De ce sa ai un prieten psiholog?

Au fost perioade în care mă apropiam de o categorie de oameni: ingineri. Aș spune ingineri în calculatoare (asta înseamnă programator, nu?) = AUTOMATICĂ. Dar a mai fost și o excepție. Era un nume de facultate despre care, la acel moment țin minte foarte bine ce am zis. Eram la munte, încercam să cobor în niște sandale înalte (eu nici pe trotuar nu pot merge cu așa ceva d-apoi la munte) până lângă râu. Atunci am spus Doamne ce nume lung are facultatea asta, nu o să știu niciodată să îi spun tot numele (era vorba de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației. Și am reținut numele mult mai repede decât mă așteptam). 

Știți tocilarii ăia? Aia din serialele americane? Sau pe cei de la Harvard, MIT sau Princeton? Cei care arată ca Josh Brener? (Josh Brener e un actor. Seamănă cu unul din tipii din Beatles + tocilar. A și jucat în The Internship, o comedie cu 2 oameni de vânzări care odată concediați și-au încercat norocul la un internship la Google. Da, Josh Brener a fost o alegere perfectă pentru postul de asistent/seminarist la Google)

josh

Apoi tocilar mai înseamnă oricare din tipii din The Big Bang Theory. E vorba deseori de un anume fizic, dar și o atitudine diferită față de alte categorii (de absolvenți de la alte facultăți:) )

De curând am un prieten mai diferit. Absolvent de Psihologie. Masterat în Psihologie. Doctorat în Psihologie. 

In primul rând știu să fac diferență între Psiholog și Psihiatru. In primul rând în ceea ce privește studiile. Și probabil un psihiatru poate să fie și psiholog dar invers nu. Apoi, în principiu oricine poate să fie absolvent de Psihologie (și la distanță și la fără frecvență și la zi, și cursuri online și cursuri prin corespondență) spre deosebire de Psihiatrie. Bineînțeles, există și absolvenți de Psihologie foarte bine pregătiți. Sper că s-a înțeles ce vreau să subliniez de fapt. Că Psihiatria e o specialitate a Medicinei – facultate mult mai grea decât Psihologia. 

Ziceam de prietenul meu cu Psihologia. Acum că-i vorba de Logopedie, Psihologie, Psihopedagogie, toate-s cam ramuri ale…ale oricui sunt. Imi amintesc că eram mică și mergeam la logoped. In ziua de azi este o modă, atunci era o necesitate. Aveam o problemă cu…literele. Nu știam să diferențiez B de P, C de G, D de T, F de V, S de Z. Culmea cu literele R și L n-am avut problemă. Aveam senzația că se aud la fel așa că scriam cuvintele cum îmi venea pe moment. Nu-mi amintesc dacă am mers mult timp sau nu dar culmea, problema s-a rezolvat. Imi plăcea mult de doamna. Imi amintea de educatoarea mea. Niște femei foarte frumoase și elegante:)

Așadar acest nou prieten e…mișto. Nu e nevoie să îi povestesc chestii și apoi să specific „știu că sună dubios ce vreau să zic…de fapt…” și nici „omu-mi plăcea la nebunie. Aaa și câștiga 3000 de euro pe lună, bine, n-aș vrea să crezi că-s materialistă, doar zic…” Nu. Să ai un prieten psiholog te scutește de multe explicații. In fața lui nu trebuie să faci pe fata timidă sau pe fata cu tupeu. 

Intrebam în urmă cu vreo lună 2 persoane cum mă consideră mai degrabă a) timidă sau b) tupeistă? Normal, oricine știe că-s timidă!!!! Primul mi-a zis CU TUPEU! (Am făcut o față…cu tupeu? EU? Cumpără o persoană produse de la AVON în valoare de 100 lei de la mine. Trec 3 luni și nu le plătește. Imi zic – eh, mi-e rușine să îi zic. Până la urmă am pierdut eu mai mulți bani! TUPEU? Care TUPEU???) 

O întreb pe a doua. Imi spune că în egală măsură. IN EGALĂ MĂSURĂ? Mi-a explicat că atunci când e vorba de lucruri intime, care țin de relații, sunt foarte timidă. Dar în rest am tupeu. Și spun întotdeauna ce gândesc, ce simt, ce vreau, ce consider că merit!

Cu noul meu prieten nu e nevoie de nicio explicație. El știe mai bine decât mine cum sunt. El știe că-s imprevizibilă și nu nehotărâtă. El știe că îmi place să fac surprize atunci când apar neanunțată și nu faptul că-s nesimțită căci așa ceva nu se face ci trebuie să anunți înainte.

 El știe că uneori ajut și mă implic în diferite lucruri pentru că acele lucruri au legătură cu oameni din trecut. Dar, de asemenea știu că nu o fac din răutate, o fac pentru că îmi place să ajut.

El știe că atunci când vine un cerșetor perfect sănătos (care nu are nicio problemă care să-l facă să nu-și poată câștiga pâinea MUNCIND) și îi zic N-AM!!!! LASĂ-MĂ!!!  de se sperie și rămâne șocat, de fapt n-o fac din răutate, ci o fac din sensibilitate.

El știe să înțeleagă fiecare gest, fiecare cuvânt și fiecare acțiune. 

El știe de ce lucrurile perfect normale petrecute în compania cuiva nu au fost la fel de normale în compania … altcuiva (altcuiva mult mai apropiat de mine). 

El știe de ce sunt extaziată când unele persoane sunt romantice și deranjată (plictisită) când sunt altele. El știe de ce unele persoane îmi spun că-s prea romantică iar alțele că sunt o neromantică incurabilă

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s