Nu e roz. E verde, portocalie, mov, galbena

Când eram acasă jucam Farmville. De la 6 dimineața până la 12 noaptea. Zi de zi. An de an:) Unii beau, alții fumează, alții fac cine mai știe ce. Asta era obsesia, viciul și hobby-ul meu. Mâncam jucându-mă, mă uitam la filme în timp ce mă jucam…Eram toată un zâmbet. Cine n-ar fi dacă asta s-ar întâmpla să îi ocupe toată ziua???

La Sibiu apoi zâmbeam toată ziua. Era orașul meu preferat. Și nimic în acel loc nu m-ar putea întrista. 

La București…știu că era o dimineață de luni. Lucram de la o firmă de telefonie. Mă întâlnisem la metrou cu un coleg care abia mergea de somn. Eu radiam, țopăiam, vorbeam o grămadă. S-a uitat la mine mirat și a întrebat dacă-s dependentă de cafea. Câte căni ai băut de dimineață de ai atâta energie? m-a întreabat.

I-am spus că nu beau cafea. Niciodată. Dar că am energie. Intotdeauna. Mi-a spus că n-a mai văzut o astfel de persoană. Mi-a spus că lunea la 7.30 NIMENI nu are energia mea. Nici măcar oamenii care beau muuultă cafea. 

Apoi, într-o altă dimineață de vineri mi-a spus același lucru. Bine, el era pe genul club/hip-hop. Știa că eu nu ies în cluburi așa că presupusese totuși că-n weekend mă odihnesc de-s așa fresh lunea dar…vineri? Cum eram atât de plină de energie și vinerea?

Așa-s eu. Plină de viață, râd mereu și mult. Din tot sufletul. Pot să dorm de la ora 23 la 7 a doua zi. Sau de la 5 dimineața până la 7 – 2 ore mai târziu. Aceeași energie o am. Pentru că știu să strâng lucrurile pozitive.

Mă înconjor de culori. Haine colorate, machiaj colorat. Camera mea e un turcoaz aprins și am fluturi albaștrii cu sclipici lipiti pe pereți. Totul pentru mine e CULOARE. Am învățat să apreciez mai mult lucrurile care mă fac fericită și să nu îmi mai pese de lucrurile urâte sau negative. In fiecare lucru mai puțin plăcut găsesc câte ceva foarte amuzant. Din fiecare moment petrecut cu oameni dragi aleg ceva – un anumit gest, lucru sau cuvânt pentru sertărașul cu lucruri frumoase. Le înmagazinez iar la nevoie apelez la memorie. Memoria mea de elefant 🙂

Și pentru că povesteam că sfârșitul de an a fost puțin mai dificil și m-am cam enervat, o să vă spun și că această primă săptămână a continuat puțin în același mod. Până azi când am realizat că nu trebuie să mă gândesc la faptul că trebuie să renunț la niște dorințe pe care le aveam, niște povești în care mă vedeam cumpărând flori, purtând fustă, locuind în mansardă sau într-un apartament șmecher. Ultima oară când am exclamat extaziată WOW CE APARTAMENT/GARSONIERĂ MIȘTO!!! a fost când am aflat că intrai în cameră apoi, urcai din cameră niște trepte iar sus era un pat. Atât. Patul. Și din el aveaio imagine asupra întregii camere. Iar dușul. Vaaai cum arăta dușul!!! Țin minte comentariul meu: VREAU ȘI EU ÎN ACEA ȚARĂ! Dar aflasem că respectivul chiriaș se mutase. (Ionuuuuuț am auzit că ai avut o garsonieră superbă!)

Da, trebuie să modific ceva lucruri în viața mea. Dar nu mă plâng. Pentru că am niște oameni carora le sunt atât de dragă încât oricât aș displăcea cuiva…nu poate compensa lucrurile drăguțe pe care mi le oferă oamenii speciali. 

Și pentru că tot povesteam de culori, în urmă cu un an jumătate am cumpărat din Olanda o vedere. Am vrut să i-o trimit profesoarei mele preferate. Dar apoi mi s-a părut prea colorată pentru o persoană atât de sobră și seri0asă precum profa mea.

Acum, un an jumătate mai târziu respectiva felicitare a ajuns la mine. E motivul meu acea felicitare.

Motivul de a zâmbi.

De a mă bucura.

De a îmi începe zilele în cel mai frumos mod și de a le încheia fericită

 E …culoarea care îmi amintește de lucrurile frumoase din viața mea.

Nu e roz. Poate nici nu am o viață roz. Pentru că a avea totul în jurul meu ROZ m-ar putea plictisi la un moment. Cine ar dori să vadă totul în roz?  E verde, portocalie, mov, galbena. Fiecare culoare reprezintă o emoție.

poza-profil

Imi amintește că există oameni care mă ajută. Cu localizări de semnal, cu sfaturi, cu o plimbare prin București de la Victoriei până la Apărătorii Patriei pe jos, oameni care mă ascultă (vorbind 10 ore fără să mă mai opresc), oameni care merg cu mine prin blocuri să ciocănim la uși și apoi să fugim, oameni care merg în locații dubioase și în principal de care n-a auzit nimeni (nah! A auzit careva de Trestieni, județul Giurgiu??? Eram sigură că nu!!) oameni în fața cărora mă prostesc, strâmb sau știu eu ce mai fac iar ei…ei sunt acolo. Și le e drag de mine! 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s