Ce fac cand nu lucrez

Postarea de astăzi este despre mine. Despre ce fac când nu sunt la muncă, ce fac în pauzele de la muncă, ce fac în general. 

M-am gândit astăzi destul de mult la această postare și la faptul că este una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea. In general sunt optimistă și îmi place să consider că fiecare zi a mea e minunată însă acum, pe toate planurile îmi merge…atât de bine!!

Să vă povestesc întâi ce fac când nu sunt la muncă. Ar putea să pară că nu prea am ce face. 2 zile pe săptămână lucrez 10 h30 la care se adaugă cel puțin 2 drumul dus-întors. Apoi 3 zile cu 8 h 30 (+2 drumul) și weekenduri – uneori lucrez sâmbăta sau duminica. Dar…îmi place. Și de fapt am timp de multe lucruri. In principiu par poate plictisitoare, ciudate, obișnuite. Dar mie îmi plac atât de mult!!!

Păi…

In weekenduri merg la Cărturești. Acolo, în Centrul Vechi. De câțiva ani de când lucrez nu îmi place să susțin pirateria. Fie că este vorba de filme, muzică sau cărți. Știu că nu e frumos să merg acolo și să citesc o carte când, de fapt, o pot cumpăra. De fapt atunci când o carte mă impresionează mult o cumpăr. Dar, sunt și momente în care mă așez pe un scaun și citesc. Până la urmă…e spațiu, e cald, e wireless, e muzică, e Cărturești. Imi place mult acolo.

Văd filme franțuzești. Am început să merg la Cinema Elvira Popescu. Se află pe Bulevardul Dacia și au filme…franțuzești. Prețurile sunt asemănătoare cu cele din mall-uri (de fapt ceva mai mici) iar filmele…mișto.:)

Merg la sală. Pentru o persoană care stă în zona Apărătorii Patriei-Piața Sudului și un tip care stă la Gorjului, lucrează în zona Cișmigiu și mai trece și pe la Universitate, a fost greu la început să găsim o sală care să ne mulțumească. Și-apoi am venit eu cu idee pe care o am demult. O sală de la Piața Sudului foarte mișto. Merg de 2 ori la sală (acum pentru că-s și foarte răcită) dar pe viitor voi merge de 4 sau măcar de 3 ori.

Invăț engleză. Nu am dorit în mod deosebit vreodată să o învăț. Dar acum aproape 2 ani am ratat ocazia unui viitor mai bun tocmai pentru că nu știam limba atât de bine cum îmi doream. Acum o învăț …nu știu dacă pentru a mai pleca în altă țară. O învăț pentru că e ENGLEZĂ. Și pentru că oricât de mult îmi place franceza…tot engleza rămâne baza încă.

Ajut. In oraș la mine sunt 2 copii cu o mică…problemă. Când zic copii mă refer că-s copiii cuiva. Căci altfel ambii sunt mai mari ca vârstă decât mine. De fapt nu îmi place să o numesc problemă, nu e nici handicap. Pur și simplu poate s-au născut așa sau poate un vaccin le-a schimbat viața. Ințeleg că pentru boala lor nu există o certitudine – de unde și de ce au luat-o – o au pur și simplu. Când eram mică mă emoționau, nu știam cum să reacționez, mă întristau. Mi-ar fi plăcut să mă joc cu ei pentru că…nu se joacă și cu ei nimeni. Sunt singuri. Dar nu știam cum să o fac. Sunt ei. Sunt singuri (adică au părinți. Care îi iubesc foarte mult, bineînțeles). Acum 2 ani găsisem 3 organizații din București care încearcă să le ofere o viață mai roz și mi-am dorit să mă alătur ca voluntar. Numai că nu mai eram sigură la acel moment dacă vreau să fac lucrurile respective pentru EI sau pentru MINE. Acum, 2 ani mai târziu, îmi doresc în continuare să ajut. Lucru pe care urmează să îl și fac.

Oameni. Nu am fost niciodată foarte prietenoasă. Dar am o viață minunată și datorită oamenilor cu, care interacționez. Lucrând alături de o echipă ce numără în jur de 100 de persoane, existând persoane de vârste diferite și comportamente diferite, sunt câteva care-mi sunt dragi. Și așa realizezi că deși cu Ana C. ești prietenă de pe vremea când tu habar n-aveai de nimic și la fiecare 30 de secunde întrebai ceva ce era simplu, de acum mai bine de un an, acum te împrietenești și cu pitica aia careia îi spuneai mai ieri FATĂ, E BĂRBATUL PERFECT, ȘTII CE E AIA PERFECT? INTREABĂ PE X DACĂ NU AȘA E. Și ea întreabă la rândul ei și primște răspuns: NU, NU E! Sau Venera care se miră că pleacă înaintea mea de la muncă. Sau Cati, Cristina, Gilda. Sau Adriana care a fost „vecina mea” și îmi pare rău că a plecat și o să îmi fie dor de ea. Nicoleta care încearcă să nu greșească ceva și îmi mai cere sfaturi. Sau fata nou angajată. Nici măcar nu îi mai știu numele. M-a auzit vorbind despre sala și mi-a povestit că și ea mergea la aceeași. Ne-am pus pe povestit de parcă suntem prietene de mult timp. Și Tatiana și doamna Mariana. Știu că ele nu îmi citesc blogul dar sunt minunate. Sau…cea mai frumoasă fată. Am vrut de 2 ori să îi dedic o postare. Nu o să îi da numele. Dar e superbă. Mama spune că seamănă cu Grace de Monaco. Și asta e o calitate, bineînțeles. E…atât de frumoasă. Mi-a plăcut din prima zi. Asta întâmplându-se imediat după ce am împlinit 27 de ani. 🙂 Îmi place fata pe care, acum 1 an, când am cunoscut-o reușea să stea cu piciorul pe scaun. Il ținea cumva pe sub ea și mă întrebam: CUM POATE SĂ FIE ATÂT DE SLABĂ și mică???

happy1

Mai sunt apoi oamenii din afara jobului. George. De la Orange. Nu ținem legătura dar e …genial. Cristi. Care nu mă cunoaște așa cum sunt. Imi știe parte dubioasă. In care sunt rea, răzbunătoare, vulgară. De fapt sunt mult mai mult de-atât. E omul care mă știe cât de direct pot să vorbesc, cât de ușor pot face tot felul de tâmpenii. E Ioana, verișoara mea. Nu am avut nevoie în mod neapărat de ajutor. Dar cred că oricând când aș avea nevoie m-ar ajuta cu mare plăcere. 

Și e Andrei. Andrei m-a ajutat când am venit în București. Cândva m-am întrebat dacă de fapt m-a ajutat pe mine sau pe el. Când eram rea spuneam că pe el. De fapt cred că n-a stat să se gândească. A avut ocazia să mă ajute, a vrut să o facă și…a făcut-o. Acum ceva timp circulau niște nenorociți care se ocupau de înșelătorii. Ii sunau pe oamenii în vârstă spunându-le că fiul lor a dat cu mașina peste cineva, îl îmbârligau, aveau sufiente informații despre familia în cauză, modificau pe calculator vocea persoanei în cauză și îți cereau sute de milioane ca să nu îți ajungă copilul la închisoare. Și un membru al familiei mele a pățit așa ceva. Andrei…Andrei e ajutorul meu. Pentru a nu i se întâmpla mamei așa ceva.

Andrei este omul care avea 1000 de motive să se supere pe mine și nu a făcut-o. Poate pentru că nu i-a păsat. Poate pentru că a ignorat. Dar, de ceva timp m-am schimbat. Sunt directă, sunt deschisă – ar spune mulți. Am tupeu și sunt vulgară. Între acești oameni Andrei este singurul care nu vede asta. El știe că-s copil cuminte, inocent, drăguț. El știe ce și cum sunt. Și nimic nu poate schimba asta (nimic în afară de bunii lui prieteni atunci când sunt în zonă – asta e gluma noastră veche). E omul care atunci când comentariile și lucrurile urâte îmi sunt aruncate în față, râde. Râde de fraierul care comentează aiurea. Știe că ĂLA e un frustrat. Că eu sunt…așa cum m-a cunoscut.:)

Sunt fericită pentru lucrurile minunate care se întâmplă uneori. A fost prin octombrie o seară superbă. Am fost acasă și am ieșit cu un prieten pe care nu îl mai văzusem demult. Ne-am plimbat cu mașina. Mult. 50 de km dus și 50 întors. Am râs, am glumit, am făcut complimente, am fost razna. Și apoi am oprit la munte. Era trecut de ora 23 și ne-am uitat la stele. Nu e un om romantic. Nu îmi plac oamenii romantici. E …neromantic incurabil. Dar ne știm de la început de liceu. Și face uneori lucruri frumoase. Foarte rar. Dar să mă scoată cineva la ora aia din casă pentru a admira la munte stelele e…superb. 

Ce mai fac când nu lucrez? 

Păi mă ocup de AVON. Da, sunt reprezentant. Imi place la nebunie, fac calcule, car produse, lipesc prețuri. Afacerea asta cu AVON îmi aduce și ceva bani în plus dar mă și apropie de oameni. Da, nu-s prietenoasă, așa cum spuneam. Dar de când sunt reprezentant și am motiv să intru în vorbă cu niște colegi cărora în primul an la job nu le adresasem niciun cuvânt, totul e mult mai roz 🙂 

Joc Farmville. Știu, să-mi fie rușine. Pot să fac ceva mai interesant. Mie îmi ziceți? Joc din anul 3 de Jurnalism – asta se întâmpla acum 8 ani. Și am jucat cu o singură pauză. De 1 an. Atât. E ca un drog. Și nu pot să nu joc. La început îmi plăcea mai mult Treasure Isle dar după 2 ani l-au scos. Așa că am rămas cu Farmville.

Mă joc…cu puzzleuri. Da, e un domn care obișnuiește să îmi scrie comentarii vulgare pe la postări. In principiu, știindu-mă că nu-s o persoană care ține lucruri pentru ea ci le împărtășeste în stânga și  în dreapta pe toate, s-a gândit că nu o să realizez cine e EL. De fapt, am învățat să nu mai spun totul în gura mare. El e un frustrat pe care îl macină faptul că nu am avut o relație. Și oricâte indicii îmi lasă pentru a mă gândi că e persoana care vorbește cu făcui mâncai mersei fusei …și oricâte ip-uri de Ștefănești își pune la comentarii…degeaba se dă cine nu poate să fie. Situația e amuzantă. La fiecare comentariu râd la muncă alături de Ana de mă prăpădesc. Așa că, dragule, îți mulțumesc. Iar dacă vreodată o să fiu tristă iar tu vei crede că un comentariu mă va întrista și mai mult, o să îl sun pe Andrei. Care o să mă asigure că eu sunt tipa pe care o știe el. Nu pe care crezi tu că o știi!:)

happy

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s