Oameni dragi – Domnișoara

Dacă începeam ieri să scriu postarea aceasta probabil că o scriam mai în amănunt. Astăzi parcă o parte din vorbele dânsei s-au mai pierdut. Știu în general ce mi-a spus, știu ce am simțit și știu lacrima care s-a strâns iar în momentul în care am clipit a curs. 

S-a format urmând ca apoi să îmi coboare pe obraz nu gândindu-mă la mine ci la o relație. A cuiva drag. Cât de tristă e viața uneori. Nu cu mine. Ci așa…

Concediul acesta am decis să îl petrec acasă. Nu am ținut neapărat însă ultimele concedii…Eu, fată crescută 26 de ani aici dintr-odată am plecat. Și vin rar, pentru puțin timp. Sunt lucruri care-mi displac dar și multe care îmi plac. De fapt cel mai mult îmi plac nu atât lucrurile cât oamenii. Ultimul concediu l-am petrecut în București. Penultimul în Olanda. Antepenultimul la Sibiu și mare, ante-antepenultimul 3 zile acasă, ante-ante-ante în Olanda și tot așa. 

Acum am venit pentru că îmi doream să ofer o floare. Profei de franceză, celei de Geografia Populației, să merg la soră-mea să mă joc cu pisicile (pe care le are deja de 4 ani și pe care nici nu le-am cunoscut), să o văd pe doamna Aurelia pe stradă și pe tanti Mimi, pe tanti Cati și tanti Corina, să mă văd cu nu știu ce prieten și prietenă, să merg cu mami la cumpărături și la medicul de familie.

(Am mai vrut să merg la Câmpina și Drăgășani, ba chiar și la Sibiu. Am eu niște pitici pe creier când vine vorba de anumite orașe și anumite anotimpuri. Sibiul și Amsterdamul sunt 2 din ele.)

Am bifat cam tot ce mi-am dorit. Mai puțin paranteza de mai sus. Știam că nu voi avea timp.

Incă de când am discutat cu domnișoara de franceză mi-am dat seama de un lucru pe care în urmă cu vreo 4 ani mi-l spunea cineva. Că ar trebui să apreciez lucrurile frumoase și să mai uit din cele neplăcute. Gândeam atunci că a le uita sau a trece peste cele neplăcute va avea ca și consecință repetarea lor. Nu. De fapt e fals. Lucrurile frumoase sunt într-adevăr cele care contează. Și i-am vorbit domnișoarei cu o pasiune și o fericire incredibile. 

A doua zi a urmat să merg la Târgoviște. Emoțiile nu o să le compar cu cele avute cu vreo altă ocazie. O să spun doar că am avut foarte multe emoții. Am cumpărat un buchet frumos de frezii (există vreo persoană căreia să nu îi placă freziile? Până și eu – care prefer bulbi sau plante în orice alt mod dar nu tăiate pentru pus în vază – ador freziile!!!) și am vrut să îl ofer unei persoane extrem de dragi. Căreia i-aș povesti toată viața mea, toate experiențele, toate trăirile, toate sentimentele. Dar pe care nu i le-am povestit niciodată. Din respect. 

Le-am oferit unei persoane exigente. Unei persoane alături de care mi-am dorit întotdeauna să scriu un articol dar a cărei exigență o cunosc. Unei persoane pe care o iubesc. Pe care am crezut că nu o voi dezamăgi niciodată. Niciodată până când i-am zis că … de la Târgoviște am plecat la Sibiu, am lucrat, am plecat, înapoi la Târgoviște și de acolo la București. Iar ca răspuns mi-a spus că ar trebui să îmi pun ordine în planuri și gânduri și să hotărăsc ce aleg să fac. Atunci m-am simțit foarte nefericită, neînțeleasă și…ciudat în general. Până în ziua în care…mi-a fost foarte dor de dânsa. Și de atunci, de trei ani, îmi doresc să o revăd. Dar nu am avut niciodată timp. Am revăzut-o zilele trecute. 

Timp de 3 ani m-am întrebat cum îi pot spune eu că lucrez la un call-center sau la o recepție? Nu e o rușine, nu e un minus ceea ce fac dar mă știe altfel de persoană și era genul de om căreia nu simțeam să îi spun ce lucrez. 

A fost una din primele întrebări. Și mi-a spus că se bucură foarte mult pentru mine dacă îmi e bine. M-a felicitat. Mi-a spus că mă știe și știe că m-aș descurca oricând și oriunde. Și, atunci când cuvintele acestea vin de la persoana cu renumele de CEA MAI EXIGENTĂ (da, e o persoană exigentă. Tocmai asta mi-a plăcut cel mai mult) te simți fericit și împlinit. 

Apoi am adus vorba de fosta mea relație. Singura dealtfel. Când am realizat că deja îi povestesc că scrisul de pe vedere este al fostului prieten am vrut să încerc să rezolv și să mă corectez. N-am avut cum. Mereu am fost de părere că nu vorbești despre relații cu o persoană ca dânsa. Dar și faptul că, în general, nu îi place subiectul RELAȚII. Am încercat să schimb subiectul dar dânsa a întrebat… FOSTUL?

Am zâmbit și i-am spus că da, e fostul. Dar să nu creadă că sufăr sau ceva. De fapt e ok. Vorbim zilnic și știți câte i-am povestit despre dumneavoastră? Tot timpul mi-am dorit să vă cunoască. Chiar ieri îi ziceam că vă voi vizita și dacă dorește să vă transmit ceva.

Da, fostul e genul de bărbat cu anumite calități care-s mai răruțe astăzi. Este acel gen de bărbat pe care doamna respectivă l-ar considera special. Nu știu dacă faptul că peste câteva luni o să aibă diploma de doctorat cântărește neapărat mult. Aș spune și da și nu. Da pentru că e un efort intelectual pe care îl depui în acest sens. Că un doctorat spune CEVA despre tine (dacă mai e și făcut într-un domeniu dificil cu atât mai mult). Că DA pentru că ai capacitatea de a înțelege altfel lucrurile. Și NU pentru că știu oameni cu studii de licență care câștigă mai bine decât oameni cu doctorat (mă refer doctorat în domenii apropiate) și pentru că nu un doctorat te face OM. Mă întreba odată cineva dacă m-aș gândi măcar să ies cu un om care are 12 clase și nu studii superioare. Dacă m-aș gândi?? CLAR DA! Intr-adevăr am ieșit cu o singură persoană care avea 12 clase dar a fost un om foarte drăguț. Și doar diferența de 4 ani dar și timiditatea exagerată a amândurora m-au făcut să nu mai ies. 

Buuun. Era vorba de genul fostul. Da, e deștept, are studii, în același timp face surprize, gesturi frumoase, e tandru, nu se ceartă cu tine și te lasă să te cerți până îți dai seama că nu se merită să te mai cerți singură. 🙂 

Domnișoara, profa, mi-a spus niște lucruri foarte frumoase. Despre relații. Despre maturitate și civilizație. S-a bucurat că încă vorbim. Mi-a spus că tot mai puțini oameni din foste cupluri mai țin legătura după încheierea relației. Că a rămâne în relații bune e semn de civilizație. Mi-a spus că mă știe și e sigură că e un om într-adevăr deosebit. Mi-a spus că relațiile la distanță sunt grele și e nevoie de sentimente extrem de puternice pentru a funcționa.

Mi-a spus că în viață a învățat că uneori despărțirile au loc pentru că așa e cel mai bine. Despărțirile au loc cu un scop. Și că înseamnă că nu era persoana potrivită aceea de care ne-am despărțit. Și atunci mi-a curs o lacrimă. Nu era vorba despre relația mea. Era vorba despre o relație între doi oameni maturi. Care s-au ajutat. Care au lucrat împreună. Care au fost împreună. Probabil un deceniu. Și la un moment dat ceva a apărut. Nu știu ce. Dar s-au despărțit. Doamna din relație e puternică. E minunată. Vorbește, în cadrul locului de muncă despre FEMEI, rolul FEMEII, situația FEMEII, modul în care țări precum Franța sau Anglia ori Austria sprijină femeia și mama, despre starea de sănătate a FEMEII. Doamna din relație e specială și independentă. Dar poate și ea a simțit un gol la un moment dat. 

Mda, profesoara mea s-a gândit că lucrurile spuse mă întristează și de aceea îmi curge o lacrimă. De fapt nu. Mă emoționa puterea femeii pe care am descris-o mai sus.

Mi-a vorbit frumos. Pe dânsa a impresionat-o cât de frumos pot să vorbesc despre fostul. Pe mine m-a impresionat că mi-am permis să deschid un astfel de subiect dar și faptul că nu mi-a zis să închid un subiect atât de neprofesional ci, pe deasupra mi-a mai și vorbit cu drag și din suflet. 

Mi-a spus că poate pe acest fost l-am cunoscut cu un scop. Că e sigură că am avut ce să învăț de la el. Că se bucură că am vizitat locuri atât de frumoase. Dar că…Europa e mare și că poate trebuie să o descopăr pe mai departe în altă companie.

Nu citește cu siguranță postarea mea căci nu știe măcar că am blog. Vreau să spun că profesorii care nu mi-au fost dragi au fost câțiva. Foarte puțini de-a lungul celor 19 ani de studii. I-am iubit deopotrivă pe cei exigenți cât și pe cei apropiați nouă, i-am iubit pe cei care predau cursuri dificile sau ușoare dar și pe cei care aveau niște cursuri IMPOSIBILE (după părerea mea. Geologie de exemplu. Sau hidrogeologia sau orice curs din categoria asta. Te uitai ca mâța-n…orice. Calendar, lemne, sau cum mai e expresia. Dar erau niște profesori minunați. Care deși dacă voiau dădeau note sub 4 unui procent de 90% din studenți, nu au făcut-o:) )

Totuși domnișoara, pe lângă un prim curs minunat (Da, Geografia Populației va rămâne oricând preferatul meu:) ), pe lângă exigența de LA MINE LA CURS NU VORBIȚI, NU MÂNCAȚI, NU VĂ JUCAȚI PE TELEFON!!! rămâne profesoara mea preferată într=un mod mai special. E profesoara și femeia pe care aș strânge-o în brațe oricând. Și probabil sunt singura studentă care și-ar permite. 🙂

****

Pe sfârșit de postare consider interesant să scriu și despre 2 lucruri care țin și de cultura generală deși consider totuși că trebuie să ai una foarte bogată pentru a avea habar de așa ceva. Sunt două lucruri pe care le-am învățat în ultima lună și trebuie să recunosc că în ambele cazuri mi-a fost teamă să nu mă fac de râs. 

Pentru că lucrez la un callcenter și mă ocup de anumite programări, într-una din zile mă sună un domn. Ii ofer ca și loc disponibil data de 6 martie. Domnul începe să spună. 6 martie…așa dată importantă!!! Eu intru în panică. 6 martie??? mă gândesc repede ce-i 6 martie. Nu îmi venea nimic în gând.

Ce să zic acum? Poate e un semn faptul că e disponibil un loc în așa zi importantă în istoria României! Incep disperată să caut online ce e cu 6 martie. Apoi găsesc informația. Da, într-adevăr un eveniment trist în istoria României. O zi care ar trebui să fie mai importantă pentru orice român decât este acum. O zi neagră din istoria țării. La o căutare pe google veți găsi informații despre această zi a lui 1945, ziua în care a fost instaurat guvernul Petru Groza, guvern pro-comunist și așa cum spune titlul unui articol, ziua în care denumirea cu care rudele noastre se adresau una alteia era de TOVARĂȘ.

***

Un alt lucru învățat în ultimele zile a fost despre tipuri de stat. STAT PERFORAT. In discuțiile cu domnișoara profesor am deschis și subiectul învățământului, punctul de vedere al unui profesor în ceea ce privește calitatea elevilor din ziua de astăzi. (Discutasem și cu mama spunându-i că dacă domnișoara ar da un examen studenților și m-ar ruga să îi supraveghez, păi ce era dânsa exigentă de nu scoteai un sunet, dar EU…EU i-aș verifica la sânge. Da, într-adevăr era anul 1 de facultate și în momentul în care am intrat la primul examen al dânsei, deși era ORAL ne-a spus să lăsam telefoanele pe catedră. Nu deschise. Nici închise. ÎNCHISE ȘI CU BATERIA DIN ELE SCOASĂ)

Și vorbind cu dânsa îmi povestea că i-a întrebat ce cred că ar însemna STAT PEFORAT. Era supărată de faptul că nici măcar nu au o idee, să fie greșită sau corectă sau  să spună ceva…

Am tras o sperietură grozavă. Mi-a fost atât de teamă că m-ar întreba pe mine! Da, puteam să îmi exprim o părere. Ulterior am citit despre ce e vorba și era exact ceea ce gândeam și eu. Dar dacă îmi cerea și un exemplu de stat peforat cred că înghețam pe scaun în fața dânsei.

Nici în 1000 de ani nu mă gândeam la Republica Sud Africană perforată de  Lesotho, Swasiland. Mda, poate Italia cea perforată de San Marino și Vatican era mai ușor dar nu știu nici acesta dacă îmi venea la îndemână

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s