Și…ce hobby-uri ai? Mă întreabă el încercând să își facă loc de conversație și să fie un dialog și nu un monolog.

Ii spun că scrisul. Imi place să scriu lucruri. 

Am ieșit astăzi cu o persoană care cred că îmi plăcea. Dacă am avut eu un pitic pe creier sau nu (sau nu e sinonim cu MAI MULT DE UN pitic pe creier) nu contează. Mi-a lăsat o impresie extrem de bună. Spun că cel mai bun om din lume e prietenul meu cel mai bun dar pot cu siguranță pe acest tip să îl plasez pe locul 2. Nu-l pot plasa pe 1 pentru că cel mai bun prieten e în viața mea de mulți ani și am trecut prin multe împreună dar omul de astăzi este super de calitate. 

De scris am scris și ieri. Imi imaginam după amiaza asta atât de oribilă încât mi-am dorit să scriu că sunt mișto pentru ca, indiferent cât de urât s-ar purta EL cu mine să vin acasă și să zic FRATE UITE IERI AM SCRIS CĂ-S MIȘTO! ȘI CHIAR SUNT! Acum pot spune că mă simt prost nu pentru că s-a purtat urât sau m-a jignit. El a făcut totul excepțional, eu am făcut totul pe dos și…the end

Ultimele cuvinte rostite de mine au fost MĂ SUPĂR!! Telefonic i-am zis că nu mai contează dacă m-am supărat. I-am zis că nici măcar nu mai contează pe CINE m am supărat. Iar la sfârșitul apelului am zis…ok, stai liniștit nu m-am supărat. Ba da. M-am supărat foarte tare. Dar sunt supărată astăzi. Mâine mă trezesc la 6.00 și la 6.30 o să plec spre muncă.

Un share dat de o prietenă mă face să povestesc despre relații. După ce acestei persoane din această seară i-am criticat prietenii…mai exact i-am spus ca X Y Z fiindu-ne prieteni/cunoștințe comune eu NU ÎI PLAC, după ce am fost tot ce mi-am dorit să nu fiu, am schimbat puțin. Ultimele 5 minute am fost așa cum sunt eu în realitate. 

I-am spus că dacă aș avea o relație cu cineva și nu mi-ar plăcea prietenii acelui tip, l-aș înțelege. Zic…Dacă tipul mi-ar spune Uite, Ana, ne petrecem împreună prima sau ok a doua zi dr Crăciun dar de Revelion vreau să fiu cu X Y Z la munte, nu m-aș supăra. L-aș înțelege. I-am povestit că sunt în stare să înțeleg o relație de prietenie. Că nu consider că e iubitul MEU (proprietate personală) și că trebuie să îl împart cu cineva. X Y Z au fost ACOLO lângă el acum mulți ani. Poate acum 10 ani. Și acum 9 și acum 8 7 6 5 4 3 2 1. Și au amintiri și povești și dacă eu îl iubesc îmi doresc să fie fericit cu…prietenii lui.

Știi, având în vedere că eu de Revelion mă bag în pijama și dorm de la 22.30 până la 6 a doua zi dimineața, chiar mi-aș bucura să știu că nu îl țin legat de mine.

Dacă nu venea 69 cred că îi ziceam, ca și concluzie că IUBITELE VIN ȘI PLEACĂ. Dar prietenii care sunt ACOLO de zeci de ani rămân pentru totdeauna.:)

prie

Și apoi îi spun despre AVON. Ii povestesc că la actualul job sunt de aproape 2 ani. Că în primele 10 luni am avut ca prietenă pe Ana. Ana Co, nu mai lucrează la noi , îi zic eu. (El cred că gândea ceva de genul: Serios? Trebuie să o cunosc de îmi specifici numele și prenumele?)

Apoi am devenit reprezentant Avon. Sunt foarte fericită. Avon mi-a adus prietene. Să îi zic despre Lorena. Și Cati. Și Laura. Și Mariana. Și…și…și. El aproape adormea. Gândiți-vă că ieșiți cu un tip. (Mai ales unul pe care voi îl placeți) Și îi povestiți așa ca proastele despre niște fete. După ce i-am povestit despre colege încep și întreb: Uite am avut situația următoare (și povestesc despre ce a fost vorba). Care dintre colegele mele crezi că mi-a dat răspunsul nu știu care??? (ORIBIL! CE a fost în capul meu??) 

După vreo 30 de minute. Mi-aș dori să plec așa…undeva. Dar nu aș putea să le iau și pe ele cu mine. App, știi ce mi-aș dori? Să am o casă mare mare de tot și să le iau pe prietenele mele cu mine. 🙂 


Știți…uneori îmi doresc anumite lucruri foarte mult. Dar știu că nu aș putea să le fac față. 

 

Anunțuri

Asa sunt eu…

Pentru ziua de astăzi mi-am propus câteva lucruri pe care…eram aproape sigură că le voi face. 

Credeam că dimineață plec la muncă. Dupa 10h30 voi merge să plătesc ceva la Unicredit apoi la BCR. Apoi voi merge acasă și voi scrie pentru o probă la SuperBlog și voi adormi. Lucrurile n-au stat totuși așa. M-am dus la muncă și m-am certat cu cineva. Altcineva m-a făcut să zâmbesc. Am luat 2 decizii importante și apoi am plecat.

La Unicredit am ajuns dupa 18. La caserie era deschis până la 18. La BCR…am stat la ditamai coada și am primit o chitanță care nu mă ajută să confirm plata la Avon. Așa că m-am dus la Mc să mănânc o înghețată. Care da, avea mult sos de ciocolată dar era prea…înghețată și m-am enervat iar. Și nici măcar n-am mai coborât la Apărători așa cum îmi propusesem ci la Brâncoveanu. Și nici nu scriu pentru proba de la SuperBlog pentru că m-am dus să fac cumpărături în Carefour și e târziu și nu mai am chef.

Așa că ascult muzică și scriu despre mine. Cum mă văd eu? MIȘTO! Chiar cred despre mine că sunt o persoană foarte bună fără să las modestia de-o parte. Dacă mi-aș dori să am o prietenă așa cum sunt eu? Asta nu. Nu mi-aș dori. 

Scriu postarea asta pentru că într-o zi o să am nevoie să îmi amintesc că-s mișto. Nu o să mai fie o certitudine și trebuie să citesc ce am scris despre mine. 🙂

Tot timpul după ce am ieșit astăzi de la muncă m-am gândit la cum sunt. Păi în primul rând o să spun cum eram. Eram fricoasă, speriată de ace, exageram mult orice durere și îmi era teamă de faptul că într-o zi o să mi se întâmple cine știe ce grozăvie și habar n-am ce să mă fac. Venirea în București m-a învățat că nu-s așa. Venirea în București mi-a arătat cât de îngrozită era fosta mea șefă de la actualul loc de muncă și Florin. Intr-una din zile mi s-a făcut rău la muncă. La început era Florin. Mi-a adus un calciu, mi-a adus apă caldă, a mers cu mine la baie (și nici măcar n-a mai contat că era prima ușă și nu a doua), m-a luat pe sus pentru că era să leșin la ușa de la muncă. M-a descălțat și a sunat de 4 ori la ambulanță întrebând disperat de ce nu mai vine odată. Nu cred că citește el postarea mea dar Claudia sigur o citește și m-aș bucura să îi transmită că îi mulțumesc mult pentru ce a făcut pentru mine. Pe de altă parte, în aceeași zi, șefa mea încercând să facă orice pentru a-mi trece senzația de rău am realizat că a ajuns chiar să se uite pe pereți la poze și nu la mine. Abia apoi mi-a povestit că am speriat-o foarte rău. Că starea mea a speriat-o și îi era teamă să se uite la mine. 🙂 A fost și ea o drăguță.

Tot Bucureștiul mi-a demonstrat că sunt puternică. Mi-a arătat că pot să trec peste orice. Pot să mă trezesc noaptea la 1 singură. Plângând. Fiindu-mi rău. Să merg cu taxiuri din Spitale de Urgență în Spitale de Urgență și nimeni să nu se uite la mine. Să găsesc doctori inumani care amenință că nici nu se uită la mine și că asta înseamnă că e posibil să și mor…pentru că nu am actele la mine. Un doctor care urlă și țipă și îți vorbește urât. Și înghiți pentru că nu ai mai fost niciodată la doctor la un spital…singură.

Sunt o persoană mișto cum spuneam. Nu am un grup de prieteni. Claudia îmi zicea astăzi că eu am atâția prieteni la muncă!!!…De acum 2 ani i-am promis că voi scrie și despre ea aici. Claudia e o fată bună. Da, cred că vorbește destul de mult și e foarte impulsivă dar…așa sunt și eu. Povestea cu prietenii e așa. Consider că sunt prietenă cu Cati, Lorena, Laura, Irina, Tatiana, Corina, Mariana, Florentinele (la plural adică), Ioana, Ana, Alina, Ionuț, Dorin, Cristina, Ana C…  Asta nu înseamnă că și ele se consideră prietenele mele. Nu înseamnă nici că ieșim în oraș sau la Târgul de Joburi. Nu ne petrecem nici Revelionul împreună și în general nu facem nimic. Ceea ce vreau să zic este faptul că sunt o fire prietenoasă dar nu am prieteni. Ce-i drept am un caracter mai puțin suportabil 🙂 Imi aminteam astăzi după ce m-am despărțit de Claudia de primele mele zile la acest job. A încercat să se împrietenească cu mine. Mi-a propus să mergem la sală. Apoi m-a invitat cu grupul ei de prieteni la munte. Apoi m-a întrebat dacă vreau să îmi petrec Revelionul cu ei. Ideea nu e că nu am vrut…ci nu e genul meu să mă distrez. Chiar mi-aș dori să fiu …altfel. 🙂

Am o energie debordantă. Nu beau cafea niciodată și lumea mă întreabă cum rezist zile întregi fără să dorm. Nu știu. Așa sunt eu. 🙂 

Cer sfaturi pentru a conversa. Imi place enorm să vorbesc. Spre dezamăgirea celor din jur. Fostul prieten mi-a zis că nu înțelege de ce fac tot timpul asta: cer sfaturi altora. M-am enervat și am zis: VREI SĂ ZICI CĂ SUNT INFLUENȚABILĂ? Mi-a spus că dimpotrivă. Aleg un subiect, cer celor din jur sfaturi și fac exact ceea ce îmi spun ceilalți să NU FAC. Il mira faptul că cer sfaturi tocmai pentru a face…opusul. 

O întreb săptămânile trecute pe o prietenă ce mă sfătuiește să fac într-o situație. Ea spune: SĂ NU FACI AIA. Eu gândesc…ok deci o să fac fix invers. O întreb pe altă prietenă ce să fac în aceeași situație. Ea spune că, cel mai bine pentru mine e să NU FAC AIA. Fix lucrul acela l-am făcut. Nu a fost … BINE 🙂 Mi-am dat seama de la început că nu e bine. Mi-au zis 2 prietene că nu e bine și tot am făcut 🙂

Capitolul relații. Lumea îmi zice că merit un tip mișto. Cel mai mișto. Mătușile, vecinele, colegele, persoanele pe care le ajut cândva, vreodată, lucru pe care îl fac cu cea mai mare plăcere. Lumea mă consideră, în principal, o persoană bună. Nu. Nu sunt mereu așa. 🙂 Iar el, tipul ideal…nu o să zic că nu există (mai cred în Făt Frumos plin de calități). Cu siguranță există. Nu l-am cunoscut în primii 29 de ani 🙂 nu știu dacă o să îl găsesc. De ce întotdeauna tipul care îmi place mă vede altfel față de felul în care mă văd persoanele care mă iubesc? Pentru că îmi pasă cam mult. Și încerc să ies foarte mult în evidență. Asta e firea mea 🙂 M-a întrebat acum o săptămână un tip de care eram interesată dacă îmi caut pe cineva. 1. Ăăăăăăă…hmmmmmm…da, pe tine. TU? 2. I-am spus că nu. Culmea e că ambele variante erau adevărate. In ciuda celor 7 defecte 🙂 e un tip care mi se pare foarte interesant. Pe de altă parte nu ies în oraș, nu mă aranjez în mod deosebit, nu flirtez cu nimeni. Nici măcar nu mă machiez. Deci nu caut. Dar nu îmi doresc nici să mă găsească el.

Dacă am povestit că-s vreo 15 colegi pe care îi consider prieteni, mai sunt și alții care mă știu. Știu de mine și mă văd ok. Suntem cunoștințe. Dar să vedeți oamenii care nu mă plac. Sunt persoane care mă consideră atâââât de îngâmfată!!! Fiind reprezentant AVON săptămâna trecută o colegă a vrut să cumpere produse. Vede un catalog pe biroul altei colege. Îi zice…vaaai ce noroc. Vreau să comand din catalogul ăsta ceva. Face o listă cu produsele și apoi întreabă: Dar al cui e catalogul? Răspunsul vine: Al Anei! Persoana respectivă zice…aaaa nu mai vreau. Sincer nu mi-a păsat de faptul că nu îmi mai rămân mie în urma comenzii lui Xuleasca cei 10 lei sau 5. Mi-a părut rău că sunt considerată…îngâmfată sau știu eu cum. Chiar nu sunt 🙂

Zâmbesc mereu. Eh, lasă că Ana oricum e pe altă planetă – zice cineva. Se referea la faptul că mereu râd și mă prostesc și comentez lucruri amuzante de stă mâța-n coadă. Sunt atât de tristă uneori și de nefericită…Și eu sunt dezamăgită de oameni. Și nu orice oameni care oricum nu contează. Mă dezamăgesc oameni pe care îi iubesc. 

Sunt geloasă. Dar am avut o relație cu o persoană. Persoană aflată la distanță. Și în fiecare moment am avut încredere în el. Chiar dacă se zice că în relațiile la distanță toți 4 sunt fericiți 🙂 

Sunt înțelegătoare. Chiar dacă fostul spune că își dorea de la mine să fiu mai înțelegătoare.

Încerc să fiu cât de bună pot. Să aduc fiecărei persoane un zâmbet pe buze atunci când dimineața mă duc în colțul din spate-dreapta de la muncă și dau câte un pupic pe obraz colegelor. Nu le pup pentru că am făcut o boacănă imensă și știu că se vor chinui să rezolve situația. Le pup pentru că ne știm de 2 ani. Și pentru că AVONul ne-a apropiat. 🙂 Pentru că îmi face plăcere să le pup. Nu trebuie să comande produse sau să îmi răspundă mie la 112. :)) 

Imi place să fiu ocupată. O relație nu am. De fapt…am o relație cu Farmville-ul. E o relație care se întinde pe vreo 7 ani:) Relație serioasă, ce să mai. Bineînțeles că într-o zi o să se termine 🙂 Sper să nu încep o relație cu DOTA. Dar mi-a spus cineva deja că ăla-i joc greu deci dacă renunț la Farmville, voi renunța pentru…altceva:) Așadar când nu sunt la muncă (iar a mă afla la muncă înseamna 8h30 + 2h30) mă ocup de Avon, Oriflame, merg în parcuri sau mall-uri. Anul viitor voi începe și un curs de turism, anul ăsta am mers săptămânal la un curs de engleză. De unde am atâta timp? Credeți-mă că nu știu. 

M-am cam îngrășat.

Am un păr de mor. Foarte foarte des și nu mai știu ce să îi mai fac.

Nu am un ten perfect ci dimpotrivă.

Nu mă pensez.

Am o formă oribilă a ochilor. Așa mari și bulbucați. Măcar mă salvează culoarea.

Și niște buze subțiri ca niște linii.

Un gât deloc sexy.

Burtă și cocoașă.

Dar…chiar cred că dincolo de astea sunt o persoană bună. 🙂

Un weekend…Royal

M-am născut nu departe de Sinaia. La aproximativ 30 de km. Fie că am locuit la Sibiu, Târgoviște sau București, toată lumea mă întreba 2 lucruri. Cum e la mine la munte și cum e să locuiești atât de aproape de Sinaia. Aflând răspunsul meu însă, toată lumea rămânea surprinsă. In primul rând eu nu locuiam la munte. Orașul din care sunt se află în zona de deal iar Sinaia…am fost de 3 ori în viața mea la Sinaia. Cât privește Valea Prahovei, Poiana Brașov, Brașov…păi în toate am fost prin trecere. Și nu pot să mă folosesc de scuza că n-am mașină. Zilnic există curse până la Brașov ba chiar și mai departe de atât. 

Așa că, la sfârșitul verii, într-unul din weekenduri, am luat-o pe prietena mea, Florentina împreună cu nepoțica ei de 5 anișori și am plecat, ca fetele, la munte. După ce am căutat prin oferta turistică atât de bogată a zonei, am ales Hotelul Royal din Poiana Brașov. La capitolul clasificare acesta este un hotel de 3* și este kids friendly cum s-ar zice de către englezi:)

Hotelul se află situat în apropierea lacului Miorița și la o distanță de 15 minute de teleschi și nu ne-a fost deloc greu să îl găsim. 

Noi am găsit hotelul pe Booking însă așa cum fac de obicei, prefer să fac rezervarea în mod direct, contactându-i pe administratori prin intermediul paginii de Facebook a hotelului ales. Bineînțeles, voi puteți apela fie la Booking, fie la site, fie la pagina de Facebook a hotelului Royal. Am închiriat o cameră twin superior, în hotel existând camere twin, twin superior, duble matrimoniale, triple. Pentru un număr mai mare de persoane există și apartamente pentru 4 sau 5 persoane. Fiecare cameră este dotată cu televiziune prin cablu, frigider, telefon și internet wireless. De asemenea există cameră la mansardă, cameră pe care, am rezervat-o deja pentru la iarnă 🙂

Obosite după o zi plină am ajuns la hotel în jurul orei 19. Camera a fost una foarte mare astfel că ne-am simțit în largul nostru și, foarte important de precizat, mi-a plăcut foarte mult baia. Având în vedere că uneori se pune mai mare accent pe camera de hotel și mai puțin pe baie, țin să precizez că era o curățenie lună, nefiind probleme legate de igrasie, mirosuri neplăcute, dușuri înfundate ori lipsa apei calde. 

A doua zi ne-am trezit cu imaginea munților întrucât majoritatea camerelor au vedere spre munte. Și pentru că prima zi ne-am petrecut-o colindând prin Brașov, cea de a doua zi am dedicat-o Cetății Râșnov care se află la 10 km de Poiana Brașov.  Totuși ne-am întors destul de devreme pentru a ne bucura și de restul facilităților hotelului dar și pentru că cea mică era foarte obosită. Așadar, cât a dormit după-amiază noi, mămicile de weekend, ne-am relaxat în saună iar mai târziu ne-am întins în hamac. Odată trezită Ayanna am profitat de echipamentul de joacă pentru exterior. 

royal11

Noi am fost foarte mulțumite de ceea ce am găsit la acest hotel, raportul calitate-preț fiind foarte bun. 

Personalul angajat a fost foarte amabil. S-a comportat ca și cum făcea parte din familia noastră și voia să ne ofere tot ce-i mai bun (cu excepția întrebărilor de genul Când te măriți? Ai o relație? Ești fericită? întrebări pe care le aud când merg în vizită la rude:) ) 

Camera a fost mare, curată, cu un pat foarte confortabil și cu o priveliște superbă.

Am avut și parcare, nefiind nevoie să căutăm…prin vecini un loc. Sauna și celelalte facilități au fost de asemenea binevenite și ne-am oferit un concediu minunat. 

Dacă vom reveni? Cu siguranță! Am rezervat deja cameră la mansardă așa cum ziceam pentru luna februarie și, de asemenea, voi merge și la mijlocul lui decembrie.

Articolul a fost scris pentru SuperBlog 2017 – ediția de Toamnă.

Cea mai frumoasă amintire…muzicală

Cum ar putea să nu îți placă muzica? m-am întrebat într-o zi. Pare destul de dificil să nu îți placă. Este în atâtea genuri, are atâtea culori, atâtea note, atâtea ritmuri încât nu poți să nu o iubești. Eu am multe momente frumoase pe care le asociez cu melodii. Și, de fiecare dată când reascult aceeași melodie fiecare moment îmi reapare în memorie și îl retrăiesc.

De exemplu majoritatea pieselor de la Coldplay îmi amintesc de prima mea relație. Uneori devin melancolică, alteori am un zâmbet de copil îndrăgostit și naiv. Și apoi mai este…Selfish Love.

Selfish Love are o poveste care se întinde pe ani de zile. Am avut o perioadă în care am fost îndrăgostită de Franța. Lavandă. Paris. Franțuzoaice. Berete. Baghete. Parfumuri. Bunul meu prieten Andrei îmi povestește că are un prieten, pe Costi care iubește în aceeași măsură Franța în care o iubesc și eu. Și m-am îndrăgostit. De Costi. Doar că dincolo de anumite preferințe comune, Costi era altceva. El căuta un lucru, eu căutam altceva. Andrei mă plăcea și astfel Costi a luat decizia că nu poate să îi facă asta prietenului lui. Nu putea să mă cunoască. 

Am vorbit mult într-o perioadă. Costi e un om care trăiește foarte frumos. Are o viață ca o muzică. Intr-o zi primesc un link al unei piese. Se numea Selfish Love și era despre plăcut. Am zâmbit ascultând-o și…aia a fost. Apoi a mai trecut un an, a mai trecut alt an. După 3 ani ne-am cunoscut.

Intr-un weekend ne vedem. Ultimii 10 ani i-a petrecut în diverse orașe, fiindu-și propriul șef și locuind cu chirie. De astă dată stătea undeva lângă Pitești. Intr-o casă frumoasă. Ne propusesem să vedem un film franțuzesc câștigător de Palme d Or. L-am downloadat pe un stick și dis-de-dimineață am plecat spre Pitești. Când am ajuns la Pitești încă dormea. S-a trezit și m-a rugat să aștept până face un duș. Ok, am așteptat. A luat stick-ul și a realizat că plasma este stricată. Pentru o sentimentalistă ca mine era foarte important acel film. Cum era posibil să fie stricat televizorul? Iar laptopul…nu mă uit eu la filme pe laptop îmi zice. Am fost atât de dezamagită. 

Mi-a propus să mergem în Parcul Lunca Argeșului din Pitești. De parcă un parc putea compensa un film franțuzesc. Am mers. Ne-am plimbat destul de mult prin oraș. Ne-am plimbat cu biciclete și mașinuțe prin parc…a fost o zi foarte frumoasă. Mai frumoasă decât îmi imaginasem în cei 3 ani. Apoi am mâncat în oraș. Apoi am mers la o cofetărie. 

Cât e ceasul? mă întreabă rămânând fără baterie la telefon. Când a auzit mi-a spus că are o surpriză pentru mine mi-a pus mâinile la ochi și m-a dus într-o clădire ce crezusem până atunci că are un supermarket la etaj. Când am urcat în liftul clădirii a luat mâinile de la ochii mei. Iar când ușa s-a deschis și am ajuns la etaj am realizat că nu era niciun supermarket. Era…cinema-ul din oraș. I-am zis că apreciez gestul dar preferam să vedem un film franțuzesc, nu orice film american. Ii spune domnișoarei că are rezervare la …un nume de film al cărui pronunție nu am înțeles-o și suntem invitați spre sală.

In sală…nimeni. Ciudat, nu mai era mult până începea filmul. Mă întreabă dacă îmi amintesc Selfish Love. Dacă îmi aminteam? Cum puteam să nu îmi amintesc? Era melodia care îmi amintea de el. Mi-a zis că îi pare rău că nu am avut cum să vedem acasă un film franțuzesc dar că speră să poate compensa cu…și aud:

The way you are, the way you do, the way you breath, the way you play, the way you feel, the way you touch, the way you went in to my mind…

E cea mai frumoasă amintire pe care o am legat de o melodie. 🙂 Iar după melodie…bineînțeles că a urmat un film franțuzesc. La care am fost singurii spectatori.

Costi este cea mai neromantică persoană de pe fața pământului. A vrut însă să mă facă fericită chiar dacă asta presupunea să facă lucruri pe care, în mod normal nu le-ar face. Să fie romantic.

Cât timp am fost împreună am văzut filme și am ascultat muzică pentru toată viața. Ambele reprezentând pasiuni ale lui investise foarte mult în partea de sunet și imagine. Eu având acasă un televizor de ani buni și un set de boxe de acum 15 ani cumpărate odată cu primul calculator, am fost surprinsă de cât de diferit se aude muzica…la el acasă. 

De la Florence&The Machine, la Joe Dassin, Faramiță Lambru, AC/DC, Scorpions, Calvin Harris, Swedish House Mafia, Ducu Bertzi. 

Și pentru că boxelor mele de acasă care tocmai au împlinit 15 ani le-a cam venit sfârșitul, m-am decis să caut niște înlocuitoare de calitate dar pentru care să nu plătesc un preț enorm. Așa am descoperit, pe site-ul magazinultau.ro boxele de la Edifier. Veți găsi boxe de toate prețurile, pornind de la 40 de lei până la peste 1300 în funcție de necesități, și preferințe. 

Cei de la Edifier pun preț nu numai pe calitatea produselor ci și pe design. Exemplu după designul cărora mă topesc sunt cele din fotografii, acestea fiind perfecte pentru o…iubitoare așa ca mine a culorii roșii.

bo

Tot de la Edifier am găsit și niște boxe asemănătoare cu ceea ce avea Costi acasă. Boxe serioase! 

Și pentru că modelele de boxe găsite mi-au trezit amintiri foarte plăcute am vrut să aflu mai multe informații și despre această firmă ce produce boxe de atâta eleganță.

Am descoperit așadar că firma a apărut în China acum mai bine de 20 de ani iar odată cu experiența a venit și extinderea, astăzi având operațiuni în cele două Americi, Europa, Orientul Mijlociu și în regiunile Asia-Pacific.  

EDIFIER este definit de trei concepte, concepte ce reprezintă pasiunea pentru sunet, design și calitate.

Tot cei de la Edifier au și o fundație numită Angel Sound Foundation. Asta a însemnat că, din donația firmei de 2 miloane de dolari, 60 de copii cu deficiențe de auz un primit implanturi cohleare. 

Așa că, dragă Edifier, meriți un …big like:)

Articolul a fost scris pentru ediția de toamna a SuperBlog 2017

 

La mulți ani, domnișoara!

In ultimii ani, an de an, pe 12 octombrie mi-am propus să merg cu un buchet de flori și să o rog să facem o poză împreună. Și an de an am fost sigură că o să fac asta. Ce putea să zică? In cel mai rău caz că nu dorește. Niciunui om nu îi place să fie refuzat dar totuși dacă se întâmplă să fie, lumea nu se sfârșește acolo. Pentru mine s-ar sfârși 🙂 cred că lucrurile nu ar mai fi la fel în relația pe care o am cu dânsa.

Am mers și i-am urat La Mulți Ani. De multe ori singură iar odată cu mama. Vorbeam și, cel puțin în ultimul an îi zic: Da, și prietenul meu este la doctorat la Computer Science în Amsterdam. Da, am fost în Amsterdam. Și în Haga, Utrech, Delft și Marea Nordului. Am o grămadă de poze. Numai în primul an mi-a făcut aproape 1500. (Și în mintea mea: Vreți să facem o poză???) Face poze foarte frumoase.  The end.

Nu sunt sigură că ar vedea cu ochi buni o astfel de postare dar mie îmi place așa, să scriu. 

Am prima amintire cu dânsa de la unul dintre liceele din oraș. Primul curs l-a ținut acolo. Incepe și ne predă. Am crezut că în prima săptămână…nu se predă. Dar da, ne-a predat. O colegă se uită pe telefon. Dacă are baterie sau cât e ceasul sau daca a primit un mesaj sau să dea un mesaj sau …ceva. Profesoara îi atrage atenția. O colegă își ia din bancă un biscuite. Sau un covrigel. Sau un chips. Îi atrage atenția. O colegă îi spune, încet, alteia ceva. Îi atrage atenția. A fost o atitudine care mi-a plăcut enorm. A fost prima impresie. Și mi-a plăcut, da.

Următoarea săptămână. Următorul curs. Laboratorul în care avea să ne predea din a treia săptămână nu era încă gata. Așa că a ținut cursul în ditamai amfiteatrul. Noi 15 studenți și dânsa. Iar încearcă nu știu care să mănânce, aceeași poveste. A doua întâlnire a fost despre apariția omului și repartiția pe glob. Cursul era despre om. Despre Geografia Populației.

Intreabă la un moment dat care sunt studenții care ar dori să emigreze pentru a lucra în străinătate. Toți colegii mei au ridicat mână. Excepție eu. Și atunci m-a remarcat și dânsa. Nu țin minte de ce am spus că aș rămâne în țară însă cel puțin pe vremea aia era naționalistă convinsă. A apreciat alegerea mea.:) 

Ne-a spus că pentru seminar va trebui ca fiecare să își aleagă o țară despre care avea să facă un proiect stufos. Habar n-aveam ce țară să aleg. Poate Germania sau Elveția…

După curs, atunci când și alt profesor a venit în amfiteatrul nostru, le-am spus că deși nu aș pleca să lucrez în altă țară, preferatele mele sunt Germania, Elveția, Suedia și Finlanda. Nu mă întrebase nimeni nimic dar așa am considerat eu, să mă bag în vorbă. Incep să le vorbesc despre Elveția. Domnul profesor spune că dacă am 1.000.000 de franci/euro în cont, nu trebuie să îmi fac probleme în Elveția. (Discutasem eu ceva despre băncile elvețiene:) ) Domnișoara mă întreabă ce părere am despre Austria. Ii răspund că poate părea ciudat dar pe cât de mult visez să ajung în Germania și Elveția, pe atât de puțin în Austria. Și atunci aflu: Austria era țara preferată a domnișoarei profesor. Domnișoarei îi place muntele. Și schiul. Și zăpada și istoria și ceea ce a fost Viena acum sute de ani și…inclusiv acum. Eram acum 7 ani și mi-am propus să ajung în Austria cândva. Și să îi trimit o vedere pe spatele căreia să îi amintesc de această primă discuție a noastră și de faptul că în acel moment mi-am propus să ajung cândva și în Austria. De ajuns, n-am ajuns dar poate o să fac asta vreodată. Ce țară mi-am ales pentru respectivul proiect? La primul seminar nu am putut ajunge. Când am mers la al doilea…Germania, Elveția, Suedia, Finlanda, Franța, Italia, Spania…toate fuseseră alese. VREAU AUSTRIA, AM ZIS.

In același an dar al doilea trimestru am mers cu bursă Erasmus la Rouen, Franța. A fost foarte frumos dar nu am valorificat deloc resursele de care dispuneam. Nici pe cele financiare, nici pe niciunele. Puteam să fac foarte multe alegeri în orașul și țara aia. Nu le-am făcut și am avut foarte mult de pierdut. Nu îmi pare rău nici de alegerile făcute dar astăzi dacă aș repeta experiența aș face lucrurile total diferit. 🙂

Din categoria lucrurilor bune pe care le-am făcut, țin minte că m-am dus la biblioteca de acolo și am împrumutat 5 cărți de Geografia Populației pe care le-am luat acasă și am citit din ele cu cea mai mare plăcere. Și Toți oamenii sunt nemuritori a lui Simone de Beauvoir care era cartea mea preferată și pe care am vrut să o citesc în limba originală 🙂


Când am împlinit…24 sau 25 de ani, ziua mea s-a nimerit să fie în ziua în care aveam curs cu domnișoara. Când am vrut să îmi servesc colegii cu bomboane dânsa le-a zis tuturor să se ridice în picioare și să-mi cânte La Mulți Ani. Serios? Nu eram obișnuiți să ne mai cântăm unii altora lucrul acesta. Un La Mulți Ani și pupat pe ambii obraji ne era suficient. Așa încât colegii au început să cânte într-o lene de zile mari. I-a oprit și a dat dumneaei tonul. A fost un cadou superb. Pentru că niciodată un profesor nu îmi mai cântase La Mulți Ani. Niciodată cel considerat de ceilalți a fii cel mai exigent profesor nu mai făcuse asta. M-am emoționat atât de tare încât am început să plâng 🙂


In anul III eram pasionată de viața și cariera unui personaj politic al României. Acum mai bine de 10 ani fusese o emisiune pe TVR1 – Mari Români. Figura aceasta fusese cea mai controversată și tot felul de istorici veneau cu argumente PRO și CONTRA. Așadar în anul III împrumutasem o carte despre viața respectivului. Profesoara m-a văzut citind (clar, nu în timpul cursului:) ) și a rămas surprinsă văzând ce citesc. Nu o să spun dacă dumneaei era PRO sau CONTRA însă mi-a recomandat Psihologia Poporului Român, o carte care avea să mă facă să înțeleg mai bine unele lucruri 🙂 

Culmea e că serile trecute întrebam un tip oare de unde aș putea cumpăra un șablon din acela cu imagini de oameni politici. Mi-a zis că habar n-are dar a fost curios imaginea cărui om politic m-ar interesa. Îi răspund: Antonescu. Se uită ciudat la mine. Probabil s-a gândit la alt Antonescu. ION ANTONESCU, adaug. Se uită și mai ciudat. Îmi zice să am grijă ce vorbesc. Știi că te poate omori cineva pe stradă, nu? Pe mine??? 

Nu știu atât cât ar trebui să știe un om despre Viața, Cariera și Deciziile omului ăstuia. Nu-s împotriva rromilor. Dar înclin să fiu PRO. Să fie omorâtă sau băutută pentru că-s PRO? Să am grijă să nu vorbesc despre asta (sau să scriu pe blog). Ok. Dacă există oameni PRO Ceaușescu și totul e normal…nu cred că PRO Antonescu ar trebui să mă sperie 🙂


Am ajuns în 2015 pentru prima oară în Olanda. De cum am ajuns m-am gândit să îi trimit o felicitare. Nu era Austria dar…

Am căutat zi de zi o vedere. Una de la muzeul nu știu care? Nuuu. Una cu lalelele? Nuuu – toată lumea trimite vederi d-astea. Una cu Delft? Una cu Amsterdam? Una cu apusuri? Una cu răsărituri? Niciuna nu părea ok. Apoi am găsit una cu muuulte culori. Nu era o vedere sub formă de poză a unui loc sau simbol. Era sub formă de desen. În multe culori și plină de viață. Cu lanuri de lalele galbene și roșii în nuanțe aprinse. O moară de vânt și un băiat pe bicicletă. Apoi mi-am zis Dar domnișoara e o persoană sobră. Cum să îi trimit curcubeul ăsta?

Am luat o vedere cu o imagine a orașului de la înălțime. Vederea mă ducea cu gândul la …densitatea și repartiția populației. Următoarea problemă. CE SĂ SCRIU PE EA? Am lăsat în Olanda vederea și i-am zis LUI: O să te rog să o trimiți tu. După câteva luni de la cumpărarea ei și după câteva zeci de variante de text la care m-am gândit (unele texte atât de …bogate încât și dacă Vlad scria pe el cu litere de-o șchioapă tot nu încăpeau) a scris ceva…nu mai țin minte exact. Am pe undeva o poză cu textul. A fost amuzant faptul că l-am pus întâi să scrie textul pe o foaie pentru a ne asigura că s-ar încadra bine pe vedere. Un text de genul că sunt în Amsterdam unde e frumos, că m-am decis greu ce imagine să îi trimit și că respectiva vedere îmi amintește de cursul dânsei. 

Suna acceptabil. Scrie vederea și zic: Mai trebuie adăugat ceva. Voiam să o asigur că mi-a plăcut cursul dânsei și că nu a fost așa, orice curs. Îi zic: După textul cu Am ales această vedere care îmi amintește de cursul dumneavoastră…adaugă CARE MI-A PLĂCUT ATÂT DE MULT. 

Bineînțeles că sfârșitul a fost scris înghesuit :))) și estetic nu a mai arătat atât de bine dar a fost ok:)


Primul an, primul examen. Am învățat pentru examenul ăla de aproape știam cartea cuvânt cu cuvânt și virgulă cu virgulă. Plec de acasă prea devreme și realizez că voi ajunge după dânsa. La dânsa nu se intra după dânsa. Și nici peste dânsa. Fie că erai student sau alt angajat al facultății. Surpriză. Când am ajuns aveam să constat că deși întârziasem câteva minute, aveam să intru în sala de examen peste vreo…5 ore. Tocmai intraseră 4 colegi. După o oră ieșise unul singur și pentru că se intra în ordine alfabetică nu doar că probabil eu dădeam examenul…MÂINE având inițiala U însă fiecare coleg extrăgea un bilet de examen. Iar eu aveam să iau ce rămânea.

Poate…reușeam să mă inspir de undeva? Eram aproape sigură că nu. Și nici nu știu dacă voiam să încerc. Când a ieșit primul coleg am fost sigură că nu am cum chiar dacă aș vrea. Pentru că era extrem de corectă și exigentă, când intrai în sala de examen, trebuie să intri fără nicio foaie, carte sau suport de curs și fără telefon. Dacă totuși intrai cu altceva în afară de un pix trebuia să lași acel ceva pe o masă. Care se afla în partea opusă locului în care trebuia să te așezi pentru a-ți schematiza ce ai de gând să vorbești pe baza subiectelor. Asta în cazul foilor și cărților. In cazul telefoanelor trebuia să le închizi, să le scoți bateria și să le lași pe aceeași masă. Foaia pe care aveai să îți structurezi răspunsul…nici cu aia nu intrai, luai de pe catedra una. Surpriză!! Mi-am dat seama că nu știu nimic pentru examenul ăla.

Și ies colege care știam că-s de la licee bune și care învățau și toceau foarte mult. Una luase 5, una 6. Supărate spun că uneia îi picase subiectul cu natalitatea. Alteia mortalitatea. Alteia sporul natural. Alteia repartiția populației pe glob. Eu eram șocată. Despre oricare din subiectele astea puteam să vorbesc 3 ore fără pauză. Erau subiecte foarte simple. De ce o persoană care învață mult ia nota 6 pe astfel de subiecte?

După primele 10 note de 5 și 6, cea mai mică fiind 5 și cea mai mare fiind 6, iese un coleg cu un triumfător 8. A fost singurul 8, mulți de 5, mulți de 6 și probabil o notă sau 2 de 7. 

Ajung și eu. Nu mai era mult până să leșin. Iau un bilet (mai erau totuși vreo 3-4 pe masă deci nu era chiar ultimul rămas). După ce m-am uitat pe el am zis că așa ceva e imposibil. Erau 2 subiecte. Pe primul nu prea îl știam. Pe al doilea…hmmm eram ceva de genul: Există subiectul ăsta? Am învățat eu despre subiectul ăsta? Unde era subiectul ăsta în cursuri sau în carte? E prima oară când văd subiectul ăsta!

Nu mai știu ce subiect era. Nu mai știu ce am răspuns la el. Cu siguranță am răspuns ceva. A fost singurul 9 luat în ziua aia la examen.


La alt examen, de la sfârșit de facultate, unele subiecte erau acele clasice lucruri pe care le învățăm în liceu despre Economia și Industria României. Aia bună, rea, existentă sau inexistentă. In principiu nu pare greu. Toți știm de Depresiunea Petroșani și rafinăria nu știu care. In plus trebuie să arăți niște lucruri la hartă. Te uiți repede peste legenda hărții vezi că simbolul de triunghi umplut cu negru înseamnă nu știu ce lucru, te uiți pe hartă unde vezi așa ceva și te descurci cumva. 

Lucrurile însă nu erau atât de simple. Plus că legat de hartă nu puteai să te duci în ziua examenului și să îi zici profesoarei – stați să citesc aici pe hartă ce scrie. Ideea e că oricât de simplu poate părea, nu e chiar așa:) 

Și am sperat să nu îmi pice un subiect din acest fel. Doar că, și de astă dată deși colegii ieșeau cu note mult mai mari decât în primul an fiecare avusese de povestit despre un anumit tip de resursă. Iar mie…iar mi-a picat un așa subiect încât mi-am zis că mai bine…arătam toate resursele decât să am subiectul pe care l-am avut.


In fine, concluzia e că a fost profesoara mea preferată. Mi-au plăcut toate cursurile și toate seminariile avute cu toți profesorii. A fost un singur profesor care nu mi-a plăcut dar aia e poveste veche.

O admir pentru ce e, cum e. O admir pentru ce m-a învățat, pentru încrederea pe care mi-a acordat-o. Ii mulțumesc că nu mi-a atras atenția de câte ori meritam. Ii mulțumesc pentru recomandările făcute. Și…să nu uit…LA MULȚI ANI!:)

Cât privește cursul de geomorfologie – lumea care știe despre ce este vorba poate presupune că acel curs și acel profesor nu mi-au placut. Eu una nu am urmat cursul respectiv. Nu îmi pare neapărat rău – am auzit că e îngrozitor de greu. Despre profesor colegii mei mi-au zis că nu le-a plăcut. Legat de curs, același lucru. Dacă mă chinuiam puțin cred că îmi plăcea. In general așa sunt eu. Plac oameni care sunt, în general, mai puțin plăcuți. Iar geomorfologia…dacă mi-ar zice cineva să descriu GEOGRAFIA într-un singur cuvânt sau să aleg o singură ramură a geografiei care să mă ducă cu gândul la ce reprezintă cu adevărat acest domeniu…nu aș alege turismul, nici geografia populației, nici meteorologia, nici hidrologia sau geologia sau mediul. Aș alege, în primul rând GEOMORFOLOGIA! Pentru că despre asta cred eu că e Geografia în primul rând. Despre formele de relief. Despre originea, evoluția și procesele care le modelează. Despre …geomorfologie.

 

Mița Pisicuțica și selfiul perfect

Mița Pisicuțica nu e orice pisică. Ea-i pisică în toată regula. E pisica mea! Mița Pisicuțica Ulmanu. Imi poartă și numele. Are și pagină de Facebook, are și pat…are tot ce își dorește. Și pentru că eu nu știu să comunic cu ea prin miorlăit (dar fac eforturi) și nici ea prin cuvinte, am decis să avem un limbaj secret.

La mijloc de octombrie suntem invitate la o petrecere. Se numește Selfie Party și am fost invitate împreună. Intr-o dimineață, Mița se uită îngrozită la mine și miorlăie. Ciudat. Rareori mă trezește dimineața. Mă trezesc, mă întind să o iau lângă mine și o pun pe pernă. Pisica…MIAU! 

Hmmm cred că vrea să ne uităm la un film, îmi zic. Iau laptopul și pornesc serialul nostru preferat. Ea…MIAU! Pleacă de lângă mine și se așează lângă oglindă. Așa că iau oglinda și ce să vezi? Bubițe pe mare parte din ten. Nu știu cum și de la ce. De fapt…în tinerețe 🙂 am avut ceva probleme cu tenul. Care s-au rezolvat. Dar în ultimele zile venisem atât de obosită de la muncă încât nu m-am demachiat. Și dimineața m-am machiat. Și seara iar nu m-am demachiat. Șiiiii…tot așa.

Fug la bucătărie. Gheață. Miere. Lămâie. Zaț de cafea. Nimic. Citesc despre alte remedii naturiste, același rezultat. In ultimul moment mă gândesc: Oare ce aș mai putea încerca? Și realizez: o programare la dermatolog!

Sun la o clinică privată, mă programez și…

Medicul îmi spune că persoanele care suferă de acnee sunt foarte multe. Cică, în rândul adolescenților 90% dintre aceștia suferă la un moment dat de acnee. Da, nu mai sunt adolescentă. Mai sunt și persoane care suferă de acnee la maturitate. Ca și tratament medicul mi-a recomand să încerc noua gamă de la Gerovital, Stop Acnee. Nu conține parabeni (ca niciuna din game de altfel) și am fost asigurată că dacă o să am o alimentație sănătoasă, o igienă zilnică  feței și voi folosi schema de tratament cu aceste produse, se va rezolva.

Cum am ieșit din cabinet am și dat fuga să cumpăr produsele. „Pe vremea tineretii mele” am mai folosit tot de la Gerovital gama „verde” care era destinată acelorași probleme deci pot spune că sunt de părere că Gerovital este o marcă de încredere, folosind-o în urmă cu ceva ani și fiindu-mi de mare ajutor. Ba mai mult, bunica mea folosește dintotdeauna de la ei crema Gerovital H3 pentru tenul ei uscat și este admirată de toată lumea pentru lipsa ridurilor. (Asta în caz că nu aveți probleme cu acneea ci…dimpotrivă;) )

Schema de tratament oferită este formată din produse pe care le folosesc dimineața și seara și benzile de curățare pe care le folosesc de 2 ori pe săptămână.

Primul pas este curățarea de 2 ori pe zi a tenului cu Gelul Spumant Purifiant. Se folosește o cantitate mică  pentru curățarea feței. Gelul reduce cu până la 90.7% activitatea bacteriană, îndepărtând impuritățile și excesul de sebum. Pe site-ul farmec.ro, prețul acestui produs este de 16 lei.

După spălare folosesc Crema ultra-activă și pe cea Gel Sebum Control. M-a mirat faptul că mi-au fost recomandate 2 creme însă medicul mi-a explicat și diferența dintre ele. 

In timp ce crema gel reduce secreția de sebum cu până la 60% și se folosește pe întreaga față, Crema ultra-activă se aplică strict pe zonele cu acnee, reducând leziunile acneice inflamatorii. 

crema

Ultimul produs din gamă ce mi-a fost recomandat se folosește de 2 ori pe săptămână și este vorba despre Benzile de curățare a punctelor negre – Conțin acid glicolic și personal le-am folosit după o baie de aburi în prealabil. Deși am mai folosit în trecut și benzi de la alte firme, acestea au cel mai mic preț și există într-un pachet atât benzi pentru frunte/bărbie cât și pentru nas.

Și-uite așa Farmec Stop Acnee a fost aliatul meu în lupta pentru o piele sănătoasă și aproape că am vrut să folosesc gama și în cazul Miței. Așa, în caz de orice, pentru prevenirea oricărei probleme. 

Noi suntem gata de selfie și așteptăm eu cu sufletul la gură iar ea cu …cele 9 suflete la gură petrecerea. Selfiurile urmează să fie la ordinea serii așa că nu uitați să ne fiți alături cu … un like!

Articolul a fost scris pentru ediția Toamna 2017 SuperBlog.

Il știți pe Lex Luthor? Și pe Clark Kent? Sunt opuși. Și-s personajele principale din Smallville. Un serial cu multe sezoane (9-10 cam așa). Clark Kent este Superman. Iar Lex în câteva sezoane cel mai bun prieten al lui. In altele îi ia iubita iar în altele vrea să îl distrugă și să facă teste pe el. Pe el, cândva prietenul lui cel mai bun. Venit din afara Terrei. Sensibil la kriptonita, cu superputeri. M-am uitat cam 7 sezoane și apoi mi-a ajuns. In afara faptului că Superman e personajul pozitiv și în principal iubit de toată lumea, Clark Kent are păr. Chiar o podoabă capilară bogată să spunem. Mi-a plăcut de el. Dar apoi mi-a plăcut UMANITATEA LUI Lex. Da, Lex este, mai bine de jumătate din sezoane în antiteză cu Clark. Ca și condiție materială, calitate umană. Lex e personajul negativ mare parte din serial. Și Lex…Lex e primul personaj de film sau serial tuns zero care mi-a plăcut.

Nu e important dacă ai părul lung sau scurt. Drept sau ondulat sau dacă nu îl ai deloc. Nu mi-am pus vreodată problema dacă mi-ar plăcea o relație cu un tip…fără păr. Dar…nu părul e important.

Și să nu uit de Agassi:X


In principal îmi plac tipii slabi. Foarte slabi. De la varianta 1.80 și 58 de kg. La 1.75 și 62 de kg (poate nu pare chiar slab dar vă zic eu. E…super slab). Și tipii care merg la sală 5 zile pe săptămână câte 2 ore. Care consumă proteine și prafuri amestecate cu apă sau lapte sau cu ce vor ei. Să vă povestesc și cât de dragi mi-au fost tipi foarte grași? Ok, n-am avut o relație cu un tip gras sau plinuț dar cunosc o grămadă de oameni cu o greutate peste cea normală și-s de nota 100. 

Chiar nu contează greutatea.


Imi plac tipii înalți. Să îl vedeți pe T. T avea 1.93. O mașină roșie cu scaune albe, purta 45 la pantofi îți deschidea ușa de la mașină și îți trăgea scaunul la restaurant pentru a te așeza tu. Și o greutate puțin peste medie. Avea 23 de ani și toate prietenele mele credeau că are peste 30. Asculta BZN și îți aducea buchete cu flori și ciocolată la întâlniri. Vorbesc la trecut. Pentru că între timp arată ca și cum ar avea 45 de ani (când el are 27), s-a îngrășat mult și…încă mai e valabilă treaba cu mașina, pantofii, scaunul și ușa. 

Și mi-a plăcut în același timp Ciprian. Care avea 1.70 și 58 de kg. 

Nu contează nici înălțimea.


Mi-a  plăcut cineva, oricine. Un bărbat cu un ten perfect pentru care l-ar invidia orice femeie. Și mi-a plăcut un tip care, ok, îmi e greu să îi descriu tenul. Un tip cu serioase probleme cu tenul.

Deci nici tenul nu-i important.


Concluzia e că oricine îmi place – fie de la televizor, fie coleg sau amic sau știu eu cine, există persoane care mă întreabă CUM NAIBA POATE SĂ ÎȚI PLACĂ TIPUL ĂLA!! Tu te-ai uitat la el cum arată? 

Știți, mie îmi plac mai degrabă tipii buni și nu neapărat frumoși. Mai exact…urâți și buni 🙂 (Deși nu spun că frumos și bun nu există).

Pentru mine nu există ideea de frumusețe fizică. Uneori cred că sunt o persoană destul de rea. Mă roagă cineva să îl ajut cu ceva și pur și simplu NU VREAU. NU AM CHEF! Mă roagă la muncă să fac un schimb de tură. Spun: NU POT! Deși eu  pot foarte simplu. Mă sună cineva și nu am chef să răspund. NU RĂSPUND. Da, sunt și oameni pe care îi ajut cu orice, oricând dar…

Am o poză cu cel mai bun prieten. E cel mai bun prieten pentru că îmi permit ORICE cu el. Și nu se supără pe mine niciodată. Fac aluzii la viața lui. La familia lui. La fosta lui. Ii jignesc oamenii dragi cândva (știu că e foarte urât) și nu se supără. E deștept și știe să mi-o întoarcă la fel de urât pe cât i-o dau eu dar asta e important: că nu se supără. 

Și prietenul ăsta în poză stă, îmbrăcat sumar, cu fundul pe pervazul de la geam. Geamul de la etajul 8. Nu e un tip frumos. Nici drăguț. A văzut cineva poza respectivă și a crezut că are un coșmar. A rămas șocată și a spus că nu și-a imaginat că poate exista așa ceva 🙂 E prea slab. Și are o problemă de vedere. Și a început să își piardă din păr (spune el că asta e și din cauza stresului. Iar eu îi răspun d mereu că mă bucur că în cei 6 ani de când ne știm am adus o schimbare în viața lui. Consider că-s motiv de stres și deci…eu am fost cea care i-a…rărit părul:) ) Și se consideră prea slab. Șiiiii…nu știu, mai are defecte. Dar știți cum e în rest? Cred că în 50% din postările de pe blogul ăsta povestesc cât de bun este. 

E excepțional. In ultimul timp îi spun că l-aș vedea Ministru al Telecomunicațiilor. Sau măcar secretar de stat sau poate purtător de cuvânt în minister. Nu, nu o să fie așa ceva. Dar este extraordinar de bun. Pentru prietenii lui…sare. Peste gard, peste foc, peste orice. La propriu sau la figurat. Pe prietenii lui îi împrumută. Cu 100 de euro. Sau 500 sau știu eu cât. Sunt prietenii lui și știe că nu își vede banii prea curând. Dar le dă. Pe prietenii lui îi ajută. Cum poate el mai bine. E bun în domeniul lui. E bun în domenii diverse. Știe să se distreze. Știe să învețe. Știe să…știe! E…glumeț. Face cele mai bune glume. 🙂 


A doua persoană…n-are păr. Are 1.70. Cam multe kilograme și nu e frumos în general. O prietenă îl consideră îngâmfat. Eu nu îl consider în niciun fel iar toată cealaltă lume îl iubește. E prietenos (așa îmi pare) și te ajută. Intr-o perioadă, când aveam alt job m-a ajutat. Da, era de datoria lui să mă ajute. Aveam numărul lui de telefon și cam oricine putea apela la el direct. Programul meu era de la 7 la 21 și se lucra pe 2 ture. Programul lui cam la fel. I-am sunat în 2 seri pe la ora 23. Poate dormea. Poate era cu…iubi. Poate băuse. Poate făcea sport. Era ora 23. Programul meu se terminase, programul lui se terminase și eu îl sunam și plângeam și făceam în ultimul hal. Nu mergea ceva la calculator. Nici măcar nu aveam teamviewer odată. Il intreb pe ce naiba să apăs pe calculator. Imi spune, nu găsesc programul respectiv. Il întreb unde să îl caut. Habar n-avea ce fișiere aveam eu în calculator dar mi-a explicat cu atâta atenție…

Altă dată mi-a explicat la fel de…în detaliu. Și tot n-am înțeles. S-a dus la calculator. L-a deschis. Și-a deschis team viewer și a făcut el munca mea. Și sigur îl sunau la ore asemănătoare tot felul de persoane. In locul lui nu răspundeam. Era de datoria mea să răspund? Frate. Eram pe toaletă. Se stricase telefonul, n-am auzit telefonul. Dormeam. N-am avut încărcător. Ceva…orice. Nuuu…el răspundea mereu, mereu. Și chiar dacă jobul ăla a fost cel mai oribil pe care cineva îl poate avea și chiar dacă nu îmi citește blogul, îți mulțumesc.

Culmea e că am fost colegi la 2 joburi. La celălalt știu că nici nu începusem programul (era 7 dimineața) și a fost nevoie de el pentru rezolvarea unei probleme. Aud pe cineva spunând: Il sunăm pe Xulescu. In gândul meu era…Poate Xulescu s-a distrat noaptea trecută. Sau a băut. Sau e răcit. Sau are vreo problemă, pe oricare. Sau visează ceva frumos sau se întoarce de pe o parte pe alta. Sau face baie. Sau s-a certat cu iubita sau s-a împăcat cu iubita. Sau e legat de marginea patului??? (o, doamne, dragă cineva te  rog să nu citești acestă parte. Ideea pe care voiam să o subliniez e că la ora 7.30 puteai face muuuulte lucruri. Și postarea e despre faptul că pentru mine un om nu trebuie să fie frumos. Pentru mine pe un om trebuie să simți că poți conta) 

Nu contează să ai păr. Sau să ai 2 m. E suficientă calitatea umană. 🙂


Constantin…plictisitor. Prea…brunet. Cu o față făcută ferfeliță. Cu un păr rar de rămâne și fără el în curând. Cu un accent de oltean francez-rârâit. Probabil nu toată lumea a avut ocazia să audă un oltean folosind în același timp perfectul simplu și în același timp să nu poată pronunța litera R. Ajungi să o iei razna când nu înțelegi din prima ce zice. Și îl mai întrebi o dată. Și nu înțelegi nici atunci. Și îl mai întrebi de 3 ori și reușești să zici un Ahaaaa…da. El te întreabă ce Ahaaaa…da? Și tu îi răspunzi că îți pare rău dar nu ai înțeles ce tocmai ți-a zis de 15 ori!

Constantin e genul de tip despre care spuneam glumind că nu mi-aș dori să mă vadă mama sau vecinele cu el. Pentru că nu e tocmai frumos:) Dar are niște calități în rest de stă mâța-n coadă. In primul rând e atât de masculin! O dată l-am văzut purtând adidași roșii cu tricou polo într-un fel de roz fuchsia. Erau zilele orașului lui. Era enorm de multă lume dar serios vă spun: In tricoul lui roz arăta cel mai masculin din puhoiul de lume.

Ii place ceea ce face. Face treabă bună și de calitate. Așa e când îți place ce faci. Ca și hobbyuri are…iubirea (fizică. E Vărsător ;)) ), 2.jobul 3. sportul. 3.1 Worldclassul 3.2 Tenisul.

 

 

 

 

Visând la…(a)casă

Casa copilăriei mele a fost…cât 3 case. Și cât 3 curți. La propriu și la figurat. Dinspre sud spre nord, era casa familiei noastre. In care locuiam eu cu mama. O casă construită la prin anii 40-50 cu bucătărie baie și beci în partea de jos și două dormitoare, sufragerie și balcon la etaj. Cu o curte nu foarte mare dar cu flori, căpșuni (pe care niciodată nu le-am mâncat în copilărie. Nu doar că nu-mi plăceau dar mai făceam și alergie de la ele:) ) și multă viță de vie. De cealaltă parte a curții, un garaj, o afacere de familie, și un cireș amar care dădea cea mai bună dulceață încercată de mine vreodată. O casă cu niște pereți din piatră, groși de 50 cm și o sobă care dădea multă căldură. 

Vecină la nord de noi era casa străbunicii. „Astăzi” (și când spun astăzi mă refer la copilăria mea) cu 2 camere transformate într-un magazin și alte 2 cu un mic holuleț și balcon. Străbunica murise nu demult, cu câțiva ani înainte, chiar în anul în care m-am născut eu. Plin de praf, cu un coșuleț de bebeluș, o pisică mare, albă, din pluș, o sobă, un pat și mult praf. „Ieri”, înainte ca eu să mă nasc, înainte ca străbunica să moară, înainte de orice, la mijlocul secolului XX, după ce războiul trecuse iar patronii fabricilor din micul nostru oraș aduseseră angajați din toate colțurile țării, în curtea străbunicii și în casa ei (care pe vremea aceea mai avea alte câteva camere în prelungirea celor existente) își găsiseră chirie familii de diverse naționalități. Polonezi, nemți, care mai de care își găsiseră locul lor în curtea…noastră. Fiecare cu obiceiurile lui, fiecare cu tradițiile lui și mai ales, fiecare cu familia lui. 

Mai la nord de străbunica, bunica, fiica ei. Mamaie, cum îi spuneam eu avea balcon deschis, pe care mai târziu l-a închis. 2 camere, o bucătărie mică, de iarnă și bucătăria mare, propriu-zisă. Avea magazie în curte, beci sub casă, leagănul în care am petrecut sute și mii de ore cu prietenele mele, țarcul cu găini și ditamai nucul. Nu cred că am văzut vreodată nuc mai mare. Și neapărat de precizat, din partea de față a curții și imensul trandafir roșu.

Cât privește grădina, această se întindea dintr-o parte într-alta a întregii proprietăți. (x3)

M-am întrebat într-o zi cum văd eu ideea de (a)casă. Casa mea. Deși am deja aproape 30 de ani, istoricul familiei mi-a dovedit faptul că pot trăi cu ușurință încă de 2 ori pe atât. Am trăit la mine acasă, am trăit câteva luni la Sibiu și am trăit câțiva ani la București. Unde îmi doresc totuși să locuiesc și să numesc acel loc (A)CASĂ? In primul rând mă văd muncind mult. Mult la jobul meu pentru a-mi permite o casă.

Apoi îmi văd casa la Sibiu. E locul în care mă văd trăind tot restul vieții. Locul în care lumea e mai frumoasă, mai vie, viața mai antrenantă. Un oraș despre cultură, oraș cu oameni muncitori și buni.

aia

Și pentru că deseori răsfoiesc de la site-uri de bănci, la anunțuri cu imobiliare și birouri de proiectare, așa am dat și peste cei de la AIA PROIECT – Birou de proiectare și servicii.

Pentru că de la părinți am învățat să fiu cât se poate de organizată și realistă, primul pas este angajarea unui evaluator ANEVAR . Știu, termenul este cât se poate de nou pentru fiecare. Mie mi-a luat ceva timp până am înțeles exact de ce am nevoie de un astfel de specialist.

Eu consider că este necesară angajarea unui astfel de evaluator pentru a afla valoarea de piață a imobilelor deținute în prezent de familia mea dar și pentru a stabili ulterior valorea de piață a proprietății în vederea cumpărării.

Tot pe site-ul celor de la Aia Proiect am găsit, la secțiunea proiecte case variante ce mi-au făcut cu ochiul. Aici găsiți de la proiecte de case de vacanță pentru zone de munte/mare/lac, la proiecte de casă pe un singur nivel, proiecte pentru iubitorii de locuințe mansardate sau pe 2-3 niveluri.

Mie mi-a atras atenția proiectul casei „Nufăr”. Este o casă de dimensiuni micuțe, așa cum îmi doresc eu și care, în același timp se poate mansarda. Proiectul este potrivit pentru o familie mică de 3-4 persoane iar principalul avantaj pe care consider că îl are (pentru mine, un mare avantaj este posibilitatea de mansardare dar, cum spuneam, când este vorba despre o casă, este necesar mai mult realism) este faptul că această construcție se poate adapta oricărei forme de teren: atât unuia lung, lat sau îngust.

Interiorul, în baza proiectului original ar cuprinde 2 camere, un living cu bucătărie open space și baia însă, cei de la AIA Proiect pot modifica planul inițial și adăuga și un subsol fie pe toată suprafața construcției, fie parțial.

Mansarda o văd ca pe un adevărat spațiu de relaxare.

Un alt avantaj este faptul că datorită faptului că această construcție nu ocupă mult spațiu, am la dispoziție suficient loc pentru o zonă cu două hamace în partea din spate a curții precum și loc pentru câteva tufe de lavandă, preferata mea. 

Dacă hotărâți să lucrați cu profesioniștii de la AIA Proiect, etapele unui proiect casă sunt: consultările inițiale, definitivarea și verificarea unui proiect casă și documentația de autorizare și construcție.

Așadar (a)casă poate să fie un vis. Iar cei de la AIA Proiect te pot ajuta să ți-l îndeplinești. Apropos, care e visul tău de casă?

Articolul a fost scris pentru ediția de toamna a SuperBlog 2017.

Pentru tine cât de important e ce consumi?

blogg

De mic copil am trăit cu sucuri acidulate. La început am avut primul TEC din oraș. Era ceva nou, ce nu avuseseră cu 1 an înainte. Inceputul anilor 90 reprezenta pentru ei un început în ceea ce privea fiecare domeniu al vieții lor. O perioadă în care fiecare încerca noul ca revoltă la ceea ce fusese până atunci. O perioadă în care fiecare cumpăra până la refuz din magazine ca să aibă deși nimeni nu avea să mai interzică cumpărarea produselor de orice fel, la orice oră sau zi a săptămânii.

 

După câțiva ani m-am obișnuit și nu mai beam atât de mult suc ca la început. Iar copilăria…nu am avut niciun fel de afecțiune pe motiv că tot consumăm E-uri 🙂 

In urmă cu 2 ani însă, fiind o mare pasionată de sucuri acidulate (de făceau colegii glume pe seama mea de genul Compania X ar da faliment dacă nu ai exista tu 🙂 ) am realizat că acestea nu îmi fac bine. De la probleme de stomac, la probleme cu tenul și oboseală fizică zi de zi. Au fost perioade când am mai rărit consumul acestor produse, perioade când am reînceput să le consum. 

De curând, prietena mea, Ioana, mi-a povestit însă despre Storcătorul prin presare la rece, Hurom . In acest storcător poți introduce atât fructe, legume cât și frunze, eu cu siguranță folosindu-l în principal pentru fructe (cu celelalte două nu mă înțeleg foarte bine dar cine știe, pe viitor poate voi trece și la alt nivel 🙂 )

Și nu doar atât, aparatul are o sită specială care vă ajută și preparați înghețate, șerbeturi și smoothies.

Acest storcător îl puteți găsi pe site-ul magazinului Profitstore , unde găsiți, de asemenea, și modele pentru cazul în care conduceți o afacere în domeniul pub-urilor, barurilor sau teraselor.

In ziua de azi, cu atâtea produse alimentare și lichide pline de aditivi și E-uri, informația dar și atenționarea că nu consumăm suficiente fructe și legume o întâlnim oriunde de la panouri publicitare la spoturi televizate. Apropos, știați că statisticile arată că 81% din populație nu consumă suficiente fructe și legume?

Aparatul Hurom vine să ne ofere cu până la 6 ori mai multe vitamine, minerale și enzime datorită sistemului ultra-lent de stoarcere de numai 43 de rotații pe minut. 

Așadar, spor la descoperit rețete gustoase și sănătoase de sucuri, înghețate, smoothieuri!

blogg1

Acest articol a fost scris pentru ediția de Toamna a SuperBlog 2017.

Tu ce oferi Toamnei?

M-am născut în urmă cu 28 de ani într-un mic oraș de provincie. Și mi-am petrecut acolo primii 25 de ani. Primăverile mergeam să culeg din păduri flori iar toamna, toamna era un adevărat spectacol. 

Cu o altitudine ce crește de la 450 de m și ajunge până spre 800 m, cu munții Leaota la o distanță de câțiva km și Bucegii la mai puțin de 30 de km toamna acasă era un spectacol. De la pomi cu frunze gălbui, la roșiatice ori veșnic verzi, paleta culorilor era extrem de variată. 

La sfârșit de săptămână, când am mers o zi la munte în minte mi-a venit întrebarea Eu cum aș îmbrăca toamna pentru a compensa ceea ce ea, la rându-i ne oferă?

Pentru că unii dintre noi văd toamna ca pe un personaj negativ ce ia locul zilelor cu soare, zilelor de concediu, zilelor cu mare și plajă, oferind la schimb zile gri, reci și mohorâte, hotărâsem să o îmbrac în toate culorile posibile. In azuriu, în roz, dar apoi am realizat că nu despre asta este vorba: de a îmbrăca toamna în culori ce nu o reprezintă. Toamna este despre nuanțe de maroniu-roșcat, galben. Nu întotdeauna este despre gri:)

Pe site-ul ANSWEAR.RO am găsit câteva variante pentru îmbrăcămintea ei așa că am creat o posibilă vestimentație. Așadar, în viziunea mea, doamna Toamnă se pregătește să ia la rând pădurile și să verifice dacă totul este conform preferințelor ei. Așadar se va îmbrăca sport și cu haine care îi vor ține de cald. 

Am ales pentru ea niște pantaloni ușor elastici și un pulover gros, pe gât. Pentru că este posibil să mai și ploua, nu i-am ales un palton ci mai degrabă o geacă îmblănită, din puf. Am ales-o într-o culoare aprinsă, roșie pentru a se simți în largul ei dar și pentru că roșul este culoarea mea preferată. 

In ceea ce privește încălțămintea, am ales o pereche de ghete. Acestea sunt niște ghete din piele de la Tommy Hilfiger. 

Astfel „echipată”, Toamna poate merge fără probleme să inspecteze situația de pe teren. Cât privește site-ul Answear.ro. Dacă totuși vestimentația aleasă de mine nu îi place, poate, fără probleme să returneze lucrurile alese de mine și să aleagă altele după bunul plac.

Pe Answear are de ales din mii de haine, fiind foarte frumos sortate pe categorii, culori, mărimi și material din care sunt confecționate. Poate dorește un palton de damă elegant. Ori poate caută niște cizme lungi, peste genunchi și sexy. Mai știi…? Indiferent ce își dorește answear are soluția. 

Articolul de astăzi a fost scris pentru concursul SuperBlog, toamnă 2017 și vă invit să vizitați site-ul celor de la Answear chiar dacă nu aveți nici ca nume nici ca prenume cuvântul…Toamna 🙂