Pentru mine relaţie era: Săru mâna mamaie, uite o floare că-i ziua ta iar el e iubitul meu. Entuziasmul oamenilor dragi că deh, am lângă mine un om minunat. Strâmbatul unora din nas (a căror părere nu o să conteze vreodată dar totuşi încercarea mea de a glumi gen HA, HA, UITE, IUBITU MEU ZICE CĂ SEMENI CU ARNOLD…ĂLA, ACTORUL-GUVERNATORUL) şi cam atât. 

Pe Victor îl criticasem mult în mintea mea. Pe Tudor îl vedeam bărbatul care ştie să aibă o relaţie şi ce să facă cu ea. Tudor era bărbatul care, pentru ea, mergea până la Lună şi înapoi .

L-am cunoscut la un party de curând. Ioana nu mai e Ioana a lui. După ani buni fiecare a mers pe drumul lui. Fiecare cu sărbătorile lui. Separat de sărbătorile celuilalt. EL E TUDOR m-a anunţat cineva. Aveam să îi spun lui Tudor, câteva ore mai târziu că deşi el mă vede pentur prima oară eu îl cunosc demult. Da, chiar îl cunoşteam. De mai bine de 5 ani. L-a deranjat atât de tare comentariul cum nu mă aşteptam. Ok. E decizia lui.

 

CUM L-AM CUNOSCUT PE RĂZVAN

Stăteam în weekend pe şezlong. Şezlong alb, prosop alb cu bleu, da, ştiu detaliile. Răzvan ajunge în faţa mea împreună cu prietena lui. Nu i-am spus că eu sunt Ana şi îmi pare bine de cunoştintă. Dar mi-a părut. 

Acum câţiva ani, Răzvan era băiatul care ŞTIA! Lucruri pe care îmi doream să le ştiu şi eu. Poveşti, râsete, glume de cămin şi vizite. Răzvan ştia paleta de stări prin care cineva poate trece. Nu oricine. CINEVA ANUME.

Răzvan a fost ACOLO în toate momentele. A auzit, a observat, a trăit alături de …colegii lui. Am crezut mereu că dacă l-aş cunoaste pe Răzvan o să înţeleg părţile bune ale oamenilor.

Acum da, Răzvan era în faţa mea. Am intrat în piscină, am râs, am zis că vreau să învăţ să înot şi apoi n-am mai vrut. 

Puţin mai târziu, prinsă cu mâinile de ţeava de la marginea piscinei şi încercând să îmi ridic picioarele mi-am dat seama că şi eu ştiu ce am avut nevoie să ştiu de la Răzvan. Nu trebuia să îl cunosc pe el în mod deosebit. 

Şi eu cunosc zâmbetele şi grijile. Cunosc temerile şi părerile de rău. Le-am simţit. El doar le-a auzit. Eu ştiu că-s cea mai bună pernă uneori. Eu am auzit anul trecut acel cioc-cioc şi acel DA, INTRĂ! Eu am încercat să destind atmosfera, eu am fost cea pentru care oamenii din jur au intrat în clădiri în care au jurat că nu vor mai intra poate. Eu i-am văzut pe oameni apăsând pe butoane la lifturi. Şi apăsând şi apăsând şi liftul nevenind. 

Eu am râs, eu m-am rostogolit prin cameră, eu am ţipat şi eu am …cum spune melodia aia  DINŢII TĂI ÎMI FAC TATOO PE PIELE. Sau altfel zis dinţii tăi îmi smulg 5 rânduri de piele de pe mână. 

Eu am simţit mai intens tot ce în trecut îmi putea povesti Răzvan. Dar l-am cunoscut. E un om care a strâns de la cei din jur zâmbete, lacrimi, nebunii, îngrijorări şi emoţii. Dar nu mai este nimic ce mi-ar putea povesti 🙂

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s