Ceva dulce care „merge” cu îngheţată

Cam de 3 luni mă gândesc să public postarea şi iată că în sfârşit se întâmplă. Este vorba de reţeta de moelleux au chocolat (sau, americanizat lava cake) pe care în prima zi de Paşte, pe la ora 00.00 eu o pregăteam.

Deşi este un desert pe care este nevoie să îl consumi imediat ce l-ai scos din cuptor, alăturarea cu îngheţata îl face mai potrivit pentru vară decât pentru iarnă. 

Ţin minte că prima oară am mâncat această prăjitură la Elena, prietena mea. Eram în blocul de lângă metroul Obor, ea tocmai se mutase de câteva zile în capitală şi m-a invitat pe la ea. Era septembrie 2010. A fost delicios!

Anul acesta, cum spuneam, după 24 de ore petrecute acasă de Paşte (sâmbătă ora 12-duminică ora 12), am revenit în Bucureşti, am cumpărat din supermarket cele necesare şi am hotărât să fac o surpriză unei persoane dragi. Am preparat 1/3 de porţie dar şi-aşa au ieşit suficient de multe prăjiturele delicioase care să ajungă în acea noapte pentru 3 persoane dar şi suficient aluat cât să coacem şi a doua zi la prânz.

Timpul de preparare nu durează mai mult de 30 de minute astfel încât, prăjitura este ideală inclusiv daca sunteţi anunţaţi „în ultimul moment” că urmează să aveţi musafiri.

Pentru o porţie întreagă (repet: dacă sunteţi 4-5 persoane este suficient o treime sau jumătate de porţie) aveţi nevoie de:

250 g zahăr

5 ouă pe lângă care mai adăugăm 5 gălbenuşuri

250 g ciocolată neagră (eu am folosit Milka din cea cu 55% cacao. Dacă folosiţi acelaşi sortiment vă recomand să mai adăugaţi şi puţină cacao separat, dacă nu, puteţi folosi o ciocolată cu o concentraţie mai mare de cacao)

125 g făină

250 g unt + 50 g

Intr-un vas amestecaţi zahărul cu ouăle iar într-altul topiţi la bain mariesau microunde ciocolata şi untul. Amestecaţi cele două compoziţii şi încorporaţi făina. Aluatul obţinut se toarnă în formele de prăjitură tapetate anterior bine cu unt (cele 50 g) şi se lasă între 8-10 minute la cuptor la foc mediu. 

Eu o recomand servită cu îngheţată de vanilie.

moelleu1moelleu2

sursa foto

 

 

Anunțuri

2 gânduri despre „Ceva dulce care „merge” cu îngheţată

  1. Desertul acesta l-am mancat doar la restaurant. La un singur restaurant, si anume Chocolat si l-am declarat ca fiind cel mai bun desert din lumea aceasta. Vine impreuna cu sorbet de zmeura, sos de ciocolata neagra, ceva zmeura asezata pe sos si putina menta in varful sorbetului. Precizare: mie nu imi plac dulciurile, dar acesta e ceva cu totul special. Nu am incercat sa il fac acasa pentru ca simt ca as strica experienta placuta pe care o am in cele 2 dati pe an cand merg sa il mananc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s