Super weekendul

Weekendul acesta a fost minunat. Putea să fie minunat şi în Bucureşti însă a fost cu atât mai minunat cu, cât am fost acasă:)

Primul lucru minunat întâmplat a fost în momentul în care muzica era pornită la maxim, eu mergeam spre altă cameră şi l-am auzit pe cumnatul meu strigându-mă. M-a pupaaaaat, m-a luat în braţe şi mi-a zis că i-a fost dor de mine. A fost foarte drăguţ. Da, am avut şi momente mai puţin plăcute sau chiar total neplăcute în trecut. Dar de atunci au trecut mai mult de 20 de ani:) – o viaţă de om! E foarte glumeţ şi simpatic. Ţin minte un lucru amuzant legat de prietenul meu. Eram într-o dimineaţă cu mama şi cumnatul la bucătărie şi eu tot ziceam „Vlad, Vlad…”. La un moment dat mă întreabă şi cumnatul cine e Vlad. I-am zis surprinsă că prietenul meu. Ce, nu îl cunoşti? S-a uitat la mine surprins şi a spus că nu. La fel de surprinsă m-am uitat şi eu. Se cunoşteau de la Crăciun! Cum să nu-l ştie.

Ah, credeam că îl cheamă Vladimir, nu Vlad! îmi zice Marius. SERIOS? Offfff i-am zis să nu se mai prezinte Vladimir! Iar cumnatul mă întreabă: Aaaa deci îl cheama Vlad dar îi place să se dea important şi să se prezinte Vladimir? Doamneee! 

Apoi m-a plimbat cu maşina. Şi odată întoarsă acasă mă pregăteam împreună cu mama să merg la Pucioasa.

***

Mă strigă mama să cobor puţin pentru că a venit X. Am scos un chiuit amestecat cu chiţăit. Nu, persoana în cauză nu s-a speriat. Mă ştie de când aveam 6 ani. Ştie că mă prostesc, că-s razna şi că vorbesc mult. Apoi a cunoscut o perioadă a mea (în ultimii vreo 5 ani) în care sunt timidă şi mă pitesc după mama în prezenţa dânsului.

Dânsul este un om foarte simpatic şi zâmbeşte foarte frumos. Pare prietenos (sau poate e a fost cu mine aşa dacă tot ne ştim de mulţi ani) dar am înţeles că este foarte exigent. Şi dacă tot îi spui dânsului toate. ..”tâmpeniile” pe care le faci, măcar fă puţine! Altfel nu o să o scoţi cu uşurinţă la capăt. 

L-am întrebat dacă mă primeşte într-o zi la dânsul în vizită. A zâmbit şi mi-a spus că bineînţeles. (Cred că i s-a părut ciudată întrebarea. În 22 de ani nu l-am întrebat niciodată) Apoi pisicindu-mă i-am zis că mi-ar plăcea să vin cu prietenul meu. (Şi da, dânsul urma să mă întrebe: şi, de când sunteţi împreună? Şi cum vă petreceţi timpul? Şi…aţi fost la biserică? Şi…ştii Ana, părerea lui Dumnezeu e că… Şi tot felul de chestii care aveau să mă facă să trântesc uşa după mine şi să plec). Ciudat. Mi-a zis că e ok dacă vreau să mergem. Hmm cred că nu a înţeles ideea de „prietenul meu”. Vaaaai dacă l-aţi cunoaşte v-ar plăcea foarte mult! Mi-a spus că nu trebuie să îi placă dânsului. Că, cel mai important lucru e să îmi placă mie.:) (Ah, deci chiar înţelesese ideea) I.am povestit totuşi şi de ce dânsului i-ar plăcea. 

Am fost foarte fericită neauzind vreo întrebare sau sugestie pe care le consider ciudate şi deplasate:) 

***

Abia apoi am plecat spre Pucioasa. Ea e singura persoana Capricorn care îmi place. E foarte dulce şi da, ştiu că, din bun simţ toată lumea zice că femeile cu burtă (cu un copil acolo) sunt frumoase. La naiba, nu sunt toate! Dar ea chiar e. Şi cu toate că ne-am văzut în total de aproximativ 10 ori, ne-am dat câteva like-uri şi comentarii o iubesc foaaaarte mult:) Şi chiar îmi permit să îi vorbesc cu „tu” (lucru pe care îl fac destul de rar), să o rog să fac poză cu burta ei (deşi multe persoane nu vor să fie atinse, pozate etc) şi să îi zic că o să merg la ea acasă pentru o sedinţă foto cu aparat şmecher (bine, fotograful e şi mai şmecher decât aparatul. 🙂 )

Cred că dacă o să am şi eu vreodată burtă ei o să îi cer sfaturi. Se pare însă că deşi eu nu am trecut prin asta am presupus bine. I-am spus că mereu m-am gândit că cel mai greu e să ai burtă maaaare toată vara şi că probabil cel mai bine e să naşti în martie-aprilie. Mi-a zis că exact aşa e:)

M-am gândit la un moment dat când am văzut-o tristă că la un moment dat aşa o să fiu şi eu. Dar ăsta e un lucru care mai devreme sau mai târziu ni se întâmplă tuturor. Te iubeeeesc Oana:)

***

Am venit acasă şi…am avut parte de tot ce mi-am dorit în ultimii 5 ani. Dacă timp de 5 ani ai crezut că fericirea înseamna un hamac + o carte + viţa de vie + lavandă + lumânărele + cola cu gheaţa sau limonadă cu gheaţă sau îngheţată şi că toate lucrurile astea le poţi găsi oriunde în sudul Franţei, uneori se va demonstra că ai greşit.

In momentul în care ajungi să conştientizezi că tu nu poţi merge 100 m pe bicicletă d-apoi 3000 de km îţi cumperi toate lucrurile acestea care te fac fericită iar locul il numeşti „acasa”. 

 

 

Şi pentru a încheia ziua într-un mod plăcut am ieşit la plimbare cu un labrador. Nu aveam de gând să mai scriu lucrul ăsta dar proprietarul îmi zicea că citeşte postările. Sunt sigur că o să ajungi acasă şi vei scrie o postare în care vei povesti că l-ai plimbat pe câinele meu. Da, aşa e. L-am plimbat. De fapt m-a plimbat el. Căci dacă avea de gând să alerge, alergam şi eu după el. Dacă mergea încet la fel mergeam şi eu 🙂

Iar astăzi o serbăm pe pisica mijlocie a familiei (mami e pisica mare iar eu cea mică). Aşadar LA MULŢI ANI, OANA! Mă bucur că vei apuca o jumătate de secol, că vei schimba prefixul, chiar dacă nu vei mai trăi încă pe-atât. 

P.S. Da, chiar nu mă aştept să păţeşti ceva până anul viitor. Ştiu că anul acesta împlineşti 49:)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s