O zi din viata unei stampile

Uneori am o imaginaţie bogată. Imi amintesc primul seminar din facultate, cel de filosofia limbajului şi semiotică când întrebaţi fiind dacă suntem e părere că imaginaţia are limite am răspuns grăbită că nu. Imaginaţia este ceva atât de vast, de infinit aproape încât, cu siguranţă este fără limite. Aveam să aflu atunci, cu exemple că ba da, are. 

Imi place să îmi imaginez, să mă pun în locul copiilor, a oamenilor maturi, a plantelor, a animalelor, în locul aproape al oricui şi a orice însă…nu al unei ştampile. Chiar, voi v-aţi pus vreodată în locul uneia? Sunt sigură că nu!

Gândindu-mă acum la ştampilele copilăriei mele pot spune că au fost 3. Prima a fost a familiei. Comandată de la Bucureşti. Având o mică afacere au avut neaparăt nevoie de una. Aşa că, ai mei apreciind calitatea au cumpărat-o de la cea mai bună firmă. Ştampilam tot ce nimeream cu ea. Foi, mâini, pereţi:)

A doua, tot a familiei. Insă din altă categorie. Era veche. De prin anii 30. Era o ştampilă datieră. Mă uimea faptul că eu trebuia să scriu mereu, în dreapta sus, în caiet data când de fapt totul era atât de simplu. Puteai apasă pe o ştampilă şi…gata. Da, ştampila aceea era genul de lucru vechi şi bun care nu se strică cu una, cu două şi nici măcar cu 60 (de ani!)

Cea de-a treia era cu cerneală roz. Hmmm ciudat, nu? Care document are crebilitate când vezi o pată roz? Exact! Niciunul! Pentru că era o ştampilă pentru copii. Era la set de 2 – una roz şi una verde. Imi cumpărasem atât eu cât şi prietena mea, Mira, ştampilându-ne cât era ziua de lungă. Era un fel de înlocuitor pentru tatuaj;) şi avea imagine cu Sailor Moon:)

Mai târziu a mai existat o ştampilă despre care o să vă povestesc, făcând parte tot din categoria stampilă datieră . 

Este frig. Temperatura este de aproape negativă iar eu încerc, cum-necum să mai dorm. Ştiţi cum e să fie frig, să fii peste măsură de obosit şi să te mai şi gândeşti că în câteva ore o iei de la capăt? 

Un sunet automatizat se aude, uşa se deschide iar un om îngheţat de frig se apropie spre mine. Mormăie şi înjură ceva, nu înţeleg ce şi, necontând că este abia 5 dimineaţa iar soarele urmează să răsară abia peste 3 ore, pornim la muncă. Incearcă să schimbe dată – lucrul acesta mă bucură. E ceva nou în fiecare zi. Insă are mâinile îngheţate şi nu reuşeşte. Porneşte motorul şi în curând temperatura devine acceptabilă. Incepem muncă. Ştampilează câteva bilete şi apoi mă pune în cutia lui. Chiar dacă poate părea că răul atunci începe nu-i chiar aşa. Chiar îmi place. In maşină se încălzeşte din ce în ce mai tare, avem muzică, iar câte lucruri aud eu zi de zi de la fiecare pasager în parte!!! nu vreţi să ştiţi! Am o viaţă frumoasă deseori.

Intr-adevăr mai şi muncesc. Uneori ştampilez 300 de bilete pe zi dar ce să-i faci? Asta-i viaţa, nu? Uneori mai şi muncim!

datiera

Proba aceasta a fost propusă de Colop la concursul SuperBlog din această toamnă. Cei de la Colop şi-au  format o clientelă în cei peste 10 ani de când se află pe piaţa de profil din România. 

Ştampilele Colop sunt fabricate în Uniunea Europeană în Austria şi Cehia iar speciale le face, pe lângă calitate şi faptul că sunt prietenoase cu mediul înconjurător, astfel ștampilele sunt realizate din plastic reciclat sau din materiale inovatoare – biopolimeri biodegradabili.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s