Cand un vis devine realitate

In 2014 mă mutam la Sibiu. In aceeași vară am început un curs de travel blogging. Primul modul l-am început când încă eram acasă. Al doilea l-am primit la Sibiu. La Sibiu am stat într-o căsuță (o cameră dintr-o căsuță) la 10 minute de mers pe jos de centru, exact lângă Facultatea de Științe. Pe vremea aia visam la Franța și la regiunile viticole (din Franța și …Oltenia). Și visam la blogul meu. Spuneam la acea vreme că există o singură persoană care știe ce îmi doresc să exprime BLOGUL. Știe ce temă să aleagă, ce culori, ce nume…știa totul! Era un om căruia îi plăcea programarea (pentru mine programare era tot aia cu web designul) și era un fel de ANA la MASCULIN. Adică tot ce îmi plăcea mie îi plăcea și lui. (Aproape tot:) ) Un om pe care îmi dorisem enorm să îl cunosc dar care din…fair play – cum spunea el – nu avea de gând să mă cunoască. Și atunci mi-am dat seama: nu era nevoie să ne cunoaștem. Era suficient BLOGUL! 

Ah, și omul în cauză (aveam să aflu un an mai târziu) asculta și muzică populară. Pe lângă David Guetta, Imagine Dragons, Supertramp ori Coldplay. Dansa hore și sârbe, chiuia și povestea, ca să-l citez că – Mă dusei la Piață și acolo văzui acel soi de roșii care mă făcu să exclam ăsta-i soi de Oltenia! Și mâncai până nu mai putui! (Ok, omul n-a zis niciodată asta. Dar cam așa s-ar  traduce modul în care vorbește). Omul văzuse în viața lui de multe multe ori OLTUL. Și Valea Oltului – partea aia spectaculoasă din nordul județului Argeș.

Dar, pentru primul articol pe care aveam să îl scriu și care avea să fie un adevărat wow aveam de ales un subiect. Subiect care se potrivea cu web designerul blogului meu. Domeniul viticol…ăla al cărui nume e identic cu al unuia dintre cei mai importanți și cunoscuți oameni nepolitici din România. (App, știați că Mugur Isărescu este cel mai longeviv șef de bancă centrală DIN LUME??? – zic și eu așa, ca fapt divers)

Deci subiectul wow îl găsisem. Cursul de blogging îl urmam. Doar că s-au întâmplat 2 lucruri: 1. am realizat că blogul de turism nu e de mine. Postările gen viață personală strângeau mai multe vizualizări și aprecieri 2. Domeniul viticol respectiv. Nu scrisese nimeni despre el nu pentru că nu auzise de el. Nu pentru că drumul până acolo era oribil. Nu scrisese nimeni și nu făcuse nimeni o știre pentru că…e IMPOSIBIL SĂ ÎL VIZITEZI. Există o pază serioasă. Iar gurile rele spun că nimeni, nu a reușit în 4 ani să se cazeze acolo. Căci proprietarii o țin pentru prieteni. 

Cât privește blogul și pe ăsta l-am făcut singură. 

Apoi, de la an la an turismul viticol românesc a crescut cât alte forme de turism în 10 ani. Am citit la surorile călătoare postare despre ce voiam să scriu și eu acum câțiva ani doar că lucrurile mi se păreau puțin complicate. TREN DIRECT nu e (bine că nu. Altfel cine știu cum îmi trecea prin cap să merg cu vreun prăpădit de tren care mă făcea să leșin de cald. Totuși dacă pleca vreunul pe la ora 2 noaptea din București zău că nu mă supăram). AUTOBUZ – faci o groază de ore până acolo. Și dacă ajungi în Oltenia la 10.00-11.00 păi deja pierzi mult din zi. Rămâi peste noapte. UNDE? Pensiunile care există au prețuri destul de mari. Ca să nu mai zic de vița de vie și conacele de pe balconul cărora vezi minunatul Olt. Nu-s fix în mijlocul orașului ori în autogară ca să poți cobori din autobuz și să zici wow ce privește minunată! Ce super e OLTUL!

 Ah și ultimul lucru, cel  mai important probabil. Nu te duci tu așa, pentru că ești Ana Ulmanu, să îi rogi pe oameni, pe la poartă și îți deschidă pentru a vizita crama, podgoria sau mai știu eu ce. 

Și, cu aceste multe minusuri am zis că nu știe Drăgășaniul cine e Ana Ulmanu (ok, de fapt știe Sorin și Vali și Anitza și tipul care era student la Arhitectură cu prietena lui și tipul care lucra la Service – ăștia știu personal cine e Ana Ulmanu. Și mai ales Cristina. Care nu mă știe personal dar, e născută pe 8 decembrie. Ca mine. Și ne place amândurora Drăgășaniul. Și Sibiul:) ) Ok, Drăgășaniul nu mă știe așa că mi-am permis să trimit ceva emailuri către anumite afaceri viticole. Cu pensiuni, crame, podgorie. Așa, să întreb dacă există vreo posibilitate să vin de una singură să vizitez.

Am primit și răspuns. Așa că…dacă am plecat eu singură la 23 de ani la Rouen, Franța, de ce n-aș pleca singură la Drăgășani? Da, a fost un vis al meu. Iar acum e realitate 🙂 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s