Ultimele produse cumparate

Pentru că este weekend m-am gândit să vă prezint ultimele produse cumpărate de care eu sunt foarte mulțumită. 

Acum un an am cumpărat la promoție 2 sticle de apă micelara de la La Roche Posay, 400 ml fiecare. Promoția a fost de 1+1 gratis = 50 lei. Așa că  timp de un an nu am avut probleme și mi-au ajuns 800 ml. Până de curând. 

Am mers la Farmacia Tei unde, prima oară mi-a atras atenția tot La Roche Posay de această dată 200 + 200 gratis la 35 de lei. Mai uitându-mă puțin însă am găsit o ofertă și mai bună. 65 de lei pentru uleiul bronzant de la Bioderma – Photoderm 200 ml și, cadou loțiune micelară la 500 ml de la Bioderma de asemenea. 

Singurul minus pe care l-am găsit (în ce privește preferințele mele) a fost faptul că uleiul bronzant are SPF 50+. In fiecare an folosesc SPF 15 maxim 20 (deși pentru tipul meu de piele se potrivește puțin mai mare) și niciodată nu am avut probleme până anul trecut la mare când mi-am ars pielea pe spate atât de rău încât mă ustura pielea și când îmi încheiam sutienul și când nu aveam nimic pe piele (Da, știu nu e deloc sănătos să stau de la 9 la 18 fără pauză. Însă fiecare avem marile noastre vicii 🙂 ) Anul acesta voi alterna așadar uleiul cu 50+ aplicat la orele de vârf cu o loțiune cu protecție mai mică. 

In rest mirosul produsului este…magnific. 😡 Pe sticluță este menționat că asigură o fotoprotecție înaltă și o textură 100% transparentă. Formula sa exclusivă stimulează, intensifică și prelungește bronzul natural. Formula fără alcool oferă o toleranță excelentă și nu usucă pielea. Hipoalergic. Non-comedogenic. Fotostabil. 

Pe site-ul celor de la Dona l-am găsit la prețul de 94 de lei (preț doar pentru uleiul brozant), iar prețul loțiunii, pe Aoro, 70 de lei. Asta înseamna un total de peste 160 iar eu sunt în mare avantaj cu prețul de 65 lei ambele produse 🙂

Următoarele produse sunt din categoria lenjeriei intime și le-am achiziționat de la Tezenis, magazinul meu preferat de costume de baie (în primul rând:) ). Tezenis are un singur magazin, la parterul AFI Cotroceni. Sutiene colorate am văzut la verișoara mea, în Italia, acum 4 ani și mi-au plăcut foarte mult așa încât mi-am cumpărat și eu unul albastru cu dantelă și unul bleumarin. Prețul a fost de 60 lei unul sau 80 lei două sutiene. 🙂

Și la Mango am început reducerile acum 2 zile. Reducerile fiind de până la 50%. Am cumpărat o rochie de blugi, albă. Deși mărimea XS-S, de mai mult timp am impresia că cei de la Mango au mărimi diferite de celelalte branduri. La început am fost sigură că mă voi coace în această rochie fiind confecționată dintr-un material gros însă am fost surprinsă să descopăr că mă simt foarte bine în ea. 

Eu am cumpărat-o cu 100 de lei, redusă de la 170. 

 

 

 

Tei

Locuiesc de 2 ani jumătate în București. Și dacă aș alege cea mai proastă zi avută, aș spune ca a fost cea de ieri. Până spre seară. Când m-am gândit să ies puțin la aer. Și m-am dus tocmai până în Parcul Tei. 

Da, îmi place să stau pe vreo bancă în Herăstrău sau pe iarbă lângă lac. Da, îmi place să merg în Moghioroș și să stau întinsă (oarecum pentru a mă bronza) pe băncile gen tribună. Da, îmi place IOR. E unul dintre cele mai frumoase parcuri în care am fost. Imi plac până și cele descoperite anul acesta – Brâncoveanu (ok, îmi plac băncile formate din creioane colorate și cam atât) și Tineretului. In principiu nu îl consider cine știe ce dar e un parc atât de mare încât n-ai cum să nu găsești să îți placă ceva. 

In toate am mers în 95% din cazuri (probabil) singură. Așa îmi place mie. Dar în TEI…cam în 95% din cazuri am mers însoțită.

Pentru a ajunge în Parcul Tei prefer 3 rute pe care le aleg în funcție de zile. Dacă merg într-o zi după ce ies de la muncă, lucrând în Pipera iau tramvaiul 16 sau 36 (sunt singurele care circulă în zonă) pentru 4 sau 5 stații ceea ce înseamnă că în maxim 15 minute (cu tot cu așteptatul până vine tramvaiul) sunt acolo.

A doua rută este de la Clădirea Charles de Gaulle de la Aviatorilor RATB 282. Prefer această rută în weekend. Sunt în jur de 10 stații probabil. Dar dacă ai ghinionul să mergi în timpul săptămânii la o oră de vârf …cu siguranță ajungeți pe jos mai repede.

A treia și cea mai folosită rută este metrou Obor – tramvai 21 până la Dristor Kebap iar de acolo, pe Teiul Doamnei 182.  

Ce îmi place în Tei? Parcul de distracții, amintirile, lacul și apusurile. Jeleurile, înghețata și vata de zahăr.:) Și avioanele.

 Avionul…nu mai știu cum făceam avion în copilărie. Oricum nu m-am priceput la lucruri de-astea practice niciodată. Nu știam să desenez steluțe, să fac broscuțe, avioane sau vapoare. Povestea cu avionul este că ne plictiseam într-o zi și primind un pliant el a făcut un avion. După care l-a „probat”. Erau 2 copii cu bunica lor care urmăreau cu atenție totul. Cum a fost construit avionul, cum era aruncat iar vântul îl plimba prin aer. Iar persoana care îl construise chiar părea de-o vârstă cu acei copii. Lăsând deoparte diferența de vârstă de vreo 25 de ani dintre ei:) Apoi am început să alerg după avion:) 

avionAșadar să încep cu pozele cu roata.

Prețul este de 20 de lei iar programul de funcționare este 10-21 în timpul săptămânii și 10-22 în weekend, capacitatea roții fiind de 352 de pasageri. Până acum nu m-am dat în această roată dar probabil apusurile sunt romantice și superbe.

inghetata2

Inghețata Betty Ice cu fructe de pădure este preferata mea. Iar în Parcul Tei este singurul loc în care am fost și am găsit-o la prețul de 2.5 lei cupa. In malluri, Tineretului și IOR este mai scumpă.

Și, bineînțeles, lacul 🙂

„Rochia”

Am avut o zi în principal plină. Am mers la muncă pentru 3-4 ore suplimentare dar pentru că activitatea de după job a suferit modificări, am lucrat 5 ore. După care n-am mai mers la Piață la Obor, am mers în parc.

De precizat că asta cu piața îmi place la nebunie. Nu știu de ce. Dar, la mine acasă e una dintre activitățile mele preferate. Sâmbătă de sâmbătă mulți ani mergeam cu mama. La bancă, la carne, la piață, la soră-mea, la Profi și-napoi. De când sunt la București am mers o singură dată la piață la Obor în weekend și mi-a plăcut. Dar cum spuneam, a avut loc o schimbare de planuri. Așa că am mers de la muncă 5 stații de tramvai. Poate Parcul Tei nu e cel mai frumos dar e drăguț și special pentru mine. 🙂

tiCiudat e că merg acolo de câțiva ani. Roata este de un an probabil dar mi-am dorit să mă dau în ea și nu am făcut-o. Iar în perioada următoare nu o să mai ajung în zonă. Asta a fost una din veștile mai puțin bune de azi. 

Am stat în parc mult timp. Poate de la oboseală sau de la căldură…am fost cam posomorâtă. Apoi am văzut o parte din meciul Simonei apoi…da, asta voiam să vă povestesc. E amuzant.

La shaorma cu cel mai bun prieten. Nu obișnuiesc să mănânc shaorma iar dacă mănânc mă gândesc că aș putea mânca d-aia la 12 lei, de ce să mânânc la 20?? Bun, eu dacă mănânc totuși, în majoritatea cazurilor mănânc în Colentina la shaormeria Dristor. Nu e o fiță ci e locul în care nu mănânc singură shaorma.

Ajung și văd o fată foarte frumoasă. Singură la o masă de afară. Cu un câine creț pe sub picioarele de la masă, tinerică (probabil de clasa aXII-a aș zice dar la cum arată astăzi tineretul poate foarte bine să fie a IX-a) și cu o rochie…Ah, rochia o descopăr apoi. Când să intru în shaormerie altă tipă, cu două porții de cartofi prăjiți și 2 sosuri de roșii iese și se duce lângă tipa de liceu. Uneori stau și mă întreb de ce lumea dă 10 lei pe o porție de cartofi prăjiți când de 10 lei poate mânca o săptămână cartofi prăjiți acasă. 🙂 (Deh, nebuniile și zgârceniile mele). 

Pentru că afară nu mai sunt locuri, mă așez întru exact în dreptul tipei frumoase. Il fac atent și pe el, cel mai bun prieten. Nu o vede. Este un panou mare, maro exact în dreptul lui și nu are cum să o admire pe tipă. Hmmm dar o văd eu. Și realizez că poartă acel model de rochie pe care de ani îl caut și eu. Cum să îl descriu? E ca un fel de hanorac. Dar normal, nu e hanorac. E rochie. Pentru că în partea de jos nu mai poartă nimic. E rochia-hanorac + sandalele. Și e așa slabă…oare așa arătam și eu acum 10 ani? (Mă apucă melancolia, știu). Cum să aflu de unde a cumpărat-o? Imi zic în gând că aș putea ieși să o întreb. DAr mi se pare în neregulă. In principiu rochie simplă. Gri deschis cu niște dungi galbene și scris Adidas.

hanorac1

Il întreb pe el cum să fac să cumpăr și eu una. Imi zice să merg să o întreb de unde e cumpărată. Ah, deci gândim la fel. Apoi îmi vine ideea pozei. Incerc să fac o poză după care o să pun poza pe vreo pagină de modă de facebook și întreb dacă cineva a văzut așa ceva undeva.

Iese o poză destul de ok spre bucuria mea. Dar îmi amintesc că pagina respectivă de facebook nu mai există. Și tot încerc să mă conving că e normal să merg la tipă. Ii zic LUI: Vrei să te bagi în seamă cu ea? Ai putea să mergi și să-i spui că surorii tale îi place rochia – arătând spre mine – și că ai vrea să afli de unde e cumpărată. Imi răspunde că nu face asta. Nu el își dorește rochia. Când văd că cealaltă tipă strânge resturile de mâncare îmi dau seama că e ultima mea șansă și ies mergând la ele. 

hanorac

Mă pierd toată dar reușesc să zic…Bună, nu te supăra, îmi place foarte mult…ăăăă (ea se ridică și realizez cât de scurtă e rochia)…rochia ta (și fac un semn ciudat cu degetul care parcă vrea să cuprindă toată rochia)…eram curioasă de unde ai cumpărat-o.

Ea, mirată, se uită spre partea în care scria ADIDAS. Și apucă să zică și ea un ĂĂĂĂĂĂ…

Ah, da, de la Adidas (zic eu). De fapt voiam să te întreb de la Adidas…de unde? De la un magazin sau…online…?

Iar ea…ea îmi dă răspunsul care mă face să rămân șocată.

De fapt nu e o rochie. E hanorac. Și nu știu de unde e cumpărat, e al prietenului meu.

Mda, nu ma așteptam la așa răspuns. Mi-a amintit de mine în perioada în care îmi plăceau tipii care purtau hanorac.

Mi-a amintit de mine când, în urmă cu 5 ani purtam vara numai bluzițe doar că eu le foloseam pe post de rochii.

După ce eu am întrat în shaormerie iar ea a traversat mi-a amintit de începuturile mele în București. Acea perioadă în care garderoba mea se îmbogățea săptămânal cu blugi boyfriend de la Lee Cooper sau hanorace de la…Adidas:)

Mi-a amintit de vremea aia în care aveam cele mai superbe picioare. 

Mi-a amintit de rolele mele care stau în balcon (după 2 căzături anul trecut care m-au dus, fiecare la 7 zile de antibiotic, locul lor a rămas pe balcon) 

…și de faptul că de 2 ani zic că încep să merg la sală. 🙂

eustef1

(Vedeti? Eram si eu draguta. 🙂 Imi pare rau ca nu e chiar cea mai clara poza:) )

Gama Schauma Nature Moments

Pentru că de mult timp nu am mai scris pe blog, m-am gândit că este un moment potrivit pentru a vă povesti despre gama Nature Moments de la Schauma. 

Țin minte că eram în primele clase primare când atât eu cât și Ramona, prietena mea, foloseam Schauma. Era mijlocul anilor 90 și apăreau și la noi, în micul oraș de provincie lucruri și produse de curățenie și îngrijire, din Occident.

Așadar, nu am putut decât să mă bucur atunci când, odată cu apariția noii game, Nature Moments, cei de la Schauma în colaborare cu BuzzStore au ales să aibă o campanie de testare a produselor.

Așadar, în urmă cu 2 luni de zile m-am trezit căutată la locul de muncă pentru a mi se înmâna o cutie cu produse. Bucuria a fost enormă cu atât mai mult cu cât, se știe că am o preferință deosebită pentru lavandă. In cutiuța pătrată, pe lângă un șampon și un balsam, mai primisem și patru săculeți cu lavandă, precum și o lumânare cu miros de măr pentru mine și prietenele mele și 6 broșuri de prezentare a gamei. 

Noua gamă de produse este realizată din esențe de origine 100% naturală, testată dermatologic, fără coloranți artificiali și fără siliconi.

schauma

In această gamă sunt acoperite 4 categorii de tip de păr.

Pentru păr uscat și fragil există gama cu miere și ulei de cactus. Acestea fortifică structura firului de păr și îl hrănesc pentru a preveni degradarea.

Pentru păr vopsit și deteriorat este gama cu zmeură și ulei de floarea soarelui. Uleiul de floarea soarelui fiind o importantă sursă de nutrienți iar zmeura având puterea de a purifica și conferi părului strălucire.

Pentru părul subțire și fără volum există șamponul cu lavandă și ierburi de Provence, șampon care curăță părul fără să îl încarce.

Pentru părul meu am ales gama șampon+balsam cu ulei de măsline și aloe vera, acesta adresându-se persoanelor care au probleme cu vârfurile despicate.

schauma1

Ca și impresie o să spun că a fost una foarte bună. De câțiva ani am o problemă cu vârfurile despicate. Și nu o dată am tăiat o mare parte din lungimea părului pentru a scăpa de această problemă. De fiecare dată, după mai puțin de o lună descopeream că vârfurile împărțite în 2 sunt tot acolo. Când am primit însă pachetul de la Schauma am hotărât să mă tund din nou. După aproximativ 2 luni în care am folosit exclusiv acest set cu șampon și balsam descopăr că părul meu arată foarte bine și sănătos. 

De asemenea, în cazul a două spălări, am avut senzația că nu reușește să îmi curețe foarte bine părul însă lucrul acesta s-a rezolvat repetând șamponarea. In rest, pe mine m-a mulțumit și cu siguranță îl voi mai cumpăra și, de asemenea, voi încerca și altă gamă, în funcție de nevoile părului meu. 

In ceea ce privește împărțirea cadourilor cu prietenele mele, recunosc sincer că am trișat puțin întrucât am referat să dau lumânarea parfumată unei prietene pentru a rămâne eu cu un săculeț de lavandă. 🙂

Mai jos aveți și imagini cu pachețelul meu de lavandă în curtea de la Fieni.  Lavanda – floarea care îmi amintește de una dintre cele mai frumoase perioade din viață:)

 

Imi plăcea la el partea de călătorii. Avea viața pe care noi, toți, ne-o dorim. Sau credem că ne-o dorim. Era propriu lui șef. Și asta ar putea suna nemaipomenit de bine. Avea un hobby imens. Era al doilea lui hobby de pe lista de hobby-uri. Și fix aia lucra. Ce să fie mai frumos de atât? 

Da, mi-l amintesc și pe Ciprian. Ii povesteam cât de mișto e frati-so. Cât de cool și cum întotdeauna am un subiect pe baza căruia să vorbesc (cu el). Ciprian s-a uitat mirat la mine și m-a întrebat Ce aș putea să vorbesc cu frati-so? Că frati-so habar n-are de nimic. Frati-so știe foarte bine domeniul în care s-a pregătit la școală și atât. Și fratele lui Ciprian e posibil să își facă jobul din plăcere. Dar în cazul LUI jobul era mai mult decât își putea dori. 

EL…câștiga bine. Și câștiga din jobul lui. Job la care își era propriul șef. A călătorit absolut unde a vrut. A locuit oriunde a vrut. A avut aproape tot ce a vrut. Africa, Asia, Europa, cele mai frumoase orașe din România, cele mai frumoase pensiuni, hoteluri și exclusiviste piscine. 

Era o zi ploioasă. Era atât de frig în ciuda lunii iulie. Mașina m-a lăsat lângă poarta lui, din 5 pași am fost în casă. Leoarcă. Deși aveam umbrelă. Mai târziu aveam să stau relaxată pe fotoliul de piele din sufragerie, cu o revistă de turism în brațe. Din fața monitorului mă întreabă ce revistă e aia. DE TURISM îi răspund. Și spune că nu înțelege sensul acestui fel de revistă. 

Ii spun pisicindu-mă că e mișto să călătorești. Să locuiești unde vrei, să cunoști, să explorezi, să te duci fără să știi unde. Imi dorisem odată, demult, să parcurgem împreună 3000 de km. Pe jos și cu bicicletele. Sună ciudat poate. Cum să parcurg 3000 de km așa? Și mai ales cum să îi parcurg eu, o persoană care nu poate merge pe bicicletă? Habar n-am!

Imi răspunde că n-are o problemă să călătorească. Are o problemă cu revistele și blogurile de turism. Mă uit la el și nu zic nimic. 

Acum un an, pe vremea asta purtam rochii scurte și maieuțe în Piața Mare. Imi doream să îl cunosc și să călătorim împreună. Imi doream să am cel mai frumos blog. El era omul care îmi putea oferi ce îmi doresc. La un moment dat am avut de ales însă între a-l cunoaște pe el și a avea blog creat de el. Am ales blogul. La sfârșit l-am ales pe EL. Și a fost alegerea câștigătoare:)

***

La un moment dat am povestit că ultima amintire cu el rămâne una oribilă. Nu am povestit niciodată, nimănui ultima amintire. Dar știu fiecare gest. Și da a fost un moment urât. Dar ulterior aveam să realizez că nu aia e ultima amintire.:) Ultima amintire e cu el plecând cu Anitza. Cum care? Nu-s mai multe. Așa că nu-mi rămâne decât să spun că ultima amintire e o…amintire. Ca oricare.:)

Lucrul pe care l-am învățat și mi-a rămas întipărit în minte? E despre viața dincolo de BANI.

V-am povestit despre al doilea cel mai mare hobby al lui. Jobul. Dar exista un singur lucru și mai important de atât. Cel mai mare hobby nu PRODUCEA. CI CHELTUIA. 

Cu salariul lui de Boss 🙂 își permitea să dea bani pentru hobby-ul lui. Și avea parte de CALITATE. Pentru că avea de unde plăti pentru el. Hobby-ul lui cel mai mare era ca o…prăjitură. La orice oră din zi sau noapte avea de unde alege. Căci cofetăriile fac și livrări la domiciliu. Alegea cea mai bună cofetărie, cea mai bună prăjitură și o comanda. Sincer eu nu-mi permit să comand înghețată de la Nirvana noaptea la 2. Și nici ciocolată de la Leonidas la aceeași oră. El își permitea.

 Era vară și era cald de astă dată. Mă aflam într-o curte unde avea loc o petrecere. Departe de centrul și agitația orașului. Din cealaltă parte a curții se auzeau melodii de la Vama, era aproape miezul nopții iau eu încercam să fac inventarul stelelor. Oare mai erau toate acolo? M-a întrerupt din numărat. 

Imi spune că-s frumoasă și elegantă. Mă surprinde. Port o fustă despre care colegii spun că arată ca perdea care ar putea să fie folosită dimineața pentru a nu mai intra razele soarelui pe geam. Port un corset care nu știu dacă mă avantajează și-s melancolică. Vama și stele-s de vină. Stau în fund pe treptele de la intrare iar el se întinde pe trepte și pune capul la mine pe picioare. Zâmbesc deși nu știu de ce. Și îl întreb despre cel mai mare hobby.

Costi, ai suficienți bani cât să îți satisfaci aproape orice dorință. Sau cât să ai de unde cheltui pentru hobby-ul tău cel mai mare. Te fac banii cu adevărat fericit? 

Imi răspunde că nu e un răspuns atât de simplu.

???!?!?!?

Imi spune că într-adevăr banii îl ajută să ducă o viață frumoasă căci fiind o persoană realistă nu o să spună că banii nu te fac fericit. Dar că vine un moment în care NU O CUTIE DE BOMBOANE SCUMPE ADUSA ÎNTR-UN AMBALAJ EXTRAORDINAR LA TINE LA UȘĂ TE FAC FERICIT.

Că uneori găsești o rețetă de ciocolată pe care să o prepari singur. Că nu are nici pe departe un gust atât de fin precum ciocolata belgiană sau elvețiană. E o ciocolată simplă. Ca oricare ciocolată de casă. Dar acea ciocolată simplă îți aduce satisfacție. Cam la fel și în cazul femeilor. Poți să ai grămezi de bani, să plătești femei sexy și să ai parte de tot ce îți dorești. Dar…uneori simți nevoia să investești mai mult decât bani. Simți nevoia unei femei care e pur și simplu drăguță fără să fie sexy. Dar care să te placă pentru ce ești ca bărbat. Nu pentru banii tăi 🙂 O femeie care să nu plece după două ore așa cum a venit. O femeie care să fie și mâine la 8 sau 15 sau când te trezești…lângă tine.

O femeie care să te placă așa cum ești. Cu un nas mare, cu coșuri, cu obsesii, cu timp liber prea puțin, o femeie matură dar în același timp care să râdă, o femeie cu, care să ai ce să vorbești.

Ce mai face iubi? Bine. La (POIANA) Câmpina

Bine. A fost la Câmpina!

Când m-am gândit ce titlu să dau postării acesteia mi-a venit în minte un print screen primit acum un an. Prietenul meu din acea vreme era întrebat de prietenul lui CE MAI FACE IUBI. Pentru mine a fost o bucurie imensă. Pentru că nu îmi place să am o relație, nu îmi doresc o relație.  Așa sunt eu. Dar în acel caz CE MAI FACE IUBI a sunat bine. 

În acea zonă a județului Prahova am rude din 2 părți. Dacă în Câmpina fix în centru stă sora mamei într-o casă superbă, de dincolo, din Poiana Câmpina e tatăl meu. 

Ca să ajungi din București până acolo e foarte simplu. Prețul biletelor este între 13 și 26 de lei. Biletul la „personal” e 13 și ajungi după 1:45h iar la „Săgeată” 26 și ajungi cu 30 de minute mai repede. Eu am plecat cu unul și am venit cu altul. Cu siguranță nu se merită să plătești cei 26 de lei. Mai există și trenuri particulare al căror preț este în jur de 20 de lei sau maxitaxi cu un preț între 14 și 18 lei în funcție de firma de transport. Mai exact, orice tren merge pe ruta București Nord-Brașov trece prin Câmpina sau…aproape.

In Câmpina nu există gară. Și deși vezi scris, mare, pe tăblița din gară CÂMPINA, de fapt aceea este Poiana Câmpina. Un sat de lângă orașul propriu-zis. La o distanță de 6-7 km se află oricum centrul Câmpinei. Prețul unui bilet la autobuz nu mi s-a părut mare pentru mine însă pentru „poienari” (numele dat locuitorilor Poiana Câmpina), mi se pare destul de piperat. 3 lei.

In cazul meu, problema a fost că știind că în Câmpina nu există gară am fost surprinsă să citesc…Câmpina. Am întrebat controlorul dacă ne aflăm în Câmpina sau Poiana Câmpina. S-a uitat ciudat și mirat la mine și mi-a răspuns.

Câmpina, domnișoară. Nu vedeți că scrie mare? Ce e aia Poiana Câmpina?

I-am mulțumit și-am zis că d-aia e netul ieftin în România. Ca să avem toți nelimitat și să verificam pe google maps. Dar nici n-a fost nevoie să caut căci curând am ieșit din gară și pe o plăcuță din dreptul străzii scria: Sat Poiana Câmpina, nr. 98. Deci era clar unde mă aflu. 

Da, cred că mi-ar fi plăcut și mie să am prieteni acolo, să am parte de sărbătorile de care aveau ai mei parte acum zeci de ani. Să am parte de Revelioane. Cu familia, cu prietenii, cu iubi. Nu neapărat cel de la începutul postării. In general, cu iubi.:) Și să îmi facă poze. Multe. 🙂

Nu o să spun că a fost o perioadă în care să nu îmi fie bine. Mi-a fost bine acasă, la mama, unde am avut tot ce am vrut. Mi-a fost bine la Târgoviște, mi-a fost bine în Sibiu pentru că a fost cel mai mare vis al meu la un moment dat. Vis realizat. Mi-a fost bine până la urmă și în Franța. Nu am știut să folosesc resursele pe care le aveam la îndemână dar gândindu-mă la ce a fost și la modul în care cunoștințele făcute atunci au adus lucruri frumoase în viața mea da, și aia a fost o perioadă frumoasă. Iar despre ultimii 2 ani jumătate de când stau în București pot să spun numai lucruri frumoase 🙂 Și totuși petrecându-mi o zi în acea zonă am început să îmi doresc să am și eu o casă micuță acolo. 

Rudele mele stau la 3 minute de mers pe jos de la gară. E foarte frumos. Da, nu trece Oltul (e râul meu preferat Oltul:) ), nu-s munți și nici palate. Străduța familiei mele nici măcar nu e asfaltată. Râul…da, râul există. Se numește Prahova 🙂 și trece pe la 50-100 de m de casa rudelor. Dacă strada nu e asfaltată, păi să vedeți râul. Atâtea mizerii și gunoaie și lucruri urâte!!! Și totuși…ACOLO mi-aș dori o căsuță. Nu pe o stradă poleită cu aur. Și nici pe malul Oltului 🙂

TRENUL? Poate e plictisitor, obositor, enervant. Poate e ORICUM să auzi zi de zi, la aceeași oră, același sunet. Incepând cu ora 3.30 noaptea când primul tren oprește în gară și tot așa de peste 20 de ori pe zi. (Sau poate de peste 40 de ori dacă mă gândesc că trenul zornăie și când ajunge și când pleacă) dar da. E SUNETUL CARE MI-AR PLĂCEA SĂ MĂ TREZEASCĂ. In fiecare zi:)

Și îmi mai place STRADA. Principală sau cea de unde locuiește familia mea. Cum ieși de la gară și mergi în stângă sunt câteva străduțe. Acolo locuiește probabil 20% din populația satului. Și numai pe partea dreapta. Pentru că pe stânga sunt tot felul de vagoane și în general șina de cale ferată. Iar de acolo până la ultima casă e o distanță de maxim 1 km. Toate celelalte case sunt, cum ieși de la gară în dreapta. Mergi probabil 1 km, e un pod, treci pe sub el și undeva, de cealaltă parte a căii ferate este restul satului. Acesta este motivul pentru care în acel colț de sat al familiei mele, fiind puține case și numărul mașinilor este scăzut. Din ce am văzut trece câte una la 10-15 minute. 

Ieșirea de la gară mă face să mă gândesc la mine alergând FIX PE MIJLOCUL STRĂZII cu zmeie în mână sau suflând în soluție de făcut baloane ori alergând cu 10-20 de baloane făcute „buchet”. Pentru mine e despre COPILĂRIE locul acela. Nu copilăria mea. Bunica mea murind înainte de a împlini 4 ani, am fost foarte rar acolo. Probabil de 4 ori în viață. 

E despre copilăria de la 28 de ani. Despre copilăria altora, despre copilăria …copilului meu. 🙂 E despre dragoste. Despre râsete, despre melancolie. E despre oameni buni, despre case joase și frumoase. Despre case cu uși de lemn și un romb din sticlă. Despre oameni deștepți. Despre oameni frumoși. Fizic. Sau sufletește. E despre case cu 2 ieșiri. Și despre emoție. 🙂

pc

Gara din (POIANA) Câmpina

pc1

Se vede ce scrie pe indicator, DA?

PERFECT

 

Portocaliu!!!

Regele Willem – Alexander s-a născut pe 27 aprilie. Acum 50 de ani. El este regele Olandei și, an de an cu toții, olandezi sau alte naționalități ce și-au ales Olanda ca a doua casă petrec în această zi de la mijloc de primăvară. Pe canale, pe străzi, în case și în cluburi totul are culoarea portocalie.

Olanda este o țară frumoasă. Poate nu cea mai potrivită pentru iubitorii muntelui 🙂 dar este frumoasă. Ca și temperaturi foarte rece. Eu eram la început de octombrie, aveam tricou, pulover, hanorac și geaca pe care în România o port iarna. Dârdâiam.

Mai mult de jumătate de an sunt temperaturi asemănătoare cu cele de la noi din perioada imediat următoare Paștelui din acest an. Și totuși, dacă aș avea mai multă încredere în mine, dar nu mi-ar fi teamă de eșec, aș pleca mâine. Cu toate hainele groase și cu toate „proviziile” de bani strânse în ultimul an și jumătate (de fapt am mai tot cheltuit din ele, am pus altele de-oparte etc).

Dar pentru că mâine plec la Câmpina și pentru că ieri nu am sărbătorit Olanda (din păcate), o să vă arăt cum am sărbătorit-o astăzi.

Nu am putut niciodată să merg pe bicicletă. De fapt, am mers prin clasa aXIa, pe undeva pe la limitele județelor Giurgiu și Dâmbovița. El pedala și eu stăteam. 🙂 Iar a doua oară într-adevăr, în Amsterdam. Unde lucrurile se întâmplau ca și-n liceu numai că oarecum diferit.

Dacă în liceu eram într-o zonă de câmp și aveam în stânga și în dreapta cartofi, varză iar mașinile nu se încumetau să meargă pe acele drumuri, în Amsterdam eram…da, în capitala Olandei. Oraș în care bicicliștii au semafoare speciale pentru ei. In care toată lumea merge pe bicicletă chiar daca unii turiști nu prea se pricep. Ah da, și frigul. De aveai senzația că îngheți acolo pe bicicletă.

Așadar astăzi am zis că pentru…OLANDA, fie ce-o fi dar eu închiriez bicicletă! Rezultatul? Pielea de pe un picior julită și o febră musculară la cealaltă de nici nu mai cobori din pat (până mâine sper să se rezolve).

Al doilea lucru prin care am sărbătorit Ziua Regelui a fost…portocaliul. De câte ori mergeam la o clinică din Dorobanți dar și în alte diverse locuri vedeam aparat din acela special pentru suc de portocale. Mi-a fost de fiecare dată poftă. Azi am luat un pahar, na! Un pahar cu suc de portocale închinat în cinstea Olandei.

 

Lumea cartilor de la Cărturești

Această prezentare necesită JavaScript.

Pentru că tuturor ne place Cărturești Carusel – mai exact – librăria Cărturești din centrul vechi – dar pentru că există și persoane care nu au fost încă acolo din diverse motive, m-am gândit ca astăzi să împărtășesc cu voi câteva imagini de acolo.

In primul rând librăria se află pe Strada Lipscani, nr 55, la 3 minute de mers pe jos de BNR (pentru mine BNR este punct de reper pentru orice:) ). La jumătatea distanței dintre stațiile de metrou Unirii și Universitate. Și dincolo de o librărie este…un univers.

La subsol au un spațiu destinat filmelor, serialelor, ghidurilor, enciclopediilor și vinilurilor.

Urmează parterul – locul în care veți găsi, de la cărți, la vinuri, ceaiuri, tricouri, cadouri, stilouri, felicitări, obiecte practice.

Următorul etaj este destinat cărților, următorul, pe lângă cărți și diferitelor jocuri pentru copii iar sus de tot este bistro-ul Carturești Carusel.

Personal, în unele zile obișnuiesc să merg acolo și să răsfoiesc cărțile care îmi atrag atenția. Sunt colțuri special amenajate în acest sens. Ah da, și internet wireless.

 

 

 

 

Cum l-am cunoscut pe…

Am vrut să scriu astăzi altă postare. Despre cum am cunoscut pe altcineva dar să rămânem la…EL.

In general prietenele îmi zic că-i incredibil cum ajung să cunosc pe câte nu știu cine, că reușesc să cunosc numai oameni wow. Și deștepți și fără fițe, probabil și cu bani sau în general o condiție financiară bună, prietenoși, modești. Nu, nu îi iau dintr-o cutie cu oameni buni. Probabil sunt eu o persoană mai dificilă și cum necum oamenii buni mă suportă. Și așa se ajunge să cunosc numai oameni buni 🙂

Pe el, despre care scriu astăzi, l-am cunoscut pentru câteva ore. Și dacă în general copiii spun că își petrec parte din vacanțe la bunici, pentru mine LA BUNICI trebuia să fie în Prahova. Mai exact Câmpina-Poiana Câmpina. Bunica mea murind însă când eram foarte mică, am fost de puține ori acolo deși…Imi amintesc perfect cum râul curgea în apropiere de casa bunicii. Râul Prahova bineînțeles. Pe de altă parte, dacă rudele din partea tatălui locuiau în Poiana Câmpina, sora mamei stă în Câmpina. Cum te duci pe bulevard, a mai frumoasă casă a ei e (nu știu cum arată celelalte case de pe bulevard dar a ei e frumoasă:) ) Așadar, deși am fost în total de 5 ori în viață pe acolo, îmi place să spun Câmpina? Aaaaa acolo la rudele mele, știu, știu…De fapt nu știu nimic.

Și înainte de a-l cunoaște, am auzit de el. Eram cu ani în urmă. Nu cunoșteam absolut deloc Bucureștiul dar am venit în recunoaștere. Urc în autobuz devreme, la 7. Lângă mine se așează vecinul meu. Imi pare rău că nu-i frati-so. Dacă era, aveam și eu cu cine sta de vorbă, Liviu am auzit că-i mai tăcut. Mda, chiar e. Dar asta nu înseamnă că nu vorbim deloc. 

Sună telefonul. Al meu. 

Pe unde ești? 

Pe unde sunt? Hmmm e câmp pe aici. Cred că la…Liviu, pe unde suntem?

Suntem pe la …

Suntem pe la…!

Bine, hai că eu acum m-am trezit, mă îmbrac și vin la gară să te iau de acolo.

Perfect! Pa

Mă așteaptă un tip pe care l-am mai văzut o singură dată. Am petrecut câteva ore foarte plăcute acum două săptămâni. Proful de hidrologie ne-a întrebat de ce la Ecuator oamenii nu stau în aer, sau în cap, sau nu plutesc. De fapt n-a fost o temă dată dar n-am știut să răspundem. Și, acum 2 săptămâni i-am întrebat pe 3 tipi care probabil știu fizică (presupuneam că are legătură cu fizica) și primul care a răspuns a fost el. Apoi l-am invitat la mine la o prăjitură. Dar n-a vrut să intre în curte. Am mers până la Pucioasa. Și apoi la munte. Și apoi la Târgoviște. Și apoi acasă înapoi. E foarte drăguț și cu bun simț. E …genul meu. E slab (foarte slab). Și mă suportă. Mai rar astfel de oameni. Și conduce mișto. Și … mi-am dorit să îl mai văd. Cred că dacă ne-am împrieteni și aș merge peste încă 2 weekenduri cu el la zilele orașului ar fi o senzație. 🙂 Dar momentan e începutul lui iulie. 

Da, mă așteaptă la gară. Luăm metroul spre locul în care stă. Astăzi trebuie să muncească. Imi pare puțin rău că îl rețin din muncă. Clădirea în care stă mi se pare că e la o eternitate de mers de la gară. E o clădire mare. Cu etaje multe. Și în lățime are mulți…metri. Are holuri de spital. Așa mi se par. Iar camera…E un amestec de ordine și dezordine. 

E răcoare la început. Dar apoi începe să fie cald. Au o improvizație de aer…rece. Se pricep la meșterit cred – mai stă cu 2 băieți. Dar astăzi improvizația aia nu funcționează. Iar eu port o rochie dintr-un material elastic. O să transpir. Așa că îl rog să împrumut niște haine de la el. Ii cunosc o altă latură. Alta față de data trecută. 

Ieșim în parc. Ii povestesc că îmi place Islanda. Imi zice că și lui. Are un păr crețuliu așa. E mișto. Peste ani și ani când o să fie invazia de moldoveni la București și o să apară The Motans cântând cu Delia Weekend o să îi spun că mi-e dor de părul lui creț. Și că mi-ar plăcea să mă joc în el. Dar până la The Motans mai sunt mulți ani:) Mi-aș dori un prieten ca el. 🙂 Doar că…e mai complicat. Deși nu lasă să se vadă, are o părere proastă despre mine. Și nu pentru că vorbesc mult. Ci pentru că trăim în orașul în care trăim. Iar eu sunt…mai plină de viață și fac toate nebuniile. 

Ne întoarcem în cameră și îmi povestește că patul nu știu care e al colegului lui din Câmpina. Fac ochii mari.

Câmpina? Și eu am rude în Câmpina!

Mai stăm o vreme și ieșim iar afară. Vorbim despre țări și orașe și îl întreb dacă citește blogul lui Răzvan (unul dintre cei mai cunoscuți blogeri de turism la acea vreme – acum e mai mult decât bloger).

Răzvan? întreabă el.

Îi spun că da. Il cunoști? îl întreb.

Imi zice că da. Il cunoaște. Dar nu are blog. 

Nu are? Are mii de cititori! Ceva nu se lega. Clar.

Mă întreabă dacă mă refer la Răzvan din Câmpina. 

Din Câmpina? Nu știam că e din Câmpina. Dar stai așa, tu îl cunoști personal sau cum? Dacă zici că de blog nu știai.

Imi spune că Razvan e colegul lui de cameră. 

Aaaa deci așa. Erau 2 persoane total diferite. Dar purtau același nume și prenume 🙂

Și așa am auzit eu de … RĂZVAN.

Ani și ani mai târziu eram la piscină. Mă mutasem în București. Pe colegul lui Răzvan îl cunoscusem și încă mai vorbea cu mine după atâția ani. Nu mai era omul din prima zi în care îl cunoscusem. Nici din a doua. Nici din primele 5 dăți. Era altfel. Știam că e la piscina la care sunt și eu. La câteva ore după ce a ajuns a venit să mă salute. După care apare Răzvan. Răzvan din Câmpina. Cu o prietenă înaltă și slabă. De fapt nu O PRIETENĂ. E prietena lui. Din ultimii …6-7…10 ani. 

Răzvan s-a dovedit tipul exact care mă așteptam să fie. Foarte prietenos. Foarte amuzant. S-a oferit să mă învețe să înot. Să mă învețe el sau prietenul lui. Am râs mult. Ne-am jucat în apă, a fost o experiență foarte interesantă.

Ciocolata

Inainte de blogul acesta am avut altul. Postările le-am șters în majoritate iar zilele trecute apăsând din greșeală am găsit-o pe una dintre ele.

Dar să vă povestesc despre carte întâi. Eram joi seară la Cărturești. Și văd Suge-o Andrei! Mi-am amintit de același titlu dar cu alt nume. Cu Ramona. Mi se părea oribil ca o carte să aibă astfel de nume. La Ramona mă refer. Descopăr că au același autor. Pe Andrei 🙂 De la KissFm. Mi-am zis că nu poate să fie despre…ce ar sugera titlul. Și am citit câteva pagini. Mi-a plăcut. M-a dus cu gândul la Singur sub duș. Da, Singur sub duș a fost o vreme una dintre cărțile preferate. O am în format pdf, format xeroxat și format carte. Cu autograf pe ea. Singur sub dus a fost cartea PRIMEI MELE SESIUNI. Aveam 19 ani și am citit-o toată sesiunea. De 2 sau 3 ori. Pe vremea aia prietenele spuneau că de asta am nevoie, de cineva care să scrie o carte despre mine. Una dintre prietene s-a transformat într-o scriitoare de 1000 de cuvinte despre mine chiar.

Cred că ambele au vândut, prima oară prin titluri. Sunt ca oamenii. Poate să aibă un suflet extraordinar un om dar parcă primul lucru pe care îl vedem este fizicul.

Și pentru că spuneam și ceva despre ciocolată, postarea aceea de acum 4 ani mă face să realizez cât de mult m-am schimbat. Eu, ceilalți…

Era octombrie 2013 și eu mergeam la Profi. Apoi plecam și îmi tot puneam întrebarea dacă îmi doresc sau nu să mă întâlnesc cu Răzvan (Răzvan era genul de bărbat căruia îi plăcea să…ducă vorba.) Mda, cred că îmi doream. Pentru că mă întâlnisem deja cu el în 2 seri când mă lua în brațe și mă întreba unde  merg. Iar eu îi dădeam un răspuns foarte amuzant. (era ceva de genul: Merg să învăț să joc poker. De la cel mai bun profesor din oraș:) )
In seara cu pricina aveam în rucsac făină, un mixer și un set de forme de prăjituri. Aveam să mai cumpăr unt, ouă, ciocolată și alte nimicuri pentru o prăjitură. Pe raftul cu dulciuri tocmai fusese așezată un ALTFEL de Milka. Sub formă de brăduți:) Ciocolată albă și cu lapte. Mi s-a părut minunată ideea. Aveam o poftă nebună să văd cum e. N-am cumpărat. Eu aveam nevoie de alt tip de ciocolată.
Am plecat. Am preparat prăjitură folosind o ciocolată și jumătate și mi-a ieșit atâta compoziție încât am copt jumătate din ea. M-am plictisit. A mai copt și el o tăviță și restul l-am aruncat. Am și mâncat din prăjiturele iar apoi el s-a întins în pat. Avea un pat imens. Eu numesc acel gen de paturi „de 3 persoane”:) S-a trântit în pat, cu capul pe pernă și a început să butoneze telefonul. Tocmai își cumpărase telefon nou. Dacă la capitolul „sunet” l-a „încercat” întâi pe el apoi oferindu-mi căștile și spunând încântat „uite cât de bine și clar se aude”, aparatul foto l-a „încercat”, clar pe mine. Pentru prima oară 🙂 Era așadar în pat întins și butona în continuare. Era ca un copil care descoperă o jucărie nouă.

Apoi se ridică din pat și scoate dintr-o pungă ciocolată. Milka. Sub formă de braduți. 🙂 Și am mancat. Și apoi am mâncat jeleuri. Si am băut bere. Eu o gură.

(Eram îndrăgostită de o persoană cu totul diferită. Nu știu dacă în sens bun sau rău. În ambele probabil. Uneia îi erau suficiente 2 beri și deja erau prea mult. Celeilalte cam 12 beri și ceva vodka. Una era cool, asculta muzică electronică și hip hop. Cealaltă Vama. Formația și stațiunea. Una își dădea banii pe tot ce-i plăcea mai mult. Haine, dulciuri. Cealaltă…nu știu. Una iubea Anglia cealaltă Franța. Una istoria cealaltă geografia. Una risca cealaltă…poate credea că viața e prea scurtă ca să riști. Dar eu eram aici. Și un om mă servea cu ciocolata pe care dorisem și eu să o cumpăr. Și cu jeleuri și suc. Eram alături de persoana pe care îmi dorisem să o cunosc. De câțiva ani)

Era concurs la Milka. La fel ca în fiecare an. Puteai câștiga de 2X. 2 ceva-uri. Căni, veste, excursie pentru 2 persoane. Stăteam de astă dată amândoi întinși pe pernă. Se ridică într-un gest brusc, ia ambalajul și zice „ia să vedem cât noroc îmi porți!” A intrat pe site-ul de la Milka și la întrebarea pe cine vrei să iei cu tine într-o excursie a scris ANA.

Am avut multă încredere în ea atunci când am ieșit prima oară. Era o persoană despre care nu auzisem nimic de bine. Niciodată. Nu mi-a înșelat încrederea.
Da, prima oară am avut emoții. I-am zis unei prietene că dacă îi voi da un beep, să anunțe poliția. Ceva rău s-a întâmplat și să vină pe munte să mă caute (Ce dracu era în capul meu???) A doua oară însă a fost minunat.
Avea întotdeauna, seară de seară CIOCOLATĂ, NESTEA și JELEURI! La început serveam câteva jeleuri (ok, nu îmi place să mă apuc să mănânc căci nu mă mai opresc dar când se-ntâmplă să stau pentru 3-4 ore la o masă cu 2 scaune și în fața ochilor să se afle punga cu jeleuri nu te poți opri 🙂 ), ciocolată am mâncat puțina iar Nestea…Cum goleam paharul el îl umplea. Si îl goleam iar și îl umplea iar 🙂 Azi așa, mâine așa până când a treia oară m-am obișnuit să mănânc câte jeleuri aveam poftă și să beau cât ceai am poftă. Era foarte mișto. Era o persoană rea din auzite, minunată din cunoscute și alături de care mă simțeam perfect:)

In București…am și în București o persoană la care mă simt ca acasă. Pot să aleg ce film să văd, merg în parc, râd oricând de prost dispusă și nefericită sunt, mănânc din căpșunile cumpărate de el sau din ciocolata de la Mega Image, facem clătite, mergem în mall. Și sunt lucruri pe care le înțelege mai bine decât orice altă persoană. Pentru că a trecut prin ele cam în aceeași măsură în care am trecut și eu. 

E omul care mă face să am încredere în mine și să nu mă consider o femeie nebună care dramatizează atunci când am temeri. E omul care mă face să realizez că temerile mele sunt întemeiate.