Povestea cu nasii sau cum am ajuns la Sibiu

Povestea cu naşii începe în urmă cu vreo 8 ani. Fiind studentă la 30 de km de casă puteam face naveta cu autobuzul sau trenul. Aşa că aveam de ales între a plăti 5 lei (*2 – mă şi întorceam după amiaza) mergând iarna în autobuze îngheţate deseori şi înghesuită în picioare vs 2 lei la personal (care parcurgea oricum tot în 1 h distanţa) sau 9 lei la accelerat (ăsta mergea mai repede. In 45 de minute eram la destinaţie).

Frigul era cum era (îmi luam o geacă în plus), înghesuiala – după 1 an de făcut naveta te înveţi să mai laşi ruşinea de-o parte şi te înghesuiai şi tu, hop-ţop repede în autobuz şi prindeai loc însă cel mai mult ne plăcea mersul cu trenul. Spun că NE pentru că în acea perioadă am cunoscut 5-6 persoane minunate. Elevi, studenţi pe care fie îi găseam deja în tren fie se urcau pe parcurs. Am împărtăşit unii cu alţii poveşti, probleme, bucurii. Ne machiam (ne machiam însemnând inclusiv machiam băieţi şi apoi ei mergeau prin sat aşa până acasă), ne pozam, sunam lume la întâmplare, ne făceam planuri. A fost o perioada foarte frumoasă şi plăcută. In ceea ce priveşte trenul personal am cumpărat întotdeauna bilet. De ce să dai naşului 2 lei când oricum eşti student şi dai pe bilet 2 lei?

In ce priveşte acceleratul însă, aveam 24 de cupoane pe an. Deci 2 săptămâni puteam merge la preţul de 4.5 lei drumul. După care plăteam câte 18 lei pe zi. Nu. Nu mai suna bine. Aşa că, spre amuzamentul nostru la accelerat mergeam cu naşul. Fiecare dintre noi punea câte 2-3 lei, strângeam de la toţi suma respectivă până ajungeam la 10-15 bacnote de câte un leu. Ii împătuream şi când ajungea controlorul întindea unul din noi banii. Gata. Acum nu vă gândiţi că noi eram nişte tineri hoţi şi alţii erau mai de doamne ajută. Toată lumea făcea la fel. Ba chiar oameni serioşi şi în putere care se duceau la oraş să facă pe bolnavii ca să cerşească dădeau câte un singur leu, uneori nimic.

Azi aşa mâine aşa până s-au scos trenurile. Principala problemă chiar cred că a fost preţul transportului. Nu mi se pare suma de 9 lei potrivită pentru o distanţa de 30 de km.

3 ani mai târziu (cam atât a fost pauza cred), un privat a adus trenurile înapoi pe ruta noastră. S-a zvonit şi auzit că preţurile or să fie acceptabile iar controlul se va face cu adevărat astfel încât nu unul să plătească şi altul ba. 

Ce să vă spun? Un bilet este cu 50 de bani mai scump sau mai ieftin decât la autobuz. Mi se pare un preţ foarte bun pentru ceea ce se oferă. Căldură, spaţiu şi incredibil dar…net wireless. Da, ştiu, în ziua de azi toţi avem 2 GB, 5GB, 100 de GB dar chiar mi se pare un plus. Până când, ce să vezi. Mergeam anul trecut cu trenul şi de absolut fiecare dată am văzut oameni care merg tot cu naşul. 

tren

SPRE DEOSEBIRE DE…

Duminică, după o zi jumătate de concediu petrecută la mine acasă (ducându-l pe bietul băiat crescut în Bucureşti şi apoi mutat într-o ţară în care altitudinea maximă e de 300 m pe toate coclaurile, dealurile, grădinile, casele părăsite şi locuite în schimb de sute, mii, milioane de purici, stadioane şi nebunii) trebuia să plecăm la Sibiu. 

Am sunat cu o zi înainte să fiu sigură că există (încă) autobuzul de Sibiu dar m-am gândit că nu are rost să aflu dacă până în Târgovişte (de unde luam acel unic autobuz) am cu ce ajunge. Şi vine duminica şi stăm. La început nu vorbim unul cu altul (ne certasem). Apoi îi zic că e posibil să nu avem cu ce ajunge la Târgovişte. Moment în care ne-am enervat amandoi. Apoi îi zic că sigur nu avem cu ce să ajungem pentru că trebuia să treacă autobuzul până acum. Apoi întreb alt călător dacă ştie ceva şi spune că nu, autobuzul ăla nu circulă duminica. Şi uite-aşa mă agit şi ţip la omul de lângă mine care nu avea nicio vină că nu mă interesasem eu de autobuz. Da, recunosc, ruta aia am preferat-o încă de când am locuit în Sibiu. 1. In timpul săptămânii şoferul locuieşte cu mine în oraş şi mă lua de la poartă coborând tocmai la Sibiu 2. Niciodată regiunea Braşov-Sibiu parcursă cu orice mijloc de transport nu o să se compare cu Valea Oltului 3.De la prima mea vizită la Sibiu am fotografiat (de fiecare dată indicatoarele de prin Piteşti. Ce dacă mai aveam deja 50 de variante ale aceloraşi indicatoare???) şi, de un an jumătate încoace Stefăneştiul, oraşul de lângă Piteşti are un loc special în sufletul meu. 

Eh, până la urmă am luat autobuz până la Braşov şi asta a fost. APROAPE asta a fost. In apropiere de Braşov am zis să verificăm cu ce mergem mai departe. Cea mai bună variantă (din punctul meu de vedere) era un tren personal care avea să plece spre Sibiu la puţin timp după ajungerea noastră în autogară (După părerea lui, un drum de 4 ore cu trenul care oprea în TOATE staţiile chiar nu era o variantă bună). Nu ştiam exact la ce oră coborâm din autobuz dar, surpriză! 

Cu 4 (PATRU) minute înainte de plecarea trenului din Braşov, autobuzul oprea motorul. Am alergat până pe peron în speranţa că poate-poate mai reuşim să urcăm. Imi era ruşine să întreb dacă putem lua bilet din tren dar am zis fie ce-o fi! EL încă mai spunea că e o idee mai bună să aşteptăm-ne plimbăm o oră jumătate până pleca un autobuz.

Controlorul ne spune, strâmbând din nas că fie, ne dă bilet în tren. Şi ne-a comunicat un preţ pe bilet cu 10-15 lei mai mult decât valora. Am zis nervoasă un NU, MULŢUMESC, am întors spatele şi am plecat. Foarte repede a venit însă după noi şi ne-a spus că o să ne ceară exact preţul obişnuit. 

Eu am urcat bucuroasă, EL încă avea dubii. Dacă ne cere mai mult? I-am spus că asta e. Spunem că nu plătim şi coborâm. Mare scofală! Numai să nu nimerim o staţie unde gara e departe de drumul principal că asta ne e! 

Cu o seară înainte mă supărasem. De dimineaţa ne certasem, în staţie nevenind autobuzul ne certasem, în autobuzul de Braşov ne certasem, ba chiar şi în tren am făcut acelaşi lucru. Mai mult, cred că melcul mergea mai repede decât trenul iar căldura începuse să se facă simţită, la fel ca şi mirosul neplăcut. Numai controlorul nu mai venea. 

Nu ne.a deranjat că a venit puţin mai târziu. Ştiţi vorba aia, controlorii sunt oameni şi ei. Probabil ne dădea un bilet cu un număr mai mic de km iar restul banilor îi oprea şi el pentru acasă – pentru copii sau ceva. Amândoi trebuia să plătim pe bilet 50 de lei. Ne trezim că ni se cer 35. Ni se taie bilete care valorează exact 35. EL îi roagă pe controlor să accepte 10 lei în plus însă nu acceptă. Ia banii, primim rest şi pleacă. 

Săracul om! ne spunem uitându-ne unul la altul. Mai târziu când se întoarce îl rog să accepte 10 lei ca semn de recunoştinţă pentru că ne-a ajutat să prindem trenul. Nici n-a vrut să audă de aşa ceva.

Ştiţi că se spune că-n Ardeal oamenii sunt mai altfel. Deh. Se pare că şi controlorii sunt corecţi. Nu că ei n-ar fi oameni.

trrn1

 

Anunțuri

Un gând despre „Povestea cu nasii sau cum am ajuns la Sibiu

  1. De multe ori rămânem uimiți că oamenii mici fac lucruri atât de mari. Și chiar e ceva „mare” în lumea în care trăim. M-a bucurat finalul, indiferent de motivul care l-a făcut pe controlorul ardelean să aibă o astfel de atitudine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s